URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2015, 21:21

Tradiţii în parc: A început ediţia a XXII-a a Târgului Meşterilor Populari (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

146 de meşteri populari şi artizani din toate zonele ţării şi din străinătate şi-au expus, începând de vineri, produsele în Parcul Bălcescu, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor. De altfel, mulţi dintre meşterii invitaţi participă de ani de zile la evenimentul de la Oradea.

De-a lungul aleilor din Parcul Bălcescu, orădenii pasionaţi de obiecte populare şi de artizanat pot să admire şi să cumpere diverse obiecte din ceramică, obiecte din fier, prelucrate de căldărari, împletituri din papură şi nuiele, obiecte sculptate în lemn, icoane pe sticlă şi pe lemn, felurite podoabe, pictură naivă, ouă încondeiate şi turtă dulce. Totodată, orădenii pot cumpăra diverse componente ale costumului popular românesc, în special ii specifice mai multor zone etnografice. Preţul unei ii ajunge şi la 300 de lei.

De asemenea, câţiva dintre meşterii invitaţi îşi şi arată priceperea lucrând la produsele lor chiar în faţa vizitatorilor. Una dintre cele mai spectaculoase astfel de demonstraţii este cea a meşterului Alexandru Rotar din Târgu Mureş, care prelucrează sticla la foc chiar lângă standul său, astfel încât orădenii pot vedea atât produsul finit, cât şi cum se obţine acesta.

Totodată, la târgul din Parcul Bălcescu sunt prezenţi şi meşteri populari din Ungaria (turtă dulce, port popular, ceramică, podoabe, piese din metal etc.), Serbia (obiecte din lemn, machete de instalaţii tehnice) şi Camerun (măşti, podoabe).

Ca în fiecare an, Târgul Meşterilor Populari programează şi mai multe recitaluri de muzică populară ale unor ansambluri din Bihor, care vor începe sâmbătă de la ora 17, respectiv duminică de la ora 16.30. Totodată, târgul va putea fi vizitat sâmbătă între orele 9 şi 20, respectiv duminică între orele 9 şi 19.

Ediţia a XXII-a a evenimentului este organizată de Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Direcţia pentru Cultură Bihor, Asociaţia Prietenii Muzeului şi Murray Press.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON