URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2017, 15:34

Consiliul Local Oradea a aprobat amenajarea viitoarelor drumuri de legătură cu Oşorhei şi Sîntandrei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea va avea noi căi de legătură cu comunele Oşorhei şi Sîntandrei. Consiliul Local, reunit în şedinţă extraordinară, a aprobat luni indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare a drumului care leagă zona neasfaltată a străzii Podgoria de şoseaua spre Husasău de Criş.

Cu o lungime totală de 3,6 kilometri, drumul va fi amenajat de municipalitate pe porţiunea de 2,7 kilometri care îi revine. Investiţia este estimată la circa 8,2 milioane lei, din care 6,6 milioane lei o constituie contribuţia municipalităţii orădene.

Noua arteră, lată de 5,5 metri, va avea o singură bandă pe sens. "Am recurs la această soluţie pentru a nu afecta în niciun fel proprietăţile de pe traseu. Nu vor fi făcute niciun fel de exproprieri", a declarat viceprimarul Florin Birta în conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Consiliul Local.

Construcţia noului drum are ca scop reducerea ambuteiajelor care au loc în centrul comunei limitrofe şi asigurarea de noi legături între cele două localităţi.

Un drum de Sîntandrei

În cadrul şedinţei, aleşii au mai dat undă verde lucrărilor de amenajare a unui drum de 3,5 kilometri care va lega sensul giratoriu din strada Cazaban de strada Râturi din nord-estul comunei Sîntandrei. Drumul, cu o lăţime de 7 metri şi două sensuri de mers, va avea şi piste pentru biciclete late de 2 metri pe ambele laturi.

"E bine de ştiut că drumul îl vom suporta din bugetul local, iar pistele pentru biciclete vom încerca să le finanţăm printr-un proiect transfrontalier RO-HU", a spus Birta.

Noua arteră a fost proiectată cu două sensuri giratorii, primul imediat după linia ferată din care va porni un braţ către malul Crişului Repede, iar al doilea la limita administrativă a oraşului Oradea, unde va intersecta viitoarea centură lărgită. Costurile lucrărilor sunt estimate la 11,3 milioane lei, din care partea ce revine municipiului Oradea se ridică la 6 milioane lei.

"Odată aprobaţi indicatorii tehnico-ecomici, urmează ca în cel mai scurt timp să trimitem documentaţia la Serviciul Achiziţii, iar la finalul licitaţiei în primăvara sau vara anului viitor să înceapă lucrările", a promis viceprimarul. Ambele drumuri vor trebui finalizate în termen de un an.

Pasaj peste centură

Pe de altă parte, consilierii locali au mai aprobat luni și construirea unui pasaj format din două poduri separate de-a lungul străzii Ogorului peste sensul giratoriu de lângă cartierul Europa. Lucrările, în valoare de 42 milioane lei, vor trebui finalizate în termen de 18 luni şi vor fi finanţate prin creditul de 35 milioane euro pe care municipalitatea urmează să îl ia de la Banca Europeană pentru Investiţii.

În sensul giratoriu de sub cele două pasaje municipalitatea va amenaja o trecere pentru pietoni şi o pistă pentru biciclete pentru a facilita accesul orădenilor la piaţa de vechituri care urmează să fie mutată de pe actualul amplasament peste drum de cartierul Europa, pentru a face loc unei săli polivalente.

Cartierul Europa va fi protejat de gălăgia provocată de traficul greu de pe cele două pasaje prin dublarea panourilor fonice dinspre şosea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON