URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
24 Februarie 2011, 11:48

Liderii locali ai PSD şi ACD au semnat protocolul de constituire a USL în Bihor (FOTO)

Liderii locali ai PSD şi ACD au semnat protocolul de constituire a USL în Bihor (FOTO) Liderii locali ai PSD şi ACD au semnat protocolul de constituire a USL în Bihor

Festivitatea semnării protocolului local al USL Bihor s-a desfăşurat în Sala Mare a Primăriei Oradea, iar la încheierea ei cei trei lideri au anunţat că, deşi acesta nu este primul asemenea protocol încheiat de USL în plan local, pentru prima oară cele trei organizaţii judeţene vor avea o întâlnire publică în comun, cu peste 350 de delegaţi, programată sâmbătă, la Centrul Cultural al Fundaţiei Mecena, închiriat de la UDMR Bihor.

"Este o zi importantă şi pentru cetăţenii care aşteaptă de la noi un semnal că ne pasă de ceea ce se întâmplă în ţară", a declarat senatorul Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor, la semnarea protocolului, afirmând că în plan local cele trei formaţiuni semnatare vizează stoparea alocării discreţionare de resurse financiare de la Guvern exclusiv către administraţiile locale conduse de reprezentanţi ai PDL. "Ştiu că de acum va trebui să nu exacerbăm orgoliile de partid sau de grup. Noi vrem instituirea unui climat de normalitate în toate administraţiile din judeţ, pentru că resursele de la buget merg toate spre administraţiile colorate în portocaliu. Niciodată n-a fost o asemenea anormalitate ca acum", a spus liderul PNL Bihor.

Cornel Popa a adăugat că, după ce USL va ajunge la guvernare, cele trei organizaţii judeţene trebuie să coopereze în aşa fel încât judeţului Bihor să-i fie alocate de la Guvern resurse financiare proporţional cu contribuţiile acestui judeţ la bugetul de stat: "Atunci când va veni vremea administraţiei centrale a USL, nu trebuie să uităm că trebuie să aducem din nou Bihorul acolo unde îi este locul după vărsămintele pe care le face către bugetul central, şi nu în coada clasamentului, cum este acum".

Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a reluat comparaţia dintre alianţa celor trei formaţiuni cu cea a celor trei mari puteri din al doilea război mondial: "Este o zi importantă, am putea spune că este echivalentă cu ziua în care SUA, Marea Britanie şi URSS îşi dădeau mâna pentru a doborî regimul lui Hitler. Chiar dacă astăzi suntem în sală împărţiţi în stânga şi în dreapta, noi trebuie să ne dăm mâna pentru a doborî regimul PDL-ist. Avem un duşman puternic, un duşman care a pus mâna pe toate resursele ţării, un duşman care nu guvernează ţara, ci o stăpâneşte, un duşman care trebuie doborât punctual, în fiecare unitate administrativ-teritorială pe care o stăpâneşte".

Liderul PSD Bihor a mai afirmat că obiectivul USL nu va fi doar redresarea economiei, ci şi redarea speranţei către cetăţeni. "Mai presus de a lupta împotriva celor care au distrus economia, trebuie să luptăm împotriva lor pentru că au distrus speranţa, pentru că cel mai grav lucru, astăzi, este că în România nu mai există speranţă", a spus senatorul Ioan Mang.

Preşedintele PSD Bihor a mai adăugat că, deşi cele trei organizaţii nu sunt primele care semnează un asemenea protocol în plan local, sunt totuşi primele din ţară care vor organiza o reuniune comună de anvergură. "Sâmbătă, la ora 12, în prezenţa preşedinţilor celor trei partide, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, vom avea o reuniune comună la sediul Fundaţiei Mecena", a anunţat Ioan Mang. La solicitarea jurnaliştilor, preşedintele PSD Bihor a precizat că a închiriat clădirea administrată de liderii UDMR Bihor, deoarece "nu am găsit în Oradea o altă sală liberă în acea zi, care să aibă peste 350 de locuri".

Preşedintele PC Bihor, Traian Bodea, a afirmat că încheierea protocolului USL şi prezenţa liderilor celor trei partide componente la Oradea în prima zi a Congresului UDMR are un rol simbolic, de a convinge liderii Uniunii să renunţe la alianţa cu PDL. "Noi cerem ca UDMR să aibă luciditatea de a întoarce armele împotriva PDL-ului", a spus Bodea.

Conform protocolului de constituire a USL Bihor, părţile semnatare se obligă ca în 30 de zile să constituie majorităţi în Consiliul Judeţean Bihor şi în consiliile locale din judeţ, să renegocieze funcţiile de conducere din instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean şi consiliilor locale, iar pentru desemnarea viitorilor candidaţi la alegerile locale din 2012 să stabilească "prin mecanismele statutare proprii" propuneri care "să fie introduse în cercetări sociologice până cel mai târziu la 30 aprilie 2011".

De asemenea, în baza protocolului, candidaţii ce vor fi stabiliţi în baza cercetărilor sociologice se obligă "să respecte pactul de neagresiune la adresa contracandidatului sau a partidului din care acesta face parte". Totodată, protocolul prevede ca până la 15 octombrie 2011 să identifice unităţile administrativ teritoriale unde vor fi promovaţi candidaţi comuni.

În ce priveşte divergenţele din plan local, protocolul prevede ca acestea, dacă nu pot fi soluţionate la nivel local, să fie raportate secretarilor generali ai USL în maxim 24 de ore de la constatarea lor, urmând ca ele să fie rezolvate de către structurile centrale ale USL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
LICHEAUA
Aceasta alianta poate functiona numai daca MANG va fi inlocuit cu altcineva! E nevoie de un om integru, inteligent, cu macar un strop de caracter, care sa fie cat de cat capabil, ceea ce nu este cazul lui Manga. Amintiti-va cu totii ce \"oameni de nadejde\" a pus PSD-ul pe functii! Hoti si tarfe! Adusi de M in partid pe usa din spate. Este genul care VINDE tot! FERITI-VA DE UN PARTENERIAT CU ACEST INDIVID!!!!!!!!!!!!
Postat 25 Februarie 2011, 11:15 de PSD
Zeama pe * centrat
Si cind Bihoreanul o sa scrie cu litere mari pe prima pagina - "KISS si POPA - eliberati sub control judiciar, dupa 29 de zile petrecute dupa gratii" - atunci o sa putem cita din arhiva saptaminalului sau, brusc, se blocheaza site-ul?
Postat 24 Februarie 2011, 20:53 de Zeama pe rahat
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON