URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2017, 10:18

Tribunalul Bihor: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru polițistul rutier Marcel Ghirosa, judecat pentru şpagă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisarul șef Marcel Ghirosa, fostul șef al Biroului Drumuri Naționale din Poliția Rutieră Bihor, trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o perioadă de 4 ani, primind şi interdicţia de a profesa ca ofiţer de poliţie pentru o perioadă de 5 ani.

Soluţia a fost pronunţată de Tribunalul Bihor, care a mai dispus ca, în perioada de încercare, Ghirosa să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci sau al Primăriei Oradea, pe o perioadă de 60 de zile.

Verdictul final urmează să fie pronunţat, însă, la Curtea de Apel Oradea, unde Ghirosa a atacat soluţia.

Polițistul rutier Marcel Ghirosa, între timp trecut în rezervă prin pensionare, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pe 20 ianuarie. Ofiţerului i se impută că, în calitate de şef delegat la conducerea Biroului Drumuri Naţionale, a pretins şi primit 600 lei de la un şofer anchetat pentru un accident rutier cu victime.

În schimbul banilor, ofițerul a restituit permisul de conducere ridicat în urma producerii evenimentului rutier şi a promis “soluționarea favorabilă a tuturor aspectelor rezultate din producerea accidentului de circulație inclusiv pentru a propune o soluție de clasare a cauzei”, după cum au specificat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Pentru ce avea nevoie Ghirosa de bani și cum a încercat să-l “strângă” cu ușa pe șofer ca să-l facă să deschidă portofelul, citiți în articolul: Şpagă cu repetiţie: Poliţistul rutier Marcel Ghirosa i-a minţit pe procurori şi a plâns în faţa judecătorilor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
A luat mita in forma continuata sau a furat un portbagaj de porumb ?
Luare de mită în formă continuată de catre un sef din politie nu este o infractiune grava ci din potriva ceva normal hotarasc judecatorii. Daca primea o pedeapsa aspra se speriau unii si nu mai luau mita. Normal trebuia avansat.
Postat 03 Martie 2017, 20:11 de Ducustrigacucu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON