URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Septembrie 2017, 16:22

Preşedinta clubului Luceafărul: Echipa va juca în continuare la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situaţia echipei de fotbal Luceafărul Oradea se schimbă de la o zi la alta. Preşedinta clubului, Lucia Vladimirescu, a afirmat, sâmbătă, că echipa va juca în continuare la Oradea cel puţin până în iarnă, deci nu se va muta în Petroşani sau Motru.

Sâmbătă, Luceafărul a remizat în meciul pe care l-a disputat, pe Stadionul Iuliu Bodola, în compania echipei Academica Clinceni.

Meci echilibrat

Partida s-a desfăşurat în cadrul etapei a VIII-a din Liga a II-a şi s-a încheiat cu scorul 1-1. Aşa cum reflectă şi scorul, meciul a fost unul echilibrat.

Golurile s-au dat în repriza a doua. Jucătorii de la Luceafărul au început mai motivat, iar în minutul 48, A. Antohi a scăpat singur, a şutat din unghi, dar a respins portarul ilfovean. Totuşi bihorenii au reuşit deschiderea scorului, prin acelaşi Andrei Antohi, în minutul 56, care a înscris din 3 metri, după o centrare venită de pe stânga de la Alin Dragu.

La acest scor, oaspeţii au încercat să pună mai mult în pericol poarta orădeană, iar în minutul 68, M. Deaconescu a şutat de la 30 de metri, dar a scos poartarul Goia de la vinclu. Peste numai un minut însă, acelaşi M. Deaconescu a înscris, cu o lovitură de cap din 8 metri, după centrarea de pe dreapa a lui V. Mihalcea.

După golul primit, Luceafărul a revenit în atac, a încercat să înscrie golul victoriei, dar n-a reuşit decât să mai trimită o dată mingea în bara transversală, prin Cl. Codoban, dintr-o lovitura liberă de la 25 de metri, în minutul 89.

Echipa rămâne pe loc

După meci, antrenorul echipei Luceafărul, Cristian Dulca, şi-a caracterizat adversarul ca fiind "o echipă organizată", care are şi câţiva jucători "de Liga I". "Am reuşit să conducem, am avut cele mai mari ocazii, chiar dacă şi ei au avut ocaziile lor. Un lucru pozitiv pe care l-am remarcat la echipă, că, în sfârşit, reuşim să ducem un meci, să fim mult mai proaspeţi până pe final", a spus tehnicianul.

La joc a asistat şi preşedintele clubului bihorean, Lucia Vladimirescu, care a dat asigurări presei că echipa va juca în continuare la Oradea, cel puţin până la iarnă. Alte voci din anturajul noii conduceri a clubului bihorean suţin însă că şi în retur echipa va evolua tot la Oradea. Chesionat la conferinţa de presă după joc, pe acest aspect, antrenorul Cristian Dulca a spus, la rândul lui, că a aflat că "echipa va evoluat tot la Oradea".

La joc au asistat şi aproximativ 100 de spectatori care au venit în dimineaţa jocului cu două autocare de la Tg. Jiu şi care au format o galerie pentru Luceafărul, fiind dotaţi chiar şi cu vuvuzele.

Un alt aspect interesant a fost faptul că cinci dintre suporterii veniţi de la Tg. Jiu au montat pe marginea terenului mai multe bannere, cu diferite mesaje de mulţumire: "Echipa Luceafărul Oradea mulţumeşte tuturor suporterilor!", "Blidaru alături de echipă! Luceafărul vă mulţumeşte!", "Oradea e de Liga I" şi "Echipa Luceafărul Oradea mulţumeşte Consiliului Local Oradea".

Printre cei care s-au mai aflat în tribuna oficială s-au mai numărat şi fostul arbitru vâlcean Constantin Gheorghe, care este un apropiat al conducerii clubului orădean, Alexandru Boc, Cosmin Bodea, Ionel Codoban şi Constantin Bigan, ultimul aflat în conducerea clubului din Clinceni.


Luceafărul Oradea – Academica Clinceni 1-1(0-0)

Au marcat: A. Antohi (min. 56) / M. Deaconescu (min. 69)
Stadion: Municipal "Iuliu Bodola" (Oradea). Spectatori: 650

Luceafărul: Goia – Balea, A. Mutu, Tânc, Trif – Feher - Al. Dulca (min. 63 Ţegle), Cl. Codoban (cpt.), Dragu – Antohi (min. 84 Bedea) şi Vl. Rusu (min. 70 D. Pârvu). Antrenor: Cristian Dulca

Academica: Niga – Samson (min. 57 Simion), Deaconescu, Găină, Pulhac - Balgiu, Al. Lazăr – Blejdea (min. 46 Gliga), Bg. Barbu (min. 64 Vl. Mihalcea), M. Constantinescu (cpt.) - M. Ion. Antrenor: Erik Lincar
Au arbitrat: Vladimir Andrei Nagy (Aiud) - Bogdan Ioan Dragoş şi Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraş)


Etapa a VIII-a a Ligii a II-a:

Sâmbătă:

Sportul Snagov - Olimpia Satu Mare 2-0

Pandurii Târgu Jiu - CS Afumaţi 1-1

Ştiinţa Miroslava - AFC Hermannstadt 1-3

Foresta Suceava - CS Mioveni 2-0

Luceafărul Oradea - Academica Clinceni 1-1

Ripensia Timişoara - Metaloglobus Bucureşti 4-1

Dacia Unirea Brăila - FC Argeş 3-1

Ora 16:00 UTA - Dunărea Călăraşi

Ora 16:00 ASU Politehnica Timişoara - CS Baloteşti

Luni:

Ora 18:00 ASA Târgu Mureş - Chindia Târgovişte

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON