URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 IULIE 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Mircea Chirila
M-am tot întrebat care e motivul pentru care președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, a băgat la protocol sute de borcane cu miere. O explicație ar fi că și-a cumpărat niște stupi la CJ pentru a justifica oarecum prezența atâtor trântori în instituție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiţi ce făgăduia Pásztor Sándor în campanie? Piste pentru ciclişti până în Apuseni, drumuri judeţene moderne, un festival de anvergură internaţională în fiecare vară, locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite pentru bihoreni... La un sfert din mandatul inaugurat în stil Trump, cu numele pus pe toate gardurile de bucurie că "Deschidem spre Europa", actualul şef al Consiliului Judeţean se poate lăuda cu una din cele mai ferme închideri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
I-aţi văzut pe cei care îl aplaudau pe Pomohaci, îi dădeau flori şi îi pupau mâna după un concert de folclor? Bag mâna în foc că sub baticurile acelea stau la umbră nişte aprige susţinătoare ale familiei tradiţionale, unse până în chiloţi cu mirul intoleranţei pentru cei care sunt altfel. Au tatuată familia tradiţională până în celula primordială şi să te ferească tata lui Iisus să zici altceva. Şi, totuşi, în cazul lui Homopaci regula nu funcţionează - pe el îl iubesc, îl respectă şi îl pupă, indiferent ce face în iatac.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre noua versiune de mobil a site-ului eBihoreanul.ro?







De stiut
Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În această perioadă de criză politică la nivel guvernamental, revin în discuție ipotezele în care poate înceta madatul guvernului acordat în urma votului de investitură din parlament. În urma revizuirii din 2003, Constituția României este mult mai strictă cu privire la situațiile în care poate înceta acest mandat, primul ministru neputând fi revocat nici de președinte și, cu atât mai puțin, de partidul care l-a propus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ţara noastră 437 de tineri (62% femei, 38% bărbaţi) au completat un chestionar cu privire la priorităţile lor în ceea ce priveşte viitorul, ce priorităţi ar trebui Uniunea Europeană să seteze pentru anul 2038 şi - mai interesant - de ce anume se tem mai mult aceşti oameni când vine vorba de viitorul lor. Ce a reieşit a fost faptul că tinerii din România se tem cel mai mult de… 
07 Februarie 2017, 10:25

Murim cu voi de gât!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am ieşit în oraş să protestez împotriva Ordonanţei scandaloase. Ultima manifestaţie la care am ieşit în stradă a fost acum 27 de ani, pentru eliberarea lui Marian Munteanu. Pentru mai tinerii cititori, Munteanu fusese bătut cu sălbăticie de hoarde minereşti şi, culmea, tot el a fost arestat.

Am ieşit atunci pentru viitorul copiilor mei. Trebuia să arătăm că nu cei cu mai multe urechi decât dinţi şi cu mai puţine clase decât trenul, încolonaţi sub flamura FSN-ului, vor duce ţara spre Occident, ci oamenii care nu puteau fi prostiţi de propaganda unicei televiziuni.

Acum am ieşit să protestez pentru viitorul nepoţilor. Nu credeam că după 27 de ani voi ajunge să mă lovesc de clonele cârpei KGB-iste Ion Iliescu, de la care au supt ideologia bolşevică alde Dragnea, Ponta şi Năstase. Prin tot ce face, Liviu Dragnea demonstrează că mai bine dă foc ţării decât să-şi piardă postul de şef al haitei. Din păcate pentru el, dar şi pentru noi, saltul de la statutul de jupân de Teleorman la cel de conducător "bullshit" de ţară este foarte păgubos pentru toţi.

Nici măcar nu pot să-l acuz pe Dragnea pentru ceea ce face. Un infractor ajuns la putere va deschide în primul rând puşcăriile, la fel cum o curvă va legaliza bordelurile. Baiurile cred că sunt la poporul acesta, care se mulţumeşte cu statutul de asistat şi-i lasă pe bandiţii de la putere să fure sume colosale dacă salariile şi pensiile cresc cu 100 de lei.

La cum arată acum România, de mâine mă apuc de sport. Să fiu în formă peste 25 de ani, ca să pot ieşi la mitinguri şi pentru strănepoţi...

Citiți și articolul Oradea se ridică! Ordonanţa adoptată în secret de Guvernul PSD-ALDE a determinat cele mai mari proteste din istoria recentă a Oradiei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
@decalog
E greu cu logica, nu-i asa? Pai asta ai spus, mai Einstein! Cat despre prostii, tu esti cel care le debitezi fara sa si judeci ce scrii! In rest, sa mergem inainte cu "statul de drept", care in numele respectarii legii, calca in picioare si constitutie si legi si bun simt.
Postat 09 Februarie 2017, 16:57 de anticomunist
@antibunsimt
Cand vine "dimineata", observi pe lumina ca tot fara minte esti si incepi o noua zi in care scrii prostii...
Postat 09 Februarie 2017, 13:50 de decalog
@decalog
Deci, "judecatorii corecti" din Romania, te-am citat, sunt aceia care nu respecta legea! De noaptea mintii!
Postat 08 Februarie 2017, 12:40 de anticomunist
PUNCT
@pinonel: Dacă și asta se numește plagiat....de regulă ( dacă nu-mi scapă ) pun ghilimele. Ba și scriu ( de cele mai multe ori ) - presa online ( fără a da numele, totuși n-o să fac reclamă altora aici ). În cazul de față am citat din Dragnea ( citatele fiind transcrise pe acele site-uri ) și îmi pun speranța că Dragnea în calitate de cel mai mare corupt de pe planetă, cel mai mare hoț din galaxie și cel mai ticălos din Univers nu-mi va reproșa ceva. Punct
Postat 08 Februarie 2017, 11:55 de TDS
@tsd Daca insisti!
Era vorba ca ai luat stirea de undeva, e drept, e plin netul si toate seamana izbitor. Ar fi si greu sa scrii altceva cand citezi din spusele presedintelui condamnat al psd, al camerei, al... De pilda postarea ta seamana peste 90% cu postarea Andreei Traicu de pe Mediafax. Comparatia a fost facuta cu un soft, sunt cu zecile pe net. Ce era asa greu sa scrii sursa?! Nu-i un capat de tara, dar e o minima dovada de respect fata de munca unui ziarist. Stiu, pesedeii, membrii si simpatizantii, nu prea pun pret pe munca altora, pe drepturi de autor, ei pun pret pe hotie, furtul fiind un mod de existenta pt. ei. Punct.
Postat 08 Februarie 2017, 11:30 de pinonel
???
@pinonel: Încă o dată Ș ce am plagiat eu?
Postat 08 Februarie 2017, 08:25 de TDS
scopul scuza mijloacele
Or fi invatat si judecatorii corecti din Romania sa se uite cu cine au de-a face: cand Nastase scapa pe procedura incalcata intentionat de un procuror "prieten", cand Ponta invoca absenta unei virgule din dosarul "pierdut" de un grefier "neatent", cand Voiculescu fura bine-mersi 25 de ani cu complicitatea tuturor institutiilor Statului care-i ies in cale, cand Iliescu nu este judecat timp de 27 de ani pentru crimele sale si pentru consecintele lor dezastruoase asupra societatii romanesti, cand politicienii romani iau spaga cu milionul de euro/tranzactie/zi si apoi se relaxeaza in delegatie platita de Parlament la un bar in Dubai, cand avem politicieni socialisti mai bogati decat Seicii Sauditi care detin sonde petrolifere, hai sa fim intelegatori cu judecatoarea care "uita" sa redacteze Motivarea in dosarul Penalului cu Mustata
Postat 07 Februarie 2017, 23:18 de decalog
Legal
In acceptiunea unor atotstiutori, o instanta actioneaza legal cand nu emite motivarea hotararii. I-auzi brau! Sa vedem ce spune legea; Codul de procedura civila art. 425 (1) Hotărârea va cuprinde.. litera b) " considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Sa vedem ce spun avocatii : "Obligativitatea motivarii hotarârilor judecatoresti constituie o conditie a procesului echitabil, exigenta a art. 21 alin. (3) din Constitutia României si art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale". Mai mult: "Pe de alta parte, nemotivarea unei hotarâri judecatoresti echivaleaza practic cu solutionarea procesului fara a intra în fondul actiunii, de natura prin urmare sa justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedura civila." Asadar si prin urmare, instanta care nu emite motivarea hotararii in termen de maxim 30 de zile lucratoare (Cod procedura civila), nu actioneaza absolut deloc legal.
Postat 07 Februarie 2017, 23:01 de anticomunist
!!!
@pinonel: Plagiator? Adica am plagiat ce? Despre Toba nu stiu nimic ! Verific !
Postat 07 Februarie 2017, 19:22 de TDS
@tsd
Ok, nu esti canalie, esti doar plagiator! Poti fi mandru, faci parte dintr-o galerie selecta, ponta, toba... Stiai ca toba e ginerele lui dorneanu, seful de la ccr?
Postat 07 Februarie 2017, 19:01 de pinonel
ERATA
...pe loc...
Postat 07 Februarie 2017, 18:08 de TDS
RASPUNS...SCURT
@pinonel: 1.Nu sunt membru PSD 2. Nu-mi place berea 3. N-oi fi canalie da' oleaca ticalos sunt, nu ? 4. Termenele sunt precise in justitie 5. Da, au vrut sa-l tina poc ca sa nu se adreseze la CEDO 6. Asta cu semnatura lui Stanciu e de groaza ; cred ca a fost din pura prostie
Postat 07 Februarie 2017, 18:07 de TDS
@tsd
As incepe prin a-ti sugera sa indici ziarul de unde ai luat stirea. Totusi, chiar psd-ist fiind, nu esti o canalie precum ponta. Sau ti s-a confesat dragnea la o bere si tu doar redai din dialog?! Iti voi traduce de ce instanta a amanat redactarea motivarii. E o situatie similara cu ce a patit varanul sau nastase. Si aia au primit motivarea dupa cateva luni bune. E un mod LEGAL prin care instanta il tine pe cel condamnat in loc. Fara motivare nu poate ,,misca" si aceasta cale extraordinara ii va arata condamnatului dragnea ca asa e. Precis l-a sfatuit subinginerul material rulant doctor in drept la Chisinau, ministru al justitiei! O sa zici ca judecatorii nu joaca cinstit. Daca zici tu, asa e, dar daca zice dragnea e cum ar striga hotul: Sariti! Am fost furat! Pune-te in situatia completului care l-a judecat. Tu, daca ai avea de-a face cu un escroc, unul cu multe recidive, cum ai proceda, cu manusi?! Completul macar a procedat legal.
Postat 07 Februarie 2017, 16:29 de pinonel
Mai e mult de lucru...
Imi amintesc de manifestatia de care vorbesti. Ne-am strans langa casa de cultura a sindicatelor (asa se numea) si am strabatut orasul... Eram multi, cateva mii... Se uitau fesenistii cu ura de dupa perdele, dar n-au cutezat sa iasa la lumina. A mai fost o ,,mitingeala" mare in '96, dupa victoria cdr-ului si a lui Emil Constantinescu, in 17 noiembrie. Multi cred ca subinginerul de la justitie ar fi vreun tembel natang care habar n-are pe ce lume e! Fals! Cititi cum a pregatit el ordonanta si cum l-au ,,mituit" cei care aveau interesul. Si nu e vorba despre vreun primar de comuna! Isar a publicat pe blogul personal o intamplare recenta. ,,Informația potrivit căreia Isărescu, direct dezincriminat de Ordonanța Iordache, a angajat-o la Cancelaria BNR pe fata inițiatorului Ordonanței, ministrul Iordache. Angajarea fetei a fost realizată fix în perioada de premeditare și elaborare a textului Ordonanței. Cadou Isărescu către Iordache în perioada de negociere a textului și a situațiilor acope-rite de Ordonanță. Ce a mai primit ministrul Iordache pentru a-și asuma Ordonanța și de la câți vizați de text?" De aia zic si eu ca tine : Murim cu voi de gat!
Postat 07 Februarie 2017, 16:14 de pinonel
daca nu stiti, va invatam...
Din fericire Romania arata mai bine astazi decat acum 27 de ani: au rasarit "constiinte" libere si in zonele cele mai triste, inapoiate si sarace cu duhul din tara noastra! Din pacate Parlamentul nostru a confirmat astazi la ora 12 ca este alcatuit in majoritatea sa din personaje cu cea mai scazuta educatie, cu cele mai mari simpatii fata de incalcarea legii si cu cea mai redusa intelegere a votului care i-a propulsat la conducere. Avem un popor in crestere si o reprezentare politica in regres!
Postat 07 Februarie 2017, 14:10 de decalog
@TDS: Capra sare masa, iada sare casa.
Deci, pentru ca Raimondi. Carevasazica: "Toti de la Ram ne tragem!"
Postat 07 Februarie 2017, 14:07 de FaBULA
RAIMONDI
@FaBULA: Poate și pentru că CEDO acerut o relaxare ? Zic și eu....
Postat 07 Februarie 2017, 13:20 de TDS
@TDS: Cand vezi paiul din ochiul altuia şi nu vezi bârna din ochiul tău.
Chiar asa! De ce acest PSD, "NU S-A DAT CU RUC-ul de pamant pentru ca “STATUL DE DREPT “ personificat de Livia STANCIU A INCALCAT LEGEA !!!!!!!!!!!"? De ce pe langa relaxarea fiscala, musai vor sa introduca relaxarea penala? Unde vom ajunge peste 4 ani? Asteptam si alt raspuns.
Postat 07 Februarie 2017, 13:12 de FaBULA
RAR INCA NU S-A DAT MOTIVAREA
“ INFRACTORUL “ Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare în dosarul Referendumului, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind primul termen pentru data de 15 februarie. Acţiunea este o cale extraordinară de atac. Cauza a fost înregistrată vineri, 3 februarie, după ce joi, Liviu Dragnea declara că hotărârea sa de condamnare nu este completă, afirmând că fosta preşedintă a Curţii Supreme Livia Stanciu s-a pensionat fără să semneze motivarea în cazul său, deşi legea prevede că avea obligaţia să îşi încheie toate motivările. '' A doua acţiune este contestaţie la executare adresată Tribunalului Bucureşti pentru că, avocaţii spun, studiind Codul penal şi de procedură penală care nu este deloc ambiguu, practic eu ( Dragnea ) nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetăţean român trebuie să conţină trei elemente - partea introductivă, dispozitivul (acel anunţ) şi expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare - asta înseamnă că hotărârea nu este completă'', a spus preşedintele PSD cu privire la condamnarea sa. Nimeni NU S-A DAT CU RUC-ul de pamant pentru ca “STATUL DE DREPT “ personificat de Livia STANCIU A INCALCAT LEGEA !!!!!!!!!!!( N-O FI VREUN ABUZ IN SERVICIU ? )
Postat 07 Februarie 2017, 12:17 de TDS
keep walking
Bun, dar fiti gata sa mai cheltuiti niste energie si acum si in perioada care urmeaza, fiindca PSD nu-si va scoate chiar asa usor ghearele din carnea tarii asteia. Ei n-au renuntat nici pe departe sa ne considere niste "caini", "ragalii", "putori" samd, in rest buni numai sa fim spoliati si sa tacem cuminte. Mai ales daca ni s-a aruncat si niste maruntis ("v-am dat pensii si salarii marite! ce mai vreti, mai amarastenilor care sunteti? taceti in banca voastra, lasati-ne sa furam noi milioanele si, mai ales, nu cutezati sa pricepeti de ce o sa ramineti mai departe tot in mizerie!"). Naravurile pradatorilor mor foarte greu.
Postat 07 Februarie 2017, 11:14 de poli
Tu, ma ?
Tocmai TU te-ai gasit sa vorbesti de viitorul copiilor tai ? Las' ca e asigurat ! ;)
Postat 07 Februarie 2017, 11:02 de AgentulTermic
conter
FOTO BIHOREANUL
  • 'Nuntă' la Gojdu: În cinstea celor 25 de ani de căsnicie, o orădeancă şi-a surprins soţul cu o petrecere în curtea Colegiului (FOTO/VIDEO)
  • Pe simţite: Centrul SOS Autism Bihor are de acum grădină şi sală senzorială, cu multe lumini şi plante aromatice (FOTO/VIDEO)
  • Accident groaznic lângă Vama Borş: Trei morţi şi şase răniţi, toţi români, după ce un microbuz s-a lovit de un TIR (FOTO/VIDEO)
  • Vine demolarea! Primăria a predat amplasamentul pentru amenajarea sensului giratoriu pe Oneştilor cu exproprierea a 11 locuinţe (FOTO)
  • Bărbatul mort în urma furtunii din Bulz era un orădean de 37 de ani. Maşina în care s-a adăpostit, complet distrusă (FOTO)
  • Imagini din campingul devastat de furtună din Bulz: Salvatorii au prezentat bilanţul primei intervenţii de Cod Roşu din Bihor (FOTO)
  • La acte, încolonarea! Sute de bihoreni aşteaptă zilnic, ore în şir, la cozile de la Paşapoarte şi RAR (FOTO)
  • Toţi turiştii au plecat din Bulz. Prefectul Ioan Mihaiu: 'Zona arată dezastruos' (GALERIE FOTO ȘI VIDEO ȘOCANT)
  • Vor să-i dea ani lui Tudor! O gaşcă de orădeni a sărbătorit, în Piaţa Unirii, ziua unui prieten bolnav de leucemie (FOTO/VIDEO)
  • În cinstea eroilor: Poliţiştii bihoreni şi-au comemorat colegii morţi la datorie (FOTO/VIDEO)
TIMP LIBER
Timp liber
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 3.8936 RON
  • 1 EUR = 4.5656 RON
  • 1 HUF = 0.0149 RON