URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
30 Martie 2010, 08:30

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 29 MARTIE - 4 APRILIE

TEATRUL DE STAT

TRUPA "IOSIF VULCAN"

Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, regia artistică Petre Panait, marţi, ora 18, Sala Studio

TRUPA "SZIGLIGETI"

Ali baba şi cei 40 de hoţi, de Moravetz Levente-Venczel Peter, regia Arkosi Arpad, marţi, ora 18, în deplasare la Marghita

Bolnav (de) închipuit!, comedie, regia Arkosi Arpad, miercuri, ora 19, Filarmonica de Stat


TEATRUL ARCADIA

SECŢIA ROMÂNĂ

Magic Show, text şi regie Igor Lungu, luni, ora 10; miercuri, orele 10 şi 11.15

SECŢIA MAGHIARĂ

Hainele cele noi ale împăratului (A kiraly uj ruhaja), adaptare liberă şi regie Daroczi Istvan, joi, ora 11, în deplasare în Borş, şi vineri, ora 10

Ioan cel viteaz (Janos Vitez), adaptare liberă de Szilagyi Dezso, regia Urban Gyula, duminică, ora 11


FILARMONICA DE STAT

Recital cameral susţinut de Cvartetul Intermezzo: Florin Avram (vioara I), Kurucz Tibor (vioara II), Valer Mînecan (vioară), Trendler Maria (violoncel). Din program: W. A. Mozart (Cvartet de coarde în Do major, K. 465) şi C. Debussy (Cvartet de coarde în sol minor), marţi, ora 18

Concert simfonic cu lucrări de W. A. Mozart (Nunta lui Figaro - uvertură şi Concert nr. 27 pentru pian şi orchestră în Si bemol major, K. 595) şi J. Haydn (Simfonia nr. 97 în Do major), dirijor Tiberiu Soare, solist Boganyi Gergely (Ungaria), joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA "EURO FOTO ART" (Piaţa 1 Decembrie nr. 12): expoziţia personală a artistului fotograf Il-tae Lim (Coreea de Sud)

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR: expoziţie de icoane pe sticlă, pictură şi obiecte religioase a cultelor ortodox şi catolic "Christos a Înviat!" (secţia de artă); expoziţia "Artişti plastici la Oradea (1850-1950)"

GALERIA DE ARTE VIZUALE: expoziţia de artă plastică "Environment - Natura" a studenţilor din anul III şi absolvenţilor secţiei de Pictură de la Facultatea de Arte Vizuale Oradea

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ: expoziţia video "Anne Frank: Istorie pentru prezent" (34 de panouri cu viaţa Annei Frank la începuturile nazismului)

TEATRUL ARCADIA: expoziţia "Suflet de copil în sărbătoare"

GALERIA KONSTANT (Calea Clujului colţ cu Piaţa Tineretului 1): expoziţia "Introspecţie atemporală" (vizită cu programare tel. 0741-500.824)

GALERIA NUFĂRUL: expoziţia "Debut" a absolvenţilor cursului foto seria D/2009

MUZEUL "AUREL LAZĂR": expoziţia "Primăvara reîntregirii" (fotografii, costume populare, uniforme militare, arme din primăvara 1919)


CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

Concert rock cu trupa "Tankcsapda" Ungaria, sâmbătă, ora 19.30


CENTRUL POSTICUM

Călătorie în timp pe perioada postului, expoziţie itinerantă cu tema "Patimile lui Christos", joc de lumini şi umbre, scenetă cu participarea copiilor, sunete speciale

Expoziţia "Self Exposure" a artiştilor plastici Daniela Turcu, Raluca Măgurean, Robert Cobuz, Ciprian Munţiu, Radu Marchidan, Niu Herişanu, Georgian Apostolache, Marius Vatamanu - Galeria ArtVO (Sibiu)


ORĂŞELUL COPIILOR

Atelier de creaţie pentru copii între 4 şi 15 ani - picturi pe sticlă sau pe figurine din ipsos, obiecte din hârtie şi carton, decoraţiuni din textile şi lemn, podoabe din mărgele, modelaje din pastă cu uscare rapidă, obiecte decorative de primăvară sub îndrumarea specialiştilor în domeniu, marţi şi vineri, ora 18

Cursuri de teatru pentru cei mici cu actori de la Teatrul Arcadia - artă teatrală, confecţionarea de păpuşi şi decoruri, mişcare scenică, dicţie, elemente de scenariu şi regie, joi, ora 18


LOTUS CENTER

Expoziţia "Ouăle gigant"


CLUBURI

BLUE MONDAY (Pasaj Vulturul Negru): joi Stand up comedy cu Tibi Neuronu şi Radu Isac, ora 22; vineri şi sâmbătă concert A-live (DJ LX), ora 22

BLUE MONDAY II (Traian Moşoiu 3): miercuri-sâmbătă Piano Night cu Levi Gy

CLUB HEAT: vineri Party, ora 23; sâmbătă Petrecere de Sărbătoare cu Dreamboys, ora 23

DESIRE'S CAFÉ LOUNGE AND CLUB: sâmbătă Party, ora 22

CLUB LADUEBO: joi Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Live Music, ora 22; duminică Latino Dance, ora 22

CLUB MANAS: miercuri Retro Night live music

BALI CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22

BILLY ART CLUB (bar, bowling, biliard): joi-duminică DJ Party, ora 21; miercuri Salsa Party, ora 21

LOUIS ESPRESSO CLUB: vineri Seara de blues, ora 22

5TH CLUB: joi Sexy fete - Sexy Night, ora 22; vineri 5th Party, ora 22

CLUB LORD'S: luni-duminică Chef a la Lord's, ora 22


CINEMA LOTUS

PROGRAM 29 martie-1 aprilie

E tare complicat premieră luni-joi 15.15, 18, 20.15, 22.30

Neînfrânt premieră luni-joi 14, 18.30

Aminteşte-ţI de mine luni-joi 17, 19.15

Cum să îţI dresezi dragonul 3D luni-joi 15.45, 20

Scăpat de sub control luni-joi 14.45, 21.30

The Wolfman luni-joi, 16.30, 21

Shutter Island luni-joi, 14.30, 17.15, 19.45, 22.15

Alice în Ţara Minunilor 3D luni-joi 13.30, 17.45, 22


CARTE

Opere cumplite

de Florin Piersic jr.

"io stau la etaju şapte. Şi la geamu meu de la bucătărie io văd un teren vilan. sau viran. sau cum mă-sa-i zice că io nu le prea am p-astea. adică-i un teren pe care nu e nimica. şi mă tot obsedează gându că mâine poimâine o să vină ăştia cu buldozere şi macarale şi-o să-mi facă viaţa un chin. nu ştiu simt io aşa senzaţia asta că n-o să mai fie linişte prea multă vreme. noaptea stau şi mă uit pe geam şi-ascult cum latră câinii. ăsta e singuru motiv care mă face să mă bucur că o să vină ăia cu buldozerele. că sigur poate-o să omoare toţi câinii şi-o să am şi io linişte. adică uite că tot n-o să am linişte c-o să facă ăia balamuc până termină cu şantieru. hâm. uite io acuma mi-am dat seama că io oricum o-ntorc tot prost pică.

Florin Piersic jr. este absolvent al Academiei de Teatru şi Film, Secţia actorie, promoţia 1991. În 1999 traduce din limba franceză romanul "Omul sentimental" de Javier Marias, dar cartea nu este publicată din lipsa unui traducător de limbă spaniolă care să confrunte traducerea lui Piersic jr. cu originalul lui Marias. Începe să traducă din limba engleză piese de teatru contemporan, parte din ele fiind produse în regim independent. One-man-show-ul "Sex, Drugs, Rock&Roll" de Eric Bogosian deschide calea teatrului independent în România, iar Piersic jr. primeşte Premiul pentru Cel mai bun actor al anului 2002 la Gala UNITER.

Din 2006 începe să colaboreze ca traducător din limba engleză pentru revista "FHM", iar mai apoi, ca editorialist pentru revistele "Eva", "24-FUN", "HBO", "The One", "Max". În 2008-2009, lucrează ca actor pentru producţiile cinematografice "Călătoria lui Gruber", "Contratimp 2", "Bibliotheque Pascal", "Town Creek" şi "Youth Without Youth" (regia Francis Ford Coppola). În prezent, Florin Piersic jr. se află în faza de preproducţie pentru lungmetrajul "Nimic Despre Dragoste", la care semnează scenariul şi regia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON