URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
31 Ianuarie 2011, 12:04

"Taxaţi" de Bolojan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, şefii instituţiilor care îşi au sediile în Parcul Traian au izbucnit de nervi la aflarea veştii că nu vor mai putea parca în zonă la preţuri de patru ori mai mici decât cele pentru muritorii de rând.

La ordinul primarului Ilie Bolojan, Administraţia Imobiliară a retras şefilor din Poliţie şi Justiţie dreptul la abonamentul de riveran pe maşinile personale, pe motiv că barosanii, oricât le-ar plăcea la serviciu, tot nu locuiesc acolo.

Astfel, dacă vor dori să vină în continuare la serviciu motorizaţi şi să nu ia amendă, ştabii vor trebui să plătească abonamente de parcare cu 600 lei pe an, în loc de 150 cât plăteau până acum. Poate aşa, însă, vor mai face şi puţină mişcare...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
foarte bine
Bravo Bolojan. Lucrurile incep sa se miste in directia buna in oras
Postat 01 Februarie 2011, 11:06 de florin
Corect
Corect , abonament de riveran la adresa din buletin , in rest sa se aplice legea , INTEGRAL !
Postat 01 Februarie 2011, 00:15 de CRISTI
Probabil si tu ca Bolo
Probabil si tu parchezi la Primarie ca Bolo fara sa platesti si strigi din toti rarunchii ca ce urat e cand altii fac la fel . Chiar nu mai aveti rusineeee ? Nesimtitilor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 31 Ianuarie 2011, 21:07 de @oradean
bravo bolojan
inca o initiativa buna a primarului... cat despre comentariile penibile ale pdl-istilor de mai jos sanatosi sa fie nu toti putem fi si echilibrati
Postat 31 Ianuarie 2011, 17:42 de oradean
bravooooooooooooooo
acum se cauta in CURRR unul pe altul de LIMBRICI tu ai mai multi eu decloccccc , e cinstit?!!! pana acum nu au relizat cate abuzuri au facut acum au redescoperit caracterul demn de CESETORI
Postat 31 Ianuarie 2011, 13:56 de anca
Cum ???
Cum ??? face zilnic naveta pe banii nostri cu masina Primariei ? Nu pot sa cred ? Chiar el care propovaduieste mersul pe jos si cu transportul in comun ? Sunt autobuze Oradea-Alesd si este si tren. Dar el probabil doar in cazul altora recomanda folosirea acestora.
Postat 31 Ianuarie 2011, 13:32 de Vladimir
NU STIAI ?
EL NU VINE ! EL ESTE ADUS CU MASINA PRIMARIEI DIN ORADEA !! DA PE BANII TAI !! NU STIAI ?
Postat 31 Ianuarie 2011, 12:52 de SCORTOSUL
Dar Bolo cu ce vine?
Dar dragul nostru primar cu ce vine la Primarie si parcheaza ? El plateste 600 RON abonament ? ca de obicei lupul moralist ne invata ce e bine. Cand va da el exemplu urmat de viceprimar si de restul atunci cred ca intr-adevar e om corect.
Postat 31 Ianuarie 2011, 12:41 de Vladimir
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON