URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2013, 16:45

Sportivii clubului de wu-shu Gold Dragon au făcut spectacol de ziua lor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină, sâmbătă seară, la evenimentul festiv organizat de clubul orădean Gold Dragon.

Foşti şi actuali sportivi au sărbătorit împreună cu spectatorii 25 de ani de la înfiinţarea clubului sub egida "Wushu is a way of life", oferind publicului un spectacol de arte marţiale plin de forţă, graţie şi îndemânare.

Au urcat pe scenă toţi membrii clubului, printre care şi orădenii medaliaţii la campionate mondiale şi europene Jakab Istvan, Eszenyei Peter, Sarkadi Attila, Alin Tătar, Cristea Anda, Cristian Fitero, Horaţiu Beliciu, Erik Nagy, dar şi invitata specială, campioana mondială Sonia Grindeanu.

Au fost atât demonstraţii de acrobaţie, exerciţii de Taolu (luptă cu un adversar imaginar) cu şi fără armă, cât şi de Sanda (luptă demonstrativă cu partener).

Singura nemulţumire a reprezentanţilor clubului a fost faptul că, din lipsă de fonduri, au fost obligaţi să renunţe la ideea de a aduce la Oradea loturile Ucrainei şi ale Rusiei.

"Ne-am dorit să invităm şi cele două loturi, am primit şi confirmare din partea lor, însă a trebuit să renunţăm în ultimul moment pentru că nu am avut sprijin financiar din partea autorităţilor, Primăriei şi Consiliului Judeţean, ca să le putem asigura transportul şi cazarea. Am propus să includă evenimentul între programele Toamnei Orădene, am fost refuzat. Probabil pentru că noi nu facem rating", a explicat Romeo Gozner, antrenor şi preşedintele clubului, în faţa asistenţei.

În sală s-au aflat, ca invitaţi, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, Ion Benea, secretarul Federaţiei, Petru Grindeanu, care l-a felicitat pe preşedintele clubului orădean, atât pentru activitate cât şi pentru rezultatele obţinute, oferindu-i şi o distincţie din partea Federaţiei, spunând că Oradea dă tonul în materie de wu-shu.

Printre spectatori s-a numărat şi episcopul greco-catolic Oradiei, Virgil Bercea, poate şi pentru că unul din veteranii clubului Gold Dragon e preotul greco-catolic Doru Popovici, dar şi interpretul Grigore Leşe, care a încheiat evenimentul cu un scurt recital.

Înfiinţat în 1988, Clubul Gold Dragon numără aproximativ 50 de membri, copii, tineri şi adulţi. Doar în acest an, sportivii Gold Dragon au adus la Oradea 13 medalii de aur, argint şi bronz de la Campionatul naţional de wu-shu a României şi 3 medalii de aur respective bronz de la Campionatul European.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON