Aproximativ 250 de cadre didactice şi studenţi au participat vineri dimineaţă la o întâlnire găzduită de Biblioteca Universităţii cu academicienii Nicolae Manolescu şi Mihnea Berindei, două dintre personalităţile cărora Universitatea orădeană le datorează constituirea, aici, a unui fond de carte Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, fond ce cuprinde 14.000 de volume şi aproximativ 1.000 de discuri muzicale din vinil.
Având ca temă literatura şi documentul, masa rotundă a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de existenţă a Universităţii şi Facultăţii de Litere orădene, dar şi a doi ani de la aducerea la Oradea a unei "părţi din memoria noastră" ce trăieşte în şi în jurul cărţilor lăsate de cei doi oameni de cultură.
Diferenţa dintre crematoriu şi cimitir
Criticul Nicolae Manolescu, de câţiva ani buni ambasador al României la misiunea UNESCO de la Paris, a deschis discuţiile folosind drept "cârlig", pentru a suscita interesul tinerilor studenţi, o comparaţie între bibliotecă şi carte, pe de o parte, şi tabletele electronice pe care, în ziua de azi, se poate citi online aproape orice, pledând însă - fireşte - în favoarea cărţii şi bibliotecii. Tableta e un amalgam din care nu poţi desluşi calitatea, cartea e un obiect cultural ce îndeamnă să fie văzut, atins, răsfoit. "E ca diferenţa între cimitir, unde fiecare mormânt are o cruce mare, şi crematoriu, care e o colecţie de cutii", a spus Manolescu.
Pe un ton voit frivol, care a contribuit la domolirea timidităţii unei părţi a audienţei, criticul a mers într-acolo încât a glumit, afirmând că o carte trebuie să fie la vedere chiar cu riscul să fie furată, ba chiar că a fura o carte nu e un lucru de ruşine, ci uneori chiar un "act de nobleţe". "Să nu înţelegeţi că îndemn pe cineva să fure cărţi", a precizat, redevenind serios, Manolescu, fiind completat de Mihnea Berindei care, tot în glumă, a spus că "doar din librării".
Sportivul cu TIR-ul
Fost prorector la data când asistentul lui Nicolae Manolescu, Lilian Zamfiroiu, doctor al Universităţii orădene, a propus ca Biblioteca acesteia să găzduiască o parte din cărţile cuplului Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, profesorul de sport Iacob Hanţiu a povestit, cu mult parfum, cum s-a deplasat la Paris pentru a prelua cele 14.000 de volume oferite instituţiei, cu TIR-ul. Făcând haz de lipsa proprietăţii depline asupra cuvintelor căreia îi poate fi prizonier un profesor de sport, Hanţiu a relatat că atunci când şi-a dat întâlnire în capitala Franţei cu Nicolae Manolescu i-a mărturisit acestuia, ca un provincial, teama să nu se "piardă", primind o replică nu atât pedagogică, cât demnă de un fabulist: "Nu vă puteţi pierde, ci cel mult rătăci prin Paris".
De asemenea, tot cu concursul lui Manolescu, Hanţiu a povestit că, în condiţiile în care în Paris nu e permis accesul TIR-urilor, un asemenea vehicul de 20 de tone care trebuia să aducă la Oradea cărţile a intrat, totuşi, pe îngusta străduţă unde locuiseră Lovinescu şi Ierunca, şoferul reuşind o parcare care a stârnit admiraţia şi chiar aplauzele vecinilor celor doi. Bun prilej pentru ca Nicolae Manolescu să mai strecoare o glumă: "Se ştie că la Paris şoferii români au o reputaţie mai bună decât intelectualii români...".
O viaţă pentru România
Tonul relatărilor a redevenit "serios" cu totul odată cu alocuţiunea lui Mihnea Berindei, care a refăcut portretele celor doi exilaţi cărora România le datorează atât de mult. Amintind că el a părăsit ţara în 1970 hotărât să nu se mai întoarcă niciodată, convins că regimul comunist nu lăsa nici măcar iluzia unei liberalizări reale, Berindei a spus că le-a mărturisit Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca această decizie încă de la prima întâlnire, sfârşind însă prin a se alătura vocilor intelectualilor români din exil ce militau pentru eliberarea României de comunism.
"Le-am spus că pe mine România nu mă mai interesează şi că nici nu văd ce aş putea face pentru România, şi am început să lucrez în specializarea mea, turcologia. Schimbarea s-a produs în 1979, odată cu mişcarea Paul Goma, prima încercare organizată din România de apărare a drepturilor omului, în baza acordurilor de la Helsinki", a povestit academicianul.
Mihnea Berindei a relatat apoi felul în care, deşi nu au făcut parte niciodată din niciun comitet ori comisie (ONG-urile de astăzi), Lovinescu şi Ierunca au militat la microfonul Europei Libere fără întrerupere şi au "mediatizat" activitatea Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, la care au aderat numeroşi istorici, literaţi, sociologi şi intelectuali tehnici care militau pentru personalităţile oprimate din ţară, dar şi împotriva tot mai intenselor samavolnicii ale regimului comunist îndreptate şi asupra ţăranilor (prin planurile de aşa-zisă "sistematizare" a satelor) şi muncitorilor (prin încătuşarea iniţiatorilor primului sindicat liber înfiinţat la începutul anilor '80).
"Cei doi, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, au fost singurii români din exil care şi-au dedicat întreaga lor viaţă României şi care nu au uitat niciodată că erau într-o permanentă luptă cu regimul care îi obligase să trăiască departe de ţară", a conchis Mihnea Berindei.
.jpg "Avarie pe Calea Clujului din Oradea. Lucrările restricționează traficul")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.