URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2014, 16:20

Pentru că nu a construit locuinţele promise pe terenurile cumpărate de la judeţ, Selina e ameninţată cu "forţa statului"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O veche şi controversată afacere încheiată de Consiliul Judeţean Bihor în 2006, când era condus de actualul vicepreşedinte Alexandru Kiss, cu firma de construcţii Selina, trebuie lămurită după opt ani de conducerea din prezent a instituţiei. Motivul? În această primăvară, Curtea de Conturi a stabilit că prin acest contract judeţul a fost păgubit cu 7,877 milioane lei.

Mirajul locuinţelor sociale

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris încă din acea vreme şi apoi de-a lungul celor opt ani care s-au scurs de atunci, în 2006 conducerea Consiliului Judeţean a făcut o afacere perdantă cu firma Selina, sub pretextul - invocat de preşedintele CJ, Alexandru Kiss - al rezolvării crizei locative din Oradea.

Povestea a început în 2005, când CJ a primit în proprietate de la Ministerul Apărării şi de la Ministerul Administraţiei şi Internelor două terenuri, pe amplasamentul fostelor unităţi militare din strada Armatei Române nr. 1/A (acum strada Universităţii) şi din Calea Aradului nr. 4.

La iniţiativa lui Kiss, terenurile au fost scoase la vânzare pentru ca pe ele să fie construite locuinţe care să fie atribuite, la preţuri sub cele ale pieţei, tinerilor sub 35 de ani, astfel încât aceştia să nu plece din Oradea.

Ideea lui Kiss a fost aprobată prin Hotărârea 163/23 decembrie 2005, care prevedea construirea de locuinţe, iar prin HCJ 52 şi HCJ 53 din 28 aprilie 2006 au fost aprobate şi caietele de sarcini pentru vânzarea terenurilor, prin licitaţie publică. Aceasta avea să fie câştigată de firma Selina, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate la notar în iunie 2006.

Atât doar că în luna aprilie a acestui an Curtea de Conturi a constatat că judeţul Bihor a fost prejudiciat cu 7,877 milioane lei prin faptul că Selina nu şi-a respectat condiţiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare, neconstruind numărul de locuinţe asumat. Întrucât Curtea de Conturi a obligat CJ să recupereze acest prejudiciu, reprezentând contravaloarea terenurilor vândute, dar pe care Selina nu a construit nimic, consilierii judeţeni au desemnat în luna aprilie o comisie care să analizeze caietele de sarcini şi contractele de acum opt ani.

Condusă de Ioan Mang (preşedinte) şi avându-i în componenţă pe consilierii Sarkozy Alexandru (UDMR), Traian Bulzan (PNL), Ionel Avrigeanu (PNL, ex-PDL) şi Vasile Petruţ (PPDD), comisia şi-a finalizat raportul în 28 noiembrie, înaintându-l preşedintelui CJ, Cornel Popa, precum şi plenului Consiliului, spre informare, în şedinţa de miercuri, 17 decembrie, probabil ultima din acest an.

Terenurile înapoi, banii păstraţi

Deşi în reuniunea plenară nu s-a rostit niciun cuvânt cu privire la conţinutul raportului Comisiei, ci doar s-a votat însuşirea acestuia de către întregul Consiliu (cu o singură abţinere, a actualului vicepreşedinte Alexandru Kiss, pe motiv că era vizat direct), BIHOREANUL prezintă, pe scurt, care sunt concluziile şi măsurile propuse în urma analizei contractelor de vânzare cumpărare-încheiat acum opt ani.

Astfel, în ceea ce priveşte contractul dintre CJ şi Selina având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 17.372 metri pătraţi în Calea Aradului, comisia a constatat că firma şi-a încălcat obligaţia de a construi în cel mult patru ani 1.500 de apartamente, dar şi pe aceea de a anunţa CJ ca să trimită un reprezentant la predarea-recepţionarea fiecărei locuinţe.

În ce priveşte contractul pentru vânzarea a 30.736 metri pătraţi de teren în strada Armatei Române (acum Universităţii), comisia a constatat, de asemenea, încălcarea de către Selina a obligaţiei de a construi minimum 2.500 apartamente şi de a preda către beneficiari, prin CJ, fiecare locuinţă.

Pentru recuperarea prejudiciului de aproape 8 milioane lei, reprezentând valoarea terenurilor pe care Selina nu a construit nimic, şi pe care le-a plătit în 2006, comisia CJ a propus trei măsuri de luat de către conducerea Consiliului: notificarea firmei asupra faptului că s-a constatat nerespectarea de către aceasta a obligaţiilor contractuale, activarea clauzei penale (adică de penalizare) prin notificarea firmei asupra obligaţiei de a restitui terenurile libere de construcţii, iar în cazul în care Selina nu va face acest lucru "CJ va trebui să apeleze la forţa de constrângere a statului în vederea respectării obligaţiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare".

Altfel spus, deşi a plătit terenurile cumpărate, Selina va fi obligată, la nevoie cu portărei, să restituie terenurile pe care nu a ridicat nicio construcţie, doar pentru amplasamentul din strada Universităţii fiind vorba despre aproape 4 hectare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
furati ,furati!sloganul firmelor oradene!
De atatia ani nimeni nu a dibuit nimic...acum vine presa cu 60 de randuri sa dea in gat pe hotii judetului care se inteleg intre ei....noroc cu ziarele,mai aflam si noi ce naivi suntem!..un ungur gras si lat ne vinde tot orasul....mare oradean!
Postat 18 Decembrie 2014, 15:15 de asuprit
My Dream
DNA, DIICOT, cine mai e capabil, VEDETI O DATA NAIBII SI CONTRACTUL DE ASOCIERE IN PARTICIPATIUNE 14.519/2004 incheiat intre CLO si IMPACT! Vedeti acolo nereguli cat cuprinde incepute sub tutela FILIP-BOLOS si continuate sub tutela BOLOJAN-BOLOS! Pentru Dumnezeu, VERIFICATI O DATA SI ACESTE LUCRURI! Ma ofer(asa cum am facut-o de ani de zile)DE MARTOR! Va pot da multe detalii! VA ROG, VA ROG! MOS CRACIUN, TE ROG FA-MI UN CADOU! DNA si DIICOT SA VERIFICE ACEST CONTRACT! TE ROG, TE ROOOG! E visul meu!
Postat 17 Decembrie 2014, 23:52 de TDS
DNA Oradea doarme şi de data asta !!!
Afacerea a fost de notorietate şi la data încheierii, iar pe baza ei Selina a ocupat tot judeţul la capitolul construcţii din bani publici !!! Beni a rămas cu terenul în cauză. Kiss a luat banii de pe apartamentele realizate, iar Bihorul a primit "cadou" pe unul dintre cei mai mari mituitori ai vremii şi pe unul dintre cei mai veroşi politicieni locali, adică s-a ales cu "praful de pe tobă" !!!
Postat 17 Decembrie 2014, 16:51 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON