URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2016, 09:50

Amendaţi pentru vot: O primăriţă PSD îi ameninţă pe consilierii PNL că le impută contravaloarea unui proiect european pe care aceştia l-au "trântit"

Amendaţi pentru vot: O primăriţă PSD îi ameninţă pe consilierii PNL că le impută contravaloarea unui proiect european pe care aceştia l-au 'trântit' AVEM! Ameninţat cu "amenda" pentru votul contra, consilierul Boros Istvan (foto) spune că uilăcanii au alte priorităţi decât o nouă grădiniţă, cea existentă fiind, după cum se vede din imagini, modernizată, mobilată şi dotată ca la oraş
Amendaţi pentru vot: O primăriţă PSD îi ameninţă pe consilierii PNL că le impută contravaloarea unui proiect european pe care aceştia l-au 'trântit' PESTE NOAPTE. Din graba de a-şi vedea aprobat proiectul pentru grădiniţă, primăriţa Angela Sabău a demolat anexele de pe terenul unde o vrea construită (stânga), fără aprobarea Consiliului Local, iar molozul l-a aruncat pe malul Crişului Negru, pe proprietatea localnicilor (dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile locale s-au încheiat, dar aleşii continuă gherila politică, de-o parte liberalii, iar de alta pesediştii şi aliaţii lor udemerişti. Victime colaterale ajung, însă, proiecte edilitare ce ar trebui să crească gradul de confort şi civilizaţie al celor care le-au dat votul.

După ce luna trecută consilierii PSD din Ştei s-au împotrivit ridicării unui banal stâlp pe care să fie montat postul trafo pentru platforma de colectare a deşeurilor din oraş, zilele trecute a venit rândul unor aleşi liberali să se opună construirii unei grădiniţe pe care primăriţa PSD din Uileacu de Beiuş o vrea ridicată din fonduri europene nerambursabile. Situaţia e, totuşi, ceva mai nuanţată: comuna are deja o grădiniţă modernă, pentru care nu plăteşte niciun leu, doar că femeia s-a certat cu parohul reformat care o îngrijeşte gratis, fiindcă acesta a îndrăznit să-i ceară două maşini de lemne pentru încălzirea ei!

Sabotorii!

Angela Sabău, primar Uileacu de BeiuşPrimăriţa Angela Sabău (foto) e foc şi pară: a câştigat al doilea mandat şi are în Consiliul Local o majoritate formată din 5 consilieri PSD plus 2 UDMR, dar opoziţia celor 3 aleşi PNL şi a unuia de la PND i-a stopat demersurile pentru construirea unei grădiniţe pentru care comuna n-ar fi cheltuit niciun leu. "Grădiniţa ar costa 619.702 lei şi s-ar face din fonduri europene, prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală", s-a plâns femeia, marţea trecută, BIHOREANULUI.

"Am făcut proiectul printr-o firmă de consultanţă şi a venit de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale o comisie care ne-a spus că a fost aprobat, dar terenul, pe care este şi Primăria şi şcoala, trebuia dezmembrat aşa încât grădiniţa să aibă număr cadastral separat", zice primăriţa. Luna aceasta, adaugă ea, liberalii - care anul trecut aprobaseră în principiu obiectivul - au "trântit" hotărârea de dezmembrare fără de care proiectul nu poate înainta. "Din răutate, că ei sunt minoritari, şi din invidie, să nu cumva să fac ceva şi oamenii să mă aleagă tot pe mine şi peste 4 ani", zice, furioasă, Sabău.

Pro şi contra

La prima vedere, opoziţia liberalilor pare de neînţeles şi de neiertat. Cum să te împotriveşti unei investiţii "picate din cer"? Realitatea e, însă, mai nuanţată. "Comuna are o grădiniţă mai mare decât cea pe care o vrea primăriţa. E adevărat, localul aparţine Parohiei Reformate, căreia i-a fost retrocedat în anii ’90, dar niciodată Parohia n-a pus problema evacuării şi n-a cerut un leu chirie. Ba chiar suportă toate cheltuielile şi a renovat-o ca la oraş. Are de toate, săli luminoase, dormitoare separate, covoare frumoase, toalete cu chiuvete şi duşuri pentru copii, mobilier modern, jucării, iar în curte aparate de joacă din lemn făcute pe măsura lor", spune consilierul Boros Istvan, fost membru UDMR, trecut la PNL.

Bărbatul afirmă că deşi nici părinţii nu vor mutarea copiilor, nemaivorbind că numărul acestora e tot mai mic ("o singură grupă, cu 12 copii, şi o singură educatoare"), iar şcoala aflată peste drum are şi ea tot mai puţini elevi şi tot mai mult spaţiu nefolosit, primăriţa se încăpăţânează doar pentru că s-a certat cu tatăl lui, preotul paroh. "Tata a cerut Primăriei două maşini de lemne pentru încălzirea grădiniţei, dar primăriţa n-a vrut. Atunci a zis că o să ceară chirie 2.000 de lei pe an, ca să plătească din banii aceştia lemnele", explică Boros.

Ameninţaţi cu "amenda"

PNL-istul spune că pentru a elibera terenul noii grădiniţe, primăriţa a demolat peste noapte anexele şcolii, fără aprobarea Consiliului, iar cele câteva zeci de bascule de moloz le-a aruncat pe malul Crişului Negru. În plus, un alt liberal, Ioan Lezeu, susţine că Primăria ar trebuit să aibă alte priorităţi. "Nu există nici măcar un coş de gunoi la Criş, unde merg oamenii la scaldă. De drumuri nu mai zic, toate-s praf, neasfaltate!".

Perseverentă, Angela Sabău a convocat joia trecută, pentru a treia oară într-o săptămână, o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului şi, pentru a convinge recalcitranţii să voteze dezmembrarea terenului, i-a ameninţat că altfel le impută costul studiului de fezabilitate. "A zis că noi ăştia din opoziţie o să plătim 20.000 lei", spune Boros.

Ambiţie sau interes?

Culmea, primăriţa recunoaşte că s-a gândit la asta, dar încă nu ştie exact suma. "Firma încă nu ne-a trimis factura", motivează Sabău, chit că preţul consultanţei trebuia stabilit prin contract, înainte de a comanda studiul.

Poate nu întâmplător, zic opozanţii, SF-ul a fost încredinţat unei firme din Oradea, SC Term SRL, ai cărei şefi, Christian Hornung şi Beko Andras, sunt personaje cunoscute "în breaslă". Cei doi au fost trimişi în judecată anul trecut de DNA tocmai pentru "învârteli" cu banii europeni pentru şcoli, grădiniţe şi drumuri comunale, în cârdăşie cu angajaţii unor primării, cărora le dictau inclusiv cine să câştige licitaţiile de execuţie a acestor lucrări.

Ceea ce ar putea explica, la o adică, şi "ambiţia" primăriţei din Uileac de a face musai grădiniţa, oricât de inutilă sau de puţin prioritară ar fi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Unde-s trollii penali?!
Unde-s tămâietorii birtinezului, @tc, @david, @goliath si mai ales cel ce-si zice gica contra?! De ce nu-i cereti birtinezului sa se implice, sa-si disciplineze ciracii?! Cum poate fi asa cinic incat sa puna interesul de partid mai presus de interesul comunitatii? Rusine, bolojan, rusine, penalilor!
Postat 22 August 2016, 08:38 de pinonel
...
Ce grădinița modernă domnilor? Nu mai inventați. Tipul asta e un parșiv si un caracter cu 1000 de fete. Ar da orice doar sa faca totul pe dos. Sa nu se vadă realizări in mandatele primăriței. De ce a cerut chirie pentru acea grădinița? Fiindcă e a ungurilor? Oameni buni,suntem 4 localități aparținătoare acestei comune,o localitate e majoritar maghiara,restul suntem ROMANI. Ce facem acuma? Vine un parșiv sa ne faca unguri pe toți? Indiferent ce se făcea,pe bani europeni era de primit orice,chiar si un suport pentru steagul României in centrul Uileacului de Beius. Aici e vorba de ura,nu de respect pentru comunitate.
Postat 19 August 2016, 13:03 de sorin29
...
Ce grădinița modernă domnilor? Nu mai inventați. Tipul asta e un parșiv si un caracter cu 1000 de fete. Ar da orice doar sa faca totul pe dos. Sa nu se vadă realizări in mandatele primăriței. De ce a cerut chirie pentru acea grădinița? Fiindcă e a ungurilor? Oameni buni,suntem 4 localități aparținătoare acestei comune,o localitate e majoritar maghiara,restul suntem ROMANI. Ce facem acuma? Vine un parșiv sa ne faca unguri pe toți? Indiferent ce se făcea,pe bani europeni era de primit orice,chiar si un suport pentru steagul României in centrul Uileacului de Beius. Aici e vorba de ura,nu de respect pentru comunitate.
Postat 19 August 2016, 13:03 de sorin29
E clar!
Continuarea nu o vedeti?! V-o spun eu! Proiectul unei gradinite care sa depinda de primarie picand, vor veni ungurii si-si vor cere inapoi cladirea! Nicaieri in Romania nu a fost vreo situatie in care ungurii sa dea ceva gratis romanilor! Majoritatea ungurilor se afla in resedinta de comuna, Uileacu de Beius. Cine i-ar putea acuza daca maine ar cere cladirea pt. a infiinta un invatamant confesional, evident, in ungureste, ca ungurii sunt reformati, nu romanii?! Birtinezule, sunt supusi de ai tai, de ce nu intervii?! Trec prin comuna Uileacu de Beius cand merg la Padis (pt. a evita catacombele de pe dn76) si drumul judetean asfaltat de cativa ani este brazdat de santuri, motivul fiind alimentarea cu apa si/sau canalizare. Poate gaseste dna primar niste bani a rezolve situatia. P.S. Ungur in pnl?! Mai era unul in prm si-l plimbau ca pe sfintele moaste, iuliu furo se cheama.
Postat 19 August 2016, 10:24 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON