URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2016, 12:35

Clubul Sportiv "Black & White găzduieşte cea de-a patra ediţie a "Oradea Snooker Open"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul Sportiv "Black & White" din Oradea, situat pe strada Moţilor nr. 2, găzduieşte în această săptămână, începând de joi, cea de-a IV-a ediţie a turneului de snooker "Oradea Snooker Open". Experienţa de patru ani în organizarea unor astfel de turnee a făcut ca la această ediţie să îşi anunţe prezenţa jucători de un nivel foarte ridicat.

Alături de Bogdan Marchiş, din Baia Mare (câştigătorul ediţiilor din 2014 şi 2015), va concura Paul Croitoru (câştigătorul Cupei României), Rareş Sinca (câştigătorul Cupei municipiului Bucureşti), ambii din Capitală, precum şi Fenyvesi Zsolt, campionul Ungariei.

Cei 32 de participanţi provin din oraşe precum Baia Mare (primul oraş în care s-a promovat snooker-ul ca sport), Budapesta, Bucureşti, Piteşti, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea. De menţionat însă că în ţară există doar 5 locaţii în care se desfăşoară competiţii naţionale de acest gen (la Bucureşti, Baia Mare, Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca).

Snooker-ul reprezintă un sport relativ nou în România, federaţia de specialitate fiind înfiinţată în 2007. Însă, de atunci, snooker-ul atrage tot mai mulţi tineri. "Clubul nostru există din 2012 şi, de la an la an, la fiecare competiţie pe care o organizăm întâmpinăm tot mai mari dificultăţi în a satisface solicitările de înscriere. Sincer, nu ne aşteptam să ne onoreze cu prezenţa un număr atât de mare de jucători valoroşi", a declarat Sorin Avram, vicepreşedintele CS Black & White şi, totodată, unul dintre concurenţi.

Ediţia a IV-a a "Oradea Snooker Open", programată în perioada 12-15 mai, îşi va desfăşura întrecerile pe 5 mese profesionale, dintre care, conform organizatorilor, patru au fost folosite la campionate europene şi mondiale. Întrecerile se vor desfăşura după sistemul "cel mai bun din 5 jocuri (primul la 3)", iar finala va fi adjudecată de primul care va ajunge la 4 partide câştigate (4 din 7).

La început, vor exista 8 capi de serie, fiecare dintre aceştia având cel puţin un turneu câştigat în ţară. După tragerea la sorţi, desfăşurată luni, tot la sediul clubului, jocurile propriu-zise se vor disputa după următorul program: joi şi vineri cu începere de la ora 10 -  meciurile din faza grupelor, sâmbătă cu începere de la ora 12 - optimile şi sferturile de finală, iar duminică de la ora 11 - semifinalele şi, în jurul orei 15, finala.

Intrarea spectatorilor este liberă, iar fondul total de premiere este de 6.250 lei urmând ca premiile efective să fie în valoare de 5.000 de lei (locul I va primi 1.600 de lei, locul al 2-lea 800 lei). Taxa de participare a fost fixată la 100 de lei.

"Efortul financiar legat de organizare a fost foarte mare. Din fericire, am reuşit să atragem o serie de sponsorizări care ne-au permis să ridicăm valoarea premiilor faţă de ediţiile precedente. Totuşi, cel mai important pentru noi este ca toţi participanţii să se declare mulţumiţi la finalul turneului", a declarat şi Gheorghe Mureşan, preşedintele clubului organizator.

În total, pe cele patru zile de concurs, de joi până duminică, vor avea loc 63 de meciuri, care vor fi arbitrate de către 8 arbitri, iar toate jocurile vor fi transmise în direct prin internet, pe site-ul www.snookeroradea.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON