URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 26 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este foarte traumatizant să fii scos din casa ta, care urmează să fie demolată pentru lărgirea unui drum, chiar dacă legea permite acest fel de exproprieri în interes public. Înţeleg perfect reacţia oamenilor de pe strada Plevnei, care în mai puţin de un an vor trebui să-şi părăsească locuinţele. Dar, dacă tot există asemenea situaţii, oamenii trebuie să fie despăgubiţi îndestulător. Nu cred că aici e cazul să facem economii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu nici doi ani în urmă, când Partidul umfla mândria în român ca aerul în gonflabilă, câţi bănuiau că de Centenar o "premieră paviană" va ucide româna însăşi? Pe-atunci, ne jenam ca proştii cu interlopii care furau pe-afară, acum nu ne mai ruşinăm nici cu cei din fruntea ţării. Pe vremea aia eram convinşi că Schweighoffer ne rădea pădurile cu ajutorul lui Iohannis, acuma ni se rupe că ăia care au dat lemnul şi petrolul la austrieci dau şi gazele din Marea Neagră la unguri...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Recepţia organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Judeţean i-a mulţumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuţi la cârma instituţiei. Preşedintele şi vicepreşedinţii CJ, actorii şi personalul au socializat cu şampanie, vin şi gustări, au făcut fotografii şi au depănat amintiri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv situată în profunzimea cavităţii abdominale, între stomac şi coloana vertebrală şi între duoden şi splină, cu rol în digestie (prin sucul pancreatic secretat la nivelul duodenului) şi rol endocrin (prin producerea de glucagon şi de insulină). Deşi există multe cauze de pancreatită acută, totuşi încă nu se cunosc mecanismele prin care factorii incriminaţi determină inflamaţia pancreatică.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
05 Octombrie 2017, 15:03

Viceprimarul Mircea Mălan: "Cartierul Nufărul şi comuna Sînmartin vor avea apă caldă cel târziu din 10 octombrie" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reînregire a reţelelor de termoficare, executate cu sistarea alimentării oraşului cu apă cală, vor fi finalizate la nivelul întregului oraş cel târziu în 10 octombrie.

Revenire în etape

"Lucrările sunt în avans faţă de termene în toate zonele oraşului. Cartierul Rogerius, cu arealul delimitat de străzile Sovata, Ovidiu Densuşianu, Ştefan cel Mare şi Louis Pasteur, are deja apă caldă. În zona de nord a cartierului Ioşia a fost reluată furnizarea serviciilor, iar astăzi, după ora 14, urmează să fie alimentată şi partea de sud a cartierului. În data de 8 octombrie zona centrală va beneficia şi ea de apă caldă, iar cartierul Nufărul şi comuna Sînmartin vor avea apă caldă, din data de 9, cel târziu 10 octombrie", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în teren.

Termenul iniţial pentru reluarea serviciilor a fost de 5 octombrie pentru zona Rogerius, Ioşia şi parţial Republicii, respectiv 9 octombrie pentru toţi ceilalţi consumatori.

În ceea ce priveşte reluarea furnizării de agent termic pentru încălzirea apartamentelor, viceprimarul a afirmat că, în cazul răcirii vremii, Termoficare va putea furniza încălzire începând cu cea de-a doua jumătate a săptămânii viitoare.

"Începând din 12 octombrie, în anumite zone sunt premisele să putem asigura, dacă va fi cazul, energie termică pentru încălzirea apartamentelor, iar din 20 octombrie - pentru toţi orădenii", a mai spus viceprimarul.

Mălan a adăugat că după acestă dată nu se pune problema ca Termoficare să folosească reţele provizorii pentru furnizarea energiei termice.

"Nu vor mai fi opriri importante"

Lucrările de înlocuire a 20,28 kilometri de reţea de termoficare au fost adjudecate în anul 2015 de asocierea firmelor Energomontaj, Elsaco Electronic, Isoplus şi Ispe, pentru suma de 97,9 milioane lei, echivalentul a 21,6 milioane euro.

Termenul de predare a lucrărilor este data de 27 noiembrie 2017, dar convenţia făcută de municipalitate cu asociaţii a fost ca aceştia să reconecteze reţelele cel târziu până la 20 octombrie.

"Astăzi avem 12 kilometri de conductă deja testaţi. Până pe 20 octombrie toate reţelele vor fi înlocuite. După această dată se va lucra doar în căminele tehnice, se vor face refaceri de asfalt şi nu vor mai fi opriri importante pe magistrale", a promis Mălan.

Fără utilaje grele

Joi, asocierea constructorilor lucra cu 249 de muncitori şi 69 de utilaje în 17 şantiere din oraş. Printre altele, muncitorii înlocuiau conductele în bulevardul Decebal, lângă benzinăria OMV, în strada Sucevei pe porţiunea delimitată de străzile Horea şi Armatei Române şi în strada Tudor Vladimirescu pentru conectarea reţelelor deja reabilitate pe sub linia de tramvai din Decebal.

Printre cele mai dificile şantiere sunt cele deschise în străzile Delavrancea şi Parcului. Extrem de înguste, cele două artere în pantă sunt acoperite de şanţuri. În unele porţiuni muncitorii lucrau joi direct în apă.

"Întâlnim multe izvoare subterane, dar şi conducte sparte de apă pluvială sau canalizare. Înainte să trecem la înlocuirea conductelor va trebui să remediem aceste situaţii. Dacă vor sta în apă, conductele se vor deteriora mult mai repede decât perioada din termenul de garanţie", a explicat viceprimarul.

Cu dificultate

Lucrările se desfăşoară cu greutate pentru că, dată fiind arhitectura locului, constructorii sunt obligaţi să evite folosirea de utilaje grele, pentru a evita fisurarea caselor. "În strada Parcului am folosit un pikamer mic, de mână, care nu provoacă vibraţii atât de puternice", a explicat un şantierist.

Pentru că decopertarea străzii ar afecta în mod cert clădirile din jur, muncitorii au făcut două guri de acces la reţea, în cele două părţi ale căminului tehnic, prin care vor coborî, pe role, conductele în subteran. Toate lucrările la conducte vor fi închise până pe data de 20 octombrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
NERUȘîNALȚIi GALBENI
Încălcati LEGEA! Au fost deja trei zile consecutive cu temperaturi nocturne sub 10 grade!
Postat 05 Octombrie 2017, 23:08 de TDS
10 Octombrie...
...care? 2017 sau 2020???
Postat 05 Octombrie 2017, 22:17 de bihoreanoradean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „V-am votat, ne-ați trădat”: Peste 250 de angajați ai DGASPC protestează în fața Consilului Județean (FOTO / VIDEO)
  • Tise pe sus: A început relocarea arbuştilor din faţa Teatrului în Parcul 1 Decembrie (FOTO / VIDEO)
  • Pradă vandalilor! Parcurile au ajuns la voia huliganilor pentru că Primăria Oradea face economii cu paza (FOTO)
  • Lecţie în aer liber: Copiii au aflat, pe malul Crişului, ce înseamnă viaţa acvatică (FOTO/VIDEO)
  • Cu bicicletele în aer: Bicicliştii orădeni cer mai multe piste şi respect în trafic (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Studenţii orădeni au făcut punţi colorate din flori peste Crişul Repede (FOTO)
  • Recorduri la Swimathon: Aproape 400 de înotători şi peste 210.000 lei strânşi pentru 23 de proiecte de bine (FOTO/VIDEO)
  • Maşini istorice, în Piaţa Unirii: Orădenii au admirat autoturisme de epocă, între care un Peugeot din 1929, la Retroparada primăverii (FOTO/VIDEO)
  • Elevi cu aparatul în gât: Romii din Tinca, protagoniştii unei expoziţii de fotografie (FOTO/VIDEO)
  • Zi de sărbătoare: La 99 de ani de la eliberarea Oradiei, primarul Ilie Bolojan face apel la 'înţelepciune' şi 'unitate' (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON