URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2016, 11:40

Se face! Ministrul Transporturilor, şeful CNADNR şi primarul Bolojan au semnat protocolul pentru centura metropolitană a Oradiei, de 158 milioane euro

Nu văd niciun motiv pentru care, orice Guvern ar urma, să împiedice, amâne sau stopeze proiectul, a declarat joi ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, după ce împreună cu şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor, şi cu primarul Ilie Bolojan a semnat acordul de parteneriat între aceste trei instituţii, pentru construirea inelului de centură metropolitan care să scoată din oraş traficul de pe DN 1 şi să lege Oradea de Autostrada Transilvania.

Doi ani de discuţii

Înaintea semnării documentului ce prevede darea în folosinţă a 20 kilometri de centură metropolitană din Calea Sântandreiului până în Biharea, cu patru benzi şi profil de autostradă, primarul Ilie Bolojan a amintit că ideea acestui drum a început să fie materializată din 2015, după ce municipalitatea a comandat firmei Search Corporation studiul de fezabilitate în baza unor înţelegeri cu Ministerul Transporturilor şi cu CNADNR.

Necesitatea şoselei, a spus edilul, rezidă atât în faptul că "jumătate din traficul rutier din România se face pe DN 1, axă care traversează intravilanul municipiului Oradea" şi care, aşadar, trebuie scos din oraş, cât şi în faptul că are loc construirea Autostrăzii Transilvania, la care oraşul trebuia conectat.

Încheierea studiului de fezabilitate, transmiterea sa către Ministerul Transporturilor şi CNADNR şi semnarea protocolului dintre aceste trei instituţii pentru construirea şoselei înseamnă, a mai spus Bolojan, încheierea primei etape a proiectului, de acum înainte urmând ca municipalitatea, prin contractul cu Search Corporation, să asigure doar consultanţa "până la demararea licitaţiei de către CNADNR".

O "certitudine"

Şeful Companiei, Cătălin Homor, l-a completat pe edil, afirmând că din momentul includerii proiectului în Master Planul General de Transport al României, în baza căruia vor fi finanţate cu fonduri UE cele mai importante programe de infrastructură de transport, construirea inelului de centură metropolitană a Oradiei devine "o certitudine". "Preluăm acest proiect cu toată responsabilitatea şi va deveni o certitudine", a spus Homor.

Directorul general al CNADNR a adăugat că urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern, pregătirea proiectului tehnic şi demararea lucrărilor propriu-zise, programată pentru anul 2017, termenul de execuţie fiind de doi ani, aşa încât şoseaua va fi dată în folosinţă în 2019, când Oradea va fi legată de Autostrada Transilvania.

În ce priveşte colaborarea dintre Ministerul Transporturilor, CNADNR şi Primărie, Homor a spus că "Oradea este un model", despre care speră să fie urmat şi de alte autorităţi locale din ţară.

La fel, ministrul Sorin Buşe a afirmat că "administraţia din Oradea este foarte pragmatică şi rapidă, iar când găsim asemenea condiţii putem prelua proiecte bine pregătite". Tot ministrul a mai spus că proiectul va fi realizat datorită includerii sale în Master Planul General de Transport al României, în baza căruia se vor aloca fondurile europene pentru proiectele de infrastructură de transport în următorii ani, astfel că el nu ar mai putea fi oprit, amânat sau blocat. "Nu văd niciun motiv pentru aşa ceva, indiferent ce Guvern va urma", a spus ministrul, după ce reporterul BIHOREANULUI l-a întrebat dacă există un asemenea risc.

Traseul complet

Potrivit studiului de fezabilitate însuşit de Minister şi CNADNR, traseul de 20 kilometri al inelului metropolitan va trece pe teritoriul Oradiei şi comunelor Borş, Biharia şi Tămăşeu, pornind din Calea Sântandreiului (suprapus pe circa 1 kilometru actualei centuri) până la intersecţia giratorie cu strada Ovid Densuşianu, pe care o va traversa peste un pasaj.

Traseul va continua cu supratraversarea pârâului Peţa şi a căii ferate Oradea-Cheresig, mergând apoi aproape paralel cu un canal, pe care apoi îl va supratraversa cu un pod, în zonă urmând să fie construită şi o giraţie pentru legătura cu viitoarea centură a comunei Sântandrei (aflată în stadiul pregătirii studiului de fezabilitate), precum şi pentru cea cu încă un viitor parc industrial al Oradiei.

În continuare, inelul metropolitan va urca spre nord şi va continua paralel cu Crişul Repede (pe partea stângă în aval), pe care îl va traversa cu un pod. În jurul kilometrului 6+500, pentru asigurarea accesului în drumul proiectat al viitorului parc, va fi o intersecţie giratorie (ce va asigura şi trecerea de la profilul de DN cu două benzi pe sens la cel de drum expres, cu patru benzi şi separator median).

Ulterior, şoseaua va intersecta Drumul Expres Arad-Oradea (pentru care, de asemenea, a fost întocmit studiul de fezabilitate), suprapunându-se cu traseul acestuia până în imediata apropriere a drumului european E79 (DN1), unde va fi un nou nod.

În continuare, traseul va supratraversa calea ferata Bucuresti – Borş, urcând din nou spre nord cu traversarea a două balastiere din zona Borş, iar apoi va intersecta drumul comunal DC 71, după care va merge până în imediata vecinatate a drumului expres, unde va fi un alt nod, dar şi încă un drum de legătură, de aproximativ 1,2 km, până la la sensul giratoriu de pe DN 19 de lângă complexul Real Episcopia.

Şoseaua va continua pe 1,4 km de teren liber, iar după intersecţia cu Pârâul Crişul Mic va exista un pod ce va asigura şi continuitatea drumurilor de exploatare existente.

Înainte de punctul de final al traseului (intersectarea cu Autostrada Transilvania prin bretele de acces), va fi amenajat un alt pasaj peste traseul proiectat în vederea restabilirii drumului de exploatare existent (aşa numitul "drumul Maria").

Avantaje

Pe lângă conectarea Oradiei la Autostrada Transilvania, noul inel de centură metropolitan va contribui la promovarea competitivităţii economice şi la îmbunătăţirea condiţiilor în transportul rutier de mărfuri şi de călători, dar va rezolva şi alte probleme. Noul drum, de pildă, va devia circulaţia de tranzit care în prezent se deruleaza prin oraş si pe actuala centură a municipiului, asigurând fluidizarea traficului, scurtarea timpului de deplasare a autovehiculelor şi reducerea consumului de combustibil prin mărirea vitezelor de circulaţie.

De asemenea, noul drum va contribui la "crearea unui mediu înconjurator adecvat unui municipiu (...) sănătos pentru locuitori, prin înlăturarea poluării aerului, zgomotelor, trepidaţiilor, accidentelor, etc".

Drumul va avea şi multiple efecte sociale şi economice, precum "reducerea nivelului de concentrare a populaţiei şi a forţei de muncă din marile centre urbane prin investiţiile realizate în poli de dezvoltare urbană şi crearea unei structuri spaţiale care să impulsioneze dezvoltarea economică echilibrată teritorial", dar şi "atenuarea şi prevenirea tendinţelor de dezvoltare dezechilibrată în cadrul regiunii şi polului de dezvoltare urbană Oradea (desemnat prin HG nr. 998/2008)".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
dupa ploaie...
Normal ca latrateii de serviciu apreciaza proiectul dar isi asuma ideile....traiasca cei cu idei...sau . cum...sant numiti...pana la urma e nevoie si de un ..birtinez..pentru punere in practica..altfel ramanem cu ..teoria...papagalilor..
Postat 06 Octombrie 2016, 21:49 de zorro
Nu-mi vine a crede!
Sa dea Dumnezeu sa se faca, doar ca sunt multi de ,,daca"! Primul daca e cine va castiga alegerile, sau mai exact cine va forma guvernul. Chiar daca pnl ar fi la guvernare, tot nu e sigur ca se va face ceva! Nu vreau sa pomenesc de ministrii bihoreni si ce (nu) au facut pt. Oradea/Bihor. Exceptie Cseke. Apoi chiar daca am avea centura, ar trebuie sa se termine tronsonul de autostrada. Si nu in ultimul rand DACA nu l-am cunoaste pe birtinez... Nu se batea el cu pumnii in piept ca a vorbit cu dragnea, cu ponta, cu... si au promis aia ca cet-ul II va ajunge la Oradea prin oug, prin hg, prin... In fine, nici noroc nu avem, ca daca am avea ne-am alege conducatori destoinici, nu niste....
Postat 06 Octombrie 2016, 14:39 de pinonel
normal
normal ca apar haterii , suporteri ai ciumei rosii care sar cu acuzarea lui bolojan orice ar face, bun sau rau, pt oras. urmeaza TSD, pinonel si inca 2-3; ai lipsit o vreme, windos, dar nu cred ca ti-a simtit careva lipsa, eventual mang si cu noii sai aliati udmr, care asteptau inca o limba la dos. noroc ca sunt putini cu gandirea ta in orasul asta.
Postat 06 Octombrie 2016, 14:35 de moise
Re: TC
Ma apuca greata cand vad ce tampenii debitezi. La vremea cand a fost conceput acest proiect de centura metropolitana, alaturi de alte cateva furate de actuala administratie, Bolojan era SG la Guvern ... a ascuns ani de zile documentul cu pricina, ca sa apara acum ca un vizionar fara scrupule si lipsit de caracter. Este un plagiator de idei ale altora si atata tot.
Postat 06 Octombrie 2016, 14:20 de WinDos
NU este initiativa municipalitatii !!!
Este o initiativa prezentata in octombrie 2007 la Bruxelles de viceprimarul Biro Rozalia de atunci, rezumand viziunea unui oradean care a ajutat municipalitatea sa deschida ochii la viitor. Mai cercetati istoricul elaborarii acestui proiect si luati Strategia 2007-2026, aprobata de Consiliul local in noiembrie 2007 ca document de referinta pentru momentul in care Romania devenise membra a comunitatii europene. In acel document, printre primele 10 prioritati, era si proiectul de realizare a unei centuri mtropolitane care sa devina un coridor de dezvoltare economica si traseu de tranzit dinspre si catre autostrada Transilvania.
Postat 06 Octombrie 2016, 14:14 de WinDos
mucles psd....
sa nu mai aud vreun comunist psd-ist pe bihoreanul. 10000 de primari ametiti de ati avea, nu ar face nici jumatate din ce face Bolo. Ne-a pus Dumnezeu mana in cap cu amul asta..altfel ramaneam cu bizonii psd si udmr. Bravo Bolo! La mai mare! - tara asta are nevoie de asemenea oameni! - pacat ca nu ii descopera!
Postat 06 Octombrie 2016, 12:45 de TC
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON