Justiţie paralelă: Bihorenii pot evita procesele lungi, constisitoare şi publice, apelând la Curtea de Arbitraj

Mii de contracte sunt încheiate lunar în Bihor, între firme sau persoane fizice. Cam o zecime se încheie însă prost, pentru că părţile nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate, aşa că acestea se judecă, de obicei ani întregi şi cheltuind sume considerabile, care nu de puţine ori concurează miza pusă în joc. Cum puteţi evita să pierdeţi timpul şi banii în asemenea situaţii? Cea mai înţeleaptă soluţie ar fi să includeţi în contract prevederea că orice neînţelegere se va judeca la Curtea de Arbitraj.

Mai puţin cunoscută decât instanţele clasice, aceasta e o instituţie 100% privată, unde "judecătorii" sunt aleşi chiar de părţile aflate în litigiu. Nici măcar nu-i musai să fie jurişti, ci pot avea orice altă meserie. Avantajele sunt multe: deşi judecă după aceleaşi legi precum justiţia de stat, Curţile de Arbitraj soluţionează un proces în cel mult o jumătate de an, în deplină discreţie, fără public şi la costuri mai mici. Şi, cel mai important, soluţiile arbitrilor sunt executorii de îndată!

Veche de când justiţia

Arbitrajul, o instituţie juridică aproape necunoscută în România, e veche de când Justiţia, dar paralelă cu ea, pentru că, deşi tutelată de acelaşi cadru legal - Codul civil şi Codul de procedură civilă - nu e administrată de stat. "Prin secolul XVI, când spaniolii şi portughezii s-au dus la Papă pentru că nu se înţelegeau cât să ia fiecare din nu demult descoperita Americă, iar Papa a dat teritoriul actualei Brazilii portughezilor şi restul spaniolilor, putem spune că a făcut arbitraj", povesteşte Ştefan Herchi (foto), preşedintele Curţii de Arbitraj din Oradea.

Curţi de Arbitraj au existat în România chiar şi în comunism. Atâta doar că judecau numai pentru întreprinderile de stat, nu şi pentru simpli cetăţeni, ca acum. "Înainte de 1989 exista Arbitrajul Interjudeţean de Stat, care soluţiona litigiile între unităţile de stat şi funcţiona sub egida Ministerului Justiţiei", aminteşte Herchi. După 1990, Curţile de Arbitraj au reapărut ca instituţii private, pe lângă reînfiinţatele Camere de Comerţ judeţene, în baza aceloraşi Coduri, civil şi de procedură civilă, şi a unor regulamente proprii.

Judecători la alegere

Curţile de Arbitraj sunt alcătuite dintr-un colegiu de conducere, preşedinte şi vicepreşedinţi aleşi prin vot din rândul arbitrilor, şi un colegiu de arbitri, format din persoanele înscrise pe aşa-numita listă de arbitraj. Pot fi arbitri orice persoane fizice cu cetăţenie română, cu capacitatea deplină de exerciţiu (fără condamnări penale), indiferent de studiile absolvite. Avantajul e că uneori, când cheia "procesului" este de natură tehnică sau economică, un inginer sau un contabil poate înţelege mai uşor lucrurile decât un jurist. O persoană care vrea să devină arbitru nu trebuie decât să-şi depună candidatura la secretariatul Curţii de Arbitraj, iar Colegiul Arbitrilor se pronunţă prin vot asupra admiterii ei în rândul arbitrilor.

Când două părţi aflate într-un litigiu vor să apeleze la judecata Curţii de Arbitraj, fie că sunt firme, ONG-uri ori cetăţeni de rând, li se pune la dispoziţie lista arbitrilor şi îşi aleg, pur şi simplu, "judecătorii". O parte propune un arbitru, alta alt arbitru sau chiar pe acelaşi. Dacă două părţi numesc câte un arbitru, aceştia desemnează, dintre colegi, un supraarbitru care să facă diferenţa. Aşa se formează "completul" de judecată, adică tribunalul arbitral. Singura grijă a arbitrilor, pe lângă respectarea legii, e să nu fie în incompatibilitate, adică "să nu fi avut o relaţie contractuală permanentă cu partea care îl desemnează sau să fi acordat consultanţă părţii litigante în aceeaşi speţă, anterior sesizării Curţii de Arbitraj", arată Regulamentul Curţii.

Procese-şnur

Cine poate recurge la arbitraj? "Orice persoană fizică sau juridică care doreşte să-şi realizeze un drept sau un interes şi care depune în acest scop o cerere la secretariatul Curţii de Arbitraj", explică Regulamentul. Cu o condiţie: existenţa unei aşa-numite clauze compromisorii, adică a unei prevederi cuprinse în contract care să stipuleze că eventualul litigiu se soluţionează la Curtea de Arbitraj.

În acest caz, părţile sunt îndrumate să nominalizeze arbitrii şi să stabilească de la început mijloacele de probă de care doresc să se servească în judecarea cauzei. De-a lungul "procesului", arbitrii ţin cont şi pot cere din proprie iniţiativă expertize (tehnice, contabile), cel mai mare avantaj fiind că litigiul e soluţionat, conform legii, în cel mult 6 luni. La final, tribunalul arbitral emite o hotărâre arbitrală, ce cuprinde toate elementele prevăzute de lege pentru orice hotărâre jurisdicţională, deci şi pentru o sentinţă judecătorească. Atâta doar că, spre deosebire de sentinţele instanţelor de stat, hotărârile arbitrale sunt executorii de îndată şi pot fi atacate, exclusiv la Curţile de Apel, numai dacă arbitrii au încălcat procedurile civile. Dar pe fond nu mai pot fi atacate, ceea ce şi face ca arbitrajele să fie rapide şi să determine efecte imediate.

Numai câştiguri

"Avantajele arbitrajului sunt fantastice", spune avocatul Mircea Ursuţa, arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor. "Nu e totuna să te judeci cu anii pe la Judecătorie, apoi să obţii o sentinţă care poate fi atacată la Tribunal, şi să mai aştepţi încă un an-doi, până la o hotărâre definitivă. Cea mai importantă este, însă, eficienţa. Hotărârea arbitrală fiind executorie, partea afectată de nerespectarea unui contract nu mai suferă pierderi şi îşi poate recupera prejudiciul imediat", explică Ursuţa.

Atuurile nu se opresc aici. Părţile pot conveni asupra orei la care să se desfăşoare şedinţele de arbitraj, deci nu e obligatoriu să se încadreze în programul rigid al instanţelor de stat. La fel de important e că şedinţele de judecată nu sunt publice, ci confidenţiale, participând doar împricinaţii, care stau la aceeaşi masă cu arbitri. "La Judecătorie ori la Tribunal stau gură-cască şi alţi justiţiabili, or nimănui nu-i place să asiste străini la procesul lui", spune avocatul.

Spectaculos e, nu în ultimul rând, că litigiile se pot judeca, dacă părţile sunt de acord, şi în aşa-numitul sistem "în echitate", adică nu pe baza Codurilor civil şi de procedură civilă, ci ca într-un "sfat", arbitrii hotărând de partea cui e dreptatea la fel "ca pe vremuri", doar pe baza prevederilor din contracte şi a bunului-simţ.

Dosare grele

Deşi activitatea Curţii de Arbitraj e mai puţin cunoscută, ceea ce face ca numărul cauzelor să fie mai mic de zece într-un an, arbitrii din Oradea au soluţionat în ultimii ani "procese" de răsunet. Cea mai mare miză a avut-o, spune preşedintele Ştefan Herchi, un litigiu între societatea European Food, din grupul patronat de fraţii Ioan şi Viorel Micula, şi o companie din China. În joc au fost 3 milioane euro, bani pe care firma fraţilor Micula i-a plătit chinezilor, dar fără a-şi primi mărfurile. Câştig de cauză a avut European Food, iar firma din China a acceptat hotărârea arbitrală adoptată la Oradea.

O altă cauză sonoră a fost judecarea unui detaliu civil din seria proceselor privind prăbuşirea complexului Oradea Plaza în timpul construcţiei, părţile care au apelat la Curtea de Arbitraj fiind firma constructoare, din Constanţa, şi consultantul proiectantului polonez. "Soluţia dată la noi a fost confirmată şi de Curtea de Apel din Varşovia", spune arbitrul Mircea Ursuţa. La Curtea de Arbitraj locală se judecă acum şi Compania de Apă Oradea şi Primăria Biharia, care s-a retras din programul Aparegio şi a refuzat să achite 0,8 milioane lei, contravaloarea apei furnizate de CAO înainte de retragerea din asociere.

Toate "procesele" din ultimii trei ani, spune preşedintele Curţii, s-au desfăşurat fără absolut niciun incident sau suspiciune, iar dovada cea mai bună că arbitrii au fost imparţiali şi, deci, eficienţi este că niciunul nu a fost recuzat sau acuzat ulterior de părtinire. Ce onorabilitate mai mare îşi poate dori chiar şi un judecător de profesie, de la orice instanţă a statului?...

MICĂ ŞI VIOAIE
O Curte şi şapte arbitri

Cu toate că legea permite ca membrul unei Curţi de Arbitraj să aibă orice meserie, cei şapte membri ai Curţii bihorene sunt, cu toţii, jurişti. "Până acum nu a solicitat niciun alt profesionist să devină arbitru", arată preşedintele Ştefan Herchi. Pe lângă acesta, pe lista arbitrilor orădeni se mai află avocaţii Mircea Ursuţa, Alexandru Gherlea, Ioan Romoşan şi Maria Ciule, precum şi Traian Bogdan, jurist la SCT Felix, fost şef al Serviciului Juridic la Prefectura Bihor şi la Primăria Oradea, şi Otilia Cornea, juristă la Compania de Apă Oradea.

Chiar dacă majoritatea arbitrilor sunt avocaţi, aşadar persoane care realizează câştiguri considerabile din onorariile încasate în această calitate, veniturile lor din activitatea de arbitraj sunt modeste. "Părţile care apelează la Curtea de Arbitraj plătesc taxe de arbitraj, totdeauna mai mici decât taxele judiciare de la instanţele statale, iar din aceste sume o parte revine arbitrilor. Nu câştigul bănesc îi motivează pe arbitri, ci plusul de prestigiu profesional şi social pe care îl dobândesc", spune Herchi.