Cel puţin şase persoane au fost ucise şi mai multe au fost grav rănite într-un centru comercial din Munchen, vineri după-amiază, după o serie de atacuri armate.
"Suspectăm că sunt mai mulţi atacatori. Se pare că atacul a avut loc la un magazin McDonald's din centrul comercial OEZ", a spus un purtător de cuvânt al Poliţiei.
De altfel, la câteva ore după atac, trei persoane înarmate erau căutate de poliţişti, iar informaţii neoficiale susţin că unul dintre atacatori s-ar fi sinucis.
Poliţia germană consideră că atacul comis în centrul comercial din oraşul Munchen este de tip "terorist", informează site-ul agenţiei Reuters.
De asemenea, oamenilor li s-a cerut să stea, pe cât posibil, în case şi să evite clar zona cu pricina.
La faţa locului este în desfăşurare o operaţiune a forţelor de ordine, iar oficialii Poliţiei le-au cerut germanilor să nu mai publice pe internet fotografii de la faţa locului. Drept urmare, mai mulţi internauţi din Germania au început să distribuie poze cu pisici.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.