URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2013, 17:57

Gheorghe Falcă a întârziat aproape o oră la întâlnirea cu PDL-iştii bihoreni pentru că a rămas "închis" afară din maşină (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Peste 100 de PDL-işi bihoreni au participat, miercuri după amiază, în sala mare a Prefecturii, la o întrunire specială a Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor, programată pentru ca cei doi candidaţi la alegerile interne pentru desemnarea reprezentantului PDL la alegerile prezidenţiale, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, să-şi poată prezenta "proiectul de ţară". Din cursă s-a retras, înainte de venirea la Oradea, Simona Creţu.

USL guvernează în dispreţul legii

La eveniment au participat şi reprezentanţii conducerii PDL la nivel naţional: preşedintele Vasile Blaga şi prim-vicepreşedintele Andreea Paul, vicepreşedintele Alin Popovici şi senatorul Traian Igaş.

Gazda întâlnirii, şeful PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, i-a anunţat pe cei prezenţi încă de la început că Gheorghe Falcă va întârzia "jumătate de oră" din cauza "unor probleme pe drum". Aşadar, cel care şi-a prezentat primul proiectul său pentru România a fost ex-ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, care a pus accent pe forţa PDL şi a vorbit despre importanţa independenţei justiţiei în România. "În urmă cu 5 luni aveam 14%, acum avem 19% în sondaje şi creştem. Suntem pe cale să devenim principala forţă politică de dreapta", a spus Predoiu, subliniind că PDL face acum o opoziţie puternică "guvernării aberante a USL".

Predoiu a afirmat că mandatul din 2014 trebuie să fie unul "al continuităţii, dar şi al inovaţiei". "Este nevoie să câştigăm independenţa justiţiei, prosperitatea înseamnă respect legislaţiei. De aceea îi supără pe cei din USL justiţia, pentru că nu-şi pot continua modul lor de guvernare în dispreţul legii. Este nevoie de o reformă a statului şi de întărirea legăturilor cu lumea euro-atlantică", a spus Predoiu.

Închis afară din maşină

Până la urmă, primarul Aradului a ajuns la întâlnire cu o întârziere de mai bine de 45 de minute, la scurt timp după ce Ghilea le-a spus participanţilor că pot ieşi în pauză până când acesta va ajunge. Întorşi rapid în sală, PDL-iştii bihoreni au urmărit o prezentare video dinamică în care Falcă îşi laudă performanţele pe care le-a atins ca primar al Aradului, punând accent pe succesul de la alegerile din 2012. Fără modestie, prezentarea se încheie în acordurile melodiei "Simply the best" a Tinei Turner.

Gheorghe Falcă a dovedit că nu este modest şi în discursul ce a urmat. "Am venit în faţa dumneavoastră ca să vedeţi un om de succes al PDL", a început edilul din Arad, care a vorbit despre importanţa care trebuie acordată valorilor dreptei şi a celor tradiţionale româneşti. Pe această temă, Falcă a adoptat o poziţie fermă împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. "Noi, cei de dreapta, trebuie să apărăm valorile tradiţionale. Cum ar fi ca primarii, purtând tricolorul pe piept, să oficieze ceremonii între Ion şi Gheorghe?", a spus prezidenţiabilul.

Falcă le-a explicat celor prezenţi şi motivul întârzierii sale. "Am avut o emisiune la TV şi apoi am mers la PECO să alimentăm pentru drum. Şoferul a uitat cheile în maşină... În astfel de situaţii la cine poţi apela? La mecanici, care ne-au ajutat", a spus Gheorghe Falcă, transformând apoi mesajul într-unul social. "Ne-au spus că ei sunt doi care lucrează, dar mai ţin doi oameni pe lângă ei, printre care un contabil, căci aşa îi obligă statul. Ce e atât de greu la un stat de dreapta ca astfel de oameni să-şi ducă existenţa fără astfel de obligaţii?", a spus edilul.

Inima dreptei este aici!

În scurtul său discurs de final, preşedintele PDL, bihoreanul Vasile Blaga, a subliniat faptul că formaţiunea pe care o conduce este prima care organizează astfel de alegeri interne pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.

Cum unificarea forţelor de dreapta a fost una dintre ideile vehiculate la întâlnire, Blaga a subliniat faptul că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple, însă nu oricum. "Mă uit la foşti colegi care s-au străduit să fărâmiţeze dreapta, să rupă hălci din PDL, care acum cu drag vorbesc despre unificare. Aşadar, dorim unificarea dreptei în jurul PDL respectându-i pe toţi ceilalţi, dar inima dreptei este aici! Suntem de câteva ori mai buni decât ceilalţi, dar avem nevoie şi de ei. Chiar dacă unii dintre ei au plecau de aici înjurându-ne a doua zi...", a spus Blaga.

Preşedintele PDL a afirmat, însă, că pentru europarlamentare formaţiunea nu va crea nicio alianţă. "La europarlamentare vom demonstra că suntem al doilea partid din ţară şi primul de dreapta, pentru că vom bate liberalii. Şi apoi vorbim despre unificare. Eu o văd aşa că peste 5-6 ani va fi nevoie de o unificare într-un mare partid de dreapta. Deocamdată, trebuie să recunoaştem cele două mari partide de dreapta sunt PDL-ul şi PNL-ul", a mai spus Blaga.

PDL-iştii bihoreni vor vota unul dintre cei doi candidaţi pe 2 noiembrie în 7 secţii de vot înfiinţate în judeţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
votati USL
Celor care au scris pana acum: nu,nu sunt PDL-ist,dar astept comentarii de la PDL-isti,deci cei care ati scris pana aici,va intreb pe ce lume traiti?sau nu vreti sa recunoasteti ca USL-ul votati de voi este CIUMA ROSIE?unde traiti?aveti locuri de munca?castigati mai bine?va place haosul din ANAF?(finante pentru cei ce nu stiu),cat a crescut inflatia?se vede in magazine preturile,nu vedeti ca nu respecta nici legea?o sa-i vedem de unde scot inca 50 de lei la punctul de pensie,si sa plateasca retroactiv de la 01 ian 2013(vezi hot.de ieri a CCR),mai fratilor fiti cu capul pe umeri si picioarele pe pamant,niciodata actuali guvernanti nu vor scoate tara din criza,ce nu vedeti?Spune ieri Ponta: CCR este vinovat de evaziunea fiscala,mai fratilor,dar toti 9 din CCR au fost in unanimitate,atat,ca nu ma ami pot opri,va astept sa comentam.....
Postat 31 Octombrie 2013, 09:19 de UN PDL-ist
increde in pdl
Predoiu: *increderea populatiei in PDL in crestere de la 14 la 19 %*... dar unde punem virgula Predoiule ca nimeni nu mai crede in voi...
Postat 31 Octombrie 2013, 08:32 de Traian
doamne ocroteste-i pe romani
speram ca voi nu mai veniti la guvernare ceva timp,macar o sa va puteti primeni ca multe nulitati am vazut in pozele astea
Postat 31 Octombrie 2013, 07:02 de unul
HUO!!
Nenorocitilor, la ocna cu voi,lepre ce sinteti !!!
Postat 30 Octombrie 2013, 20:59 de roman
bine
Bine zici micutule . NU TE LASI
Postat 30 Octombrie 2013, 19:43 de ob
Pierdere de vreme şi de bani
Nici punctualul şi nici întârziatul nu au cum să ajungă preşedinte, pentru că nici unul nu are cum să ajungă în turul 2 al alegerilor. Păcat de banii consumaţi.
Postat 30 Octombrie 2013, 18:15 de Strattera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON