După locul cinci ocupat la Cupa Mondială de la Oradea, reprezentativa de polo a României pregăteşte participarea la turneul final al Campionatului European care va debuta la finele lunii august, la Zagreb.
Poloiştii tricolori şi-au stabilit cartierul general la Oradea, însă în această lună vor fi mai mult timp plecaţi. La sfârşitul acestei săptămâni, România va evolua la un important turneu internaţional, în Spania, la Portugalete, unde tricolorii vor întâlni echipele Spaniei, Ungariei şi Muntenegrului.
Apoi, în perioada 20-22 august, România va lua startul la turneul de la Kosice, Slovacia, unde va înfrunta Grecia, Marea Britanie şi Slovacia. Din lotul tricolor fac parte şapte jucători de la CSM Oradea, adică o echipă întreagă: Kadar Kalman, Nicuşor Diaconu, Tiberiu Negrean, Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu, Bogdan Câmpianu şi Andrei Creţu.
La Campionatul European, România va evolua într-o grupă infernală, alături de Spania, Italia, Muntenegru, Croaţia şi Turcia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.