URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Februarie 2017, 17:13

Şapte străzi centrale din zona fostei întreprinderi Sinteza vor fi asfaltate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şapte străzi centrale din zona fostei întreprinderi Sinteza vor fi asfaltate. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi joi de Consiliul Local investiţia totală se ridică la 1,8 milioane lei iar lucrările, odată adjudecate, vor trebui finalizate în două luni.

Cele şapte străzi care urmează să intre în modernizare vara aceasta sunt Lebedei, Potârnichilor, Fluieraşului, Sturzului, Chimiei, Sintezei şi Alexandru Xenopol (parţial).

Cu excepţia străzii Sintezei, care este betonată, celelalte şase străzi sunt nemodernizate şi au carosabilul pietruit iar trotuarele şi spaţiile verzi sunt neamenajate.

Modernizarea arterelor este impusă de necesitatea îmbunătăţirii circulaţiei având în vedere investiţiile private în zonă care vizează construirea unui cartier de locuinţe pe amplasamentul foste întreprinderi Sinteza şi amenajarea unui nou mall în locul fostei fabrici Înfrăţirea.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii modernizarea celor şapte străzi va îmbunătăţi gradul de confort al locuitorilor zonei şi a participanţilor la trafic şi va asigura accesul la zona de dezvoltare de pe amplasamentul fostei fabrici Sinteza.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
rusine
sunt strazi care au fost cuprinse in planul de asfaltare pe anii trecuti, care nu au fost asfaltate datorita problemelor financiare cu proiectele implementate, iar acum au fost iarasi uitate. Rusine ! Si da: cei care au platit impozite zeci de ani, nu au dreptul la conditii decente ? Daca cei ce nu isi renoveaza fatadele sunt premiati cu un impozit de 100x5=500%, cei ce sunt amagiti si mintiti ca li se vor oferi conditii pe masura impozitului platit, de ce nu sunt premiati cu un impozit de 100:5=20% ? Domnule primar, prin favorizarea unora asteptati sa fiti premiat pe masura la alegeri ? Atentie: stau destui la coada !
Postat 24 Februarie 2017, 22:13 de oradea_mea_si_a_ta
strazi
sant strazi de 100 de ani cu case de 100 de ani si nu sant asfaltate ,dar cartierul grigorescu este nou e asfaltat ,noi platim de 100 de ani impozit si nu avem dreptul la asfalt ,bolo interese
Postat 24 Februarie 2017, 20:11 de todo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON