URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2017, 11:50

Voleibalistele de la CSU Oradea s-au impus cu 3-1 la Timişoara şi au revenit pe podium

Voleibalistele de la CSU Oradea s-au impus cu 3-1 la Timişoara şi au revenit pe podium sursa foto: Facebook / CSU Oradea Volei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia de volei feminin CSU Oradea a evoluat în deplasare, cu Politehnica Timişoara, în cadrul penultimei etape din returul campionatului Diviziei A2, Seria Vest şi a reuşit să obţină o victorie importantă, sâmbătă, împotriva unei contracandidate la calificarea în faza semifinală a competiţiei, scor 3-1.

După ce au avut etapă liberă săptămâna precedentă, în urma disputării celorlalte jocuri, orădencele au coborât pe locul V în clasament, ca urmare a victoriei surprinzătoare a Politehnicii în deplasarea de pe terenul celor de la Medicina Târgu Mureş, dar şi a echipei CSM Satu Mare, împotriva echipei Provolei Arad. În acest sens, jocul de la Timişoara era unul cu o miză foarte mare, pentru ambele combatante, fiecare dintre acestea fiind nevoite să câştige pentru a se apropia de vârful clasamentului.

În primele două seturi, printr-o mobilizare şi concentrare maximă a întregii echipe, CSU Oradea a dominat echipa gazdă, la toate capitolele, atât în atac, prin eficienţa serviciului şi a combinaţiilor în atac, cât şi în apărare, prin blocaje decisive şi preluare precisă. Astfel, seturile au fost câştigate clar, fără emoţii, setul întâi cu scorul de 25-14, iar setul II cu scorul de 25-16.

Relaxarea studentelor orădence, pe fondul mobilizării echipei gazdă, a permis apoi timişorencelor să revină în joc şi să conducă pe tot parcursul setului III, pe care şi l-au adjudecat cu scorul de 25-17.

Setul IV a fost echilibrat, Politehnica a avut un avans de 3 puncte la primul timp tehnic (8-5), însa la jumătatea setului echipele se aflau la egalitate (12 - 12). A urmat apoi o desprindere a orădencelor, care au condus cu 16-14 la cel de al doilea timp tehnic. Timişorencele au revenit în set şi au realizat 4 puncte consecutive, scorul fiind 18-16 în favoarea acestora. Deşi universitarele orădene au egalat la 18, echipa gazdă s-a desprins din nou, conducând cu scorul de 21-18.

În acel moment jucătoarele de la CSU Oradea s-au strâns la mijlocul terenului după punctul pierdut şi s-au motivat şi încurajat, realizand momentul cheie. A intrat în teren tânăra jucătoare Mădălina Pura, iar gazdele au pierdut faza de joc şi tot ea a urmat la serviciu. CSU Oradea a egalat la 21 echipa gazdă, antrenoarea Politehnicii Timişoara a cerut apoi timpi de odihnă la scorul de 21-20 şi 21-23, dar aceste întreruperi nu şi-au atins scopul.

Datorită serviciului precis al Mădălinei, alături de acţiunile colective reuşite de coechipiere, CSU Oradea a câştigat setul IV cu scorul de 25-21 şi nu a mai putut fi oprită, obţinând astfel cele 3 puncte mult dorite.

La final, antrenoarea Mariana Szabo-Alexi a evidenţiat întreaga echipă şi a remarcat faptul că jucătoarele au înţeles momentul important, iar "satisfacţia este cu atât mai mare cu cât acestea au prestat un joc în care au demonstrat că pot evolua la un nivel ridicat şi să colaboreze în orice condiţii".

CSU Politehnica Timişoara - CSU Oradea 1-3 (14-25, 16-25, 25-17, 21-25)

CSU Oradea: Fîcă Iuliana (căpitan), Paşca Anca, Haidu Roxana, Chende Bianca, Adamcsik Henriette, Ponorean Nicoleta, Horvath Reka, Rizea Antonia, Pura Mădălina, Blaj Giulia, Chiş Flavia şi Maran Andreea. Antrenor: lector univ. dr. Szabo-Alexi Mariana

În urma acestui rezultat echipa CSU Oradea a revenit pe podium şi a totalizat 16 puncte, urmând să întâlnească, în ultima etapă a returului pe liderul clasamentului, ACS Agroland Timişoara. Jocul se va desfăşura sâmbătă, 18 februarie, de la ora 12.30 la Sala Polivalentă a Universităţii din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON