URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2010, 18:07

Trei maşini lovite, două persoane accidentate, niciun vinovat (FOTO)

Trei maşini lovite, două persoane accidentate, niciun vinovat (FOTO) Trei maşini lovite, două persoane accidentate, niciun vinovat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Traficul a fost îngreunat vreme de circa 20 de minute, luni, în jurul orei 17, în plin centrul Oradiei. Un autoturism Logan ce venea dinspre Piaţa Ferdinand spre strada Primăriei şi un autoturism Dacia Break s-au lovit din plin la colţul Bisericii Sfântul Ladislau. În urma coliziunii, Loganul a ricoşat într-un taxi ce era staţionat regulamentar şi a lovit şi un pieton.

"Amândoi şoferii afirmă că au trecut pe culoarea verde a semaforului. Urmează să vedem ce spune pietonul, despre care nu ştim dacă se afla în trecere pe zebră sau staţiona aşteptând culoarea verde", a explicat comisarul Traian Marnea de la Poliţia Rutieră. Acesta a mai spus că nici unul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice. Martorii accidentului susţin, însă, că şoferul Loganului ar fi trecut pe roşu şi ar fi avut şi viteză mare.

"O femeie de 25 de ani dintr-un autoturism a fost transportată la spital cu traumatism cranio-facial minor. A mai existat o victimă, un cetăţean francez de 20 de ani, care a fost pieton. Acesta a suferit o contuzie la membrul superior, dar a refuzat internarea", a declarat medicul Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.

Cea mai avariată maşină a fost, de departe, Dacia Break, care avea partea stânga faţă complet distrusă, inclusiv o roată sărită de la loc. Şoferul Loganului n-a părut, însă, foarte îngrijorat de situaţie, atât el cât şi soţia sa preferând să se lege de ziarişti şi de fotoreporteri. Ei au adresat injurii atât jurnaliştilor, cât şi martorilor accidentului, numindu-i "ţigani din Velenţa".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Seba
In centru semafoarele o iau razna destul de des. Am patit ca eu sa am verde (cu masina fiind) si sa aiba verde si cel de pe strada cu care urma sa ma intersectez. Doar atentia sporita si faptul ca nu aveam viteza mare ne-a ajutat sa nu ne ciocnim. Dar, cum spuneam, adeseori semafoarele o iau razna in centru.
Postat 20 Iulie 2010, 14:03 de Seba
Semafor
Vinovati sunt cei care au reglat semaforul de langa biserica.Ia porniti de la semaforul de pe pod, dupa 15 metri, iar trebuie sa va opriti, la cel de langa biserica, acela fiind inca pe rosu. Sincronizare de tot rahatul a semafoarelor. Aceasi situatie si pe decebal la fel, la statia de tramvai de langa pod, pornesti deacolo, dupa 400 de metri iar trebuie sa opresti ca ai rosu la vladimirescu.
Postat 20 Iulie 2010, 10:04 de ebihorean
eh
normal sa refuze francezul internarea pt. investigati suplimentare la spital,stie si el ca se intra in spital cu o rana banala si se iese in cosciug din cauza infectiilor din spitalele romanesti.
Postat 19 Iulie 2010, 23:14 de el doradeo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON