URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iulie 2015, 13:35

Părinţii celor 108 tineri eliminaţi la Bacalaureatul din Ştei cer reverificarea înregistrărilor şi reluarea examenului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Părinţii celor 108 absolvenţi ai Colegiului Naţional Avram Iancu şi Colegiului Tehnic Unirea din Ştei care au fost eliminaţi, pentru fraudă, din examenul de Bacalaureat susţinut la această din urmă unitate şcolară nu se împacă cu gândul că tinerii vor putea repeta tentativa de a obţine diploma abia în toamna anului viitor.

La fel ca miercuri, când un grup de aproape 20 de părinţi au intrat în audienţă la conducerea Inspectoratului Şcolar, vineri dimineaţă o altă delegaţie, alcătuită de data aceasta din cinci persoane, a reluat discuţia cu şeful instituţiei, Nicolae Avram, pentru a-şi exprima nemulţumirea şi a obţine promisiunea unei soluţii convenabile.

"Am cerut să ni se dea procesele-verbale în baza cărora au fost eliminaţi copiii după încheierea examenului şi am întrebat de ce, dacă au fost nereguli, ele nu au fost constatate încă din timpul probelor. De ce au fost chemaţi la Oradea diriginţii să-i identifice pe copii? De ce au fost eliminaţi copii de la care alţii au copiat, dar cei care au copiat de la ai noştri nu au fost eliminaţi?", a relatat, după o oră şi jumătate de discuţii, Daniel Herleşmit, tatăl unui adolescent dat afară din examen.

"Sperăm să se reanalizeze înregistrările şi să fie eliminaţi cei care au copiat, nu cei de la care se spune că au copiat. Este o problemă socială în oraşul Ştei faptul că 40% dintre absolvenţii de liceu nu mai pot urma o facultate şi nu-şi pot face un viitor. Am şi avut ieri seară o întâlnire pe tema asta cu primarul oraşului, cu viceprimarul şi cu membrii comisiei de învăţământ a Consiliului Local", a spus şi Voicu Burtă, tatăl unei fete care a fost chiar şefă de promoţie, eliminată însă pentru că a fost "sursă" şi alţii au copiat de pe ciorna ei.

Fost el însuşi director al Colegiului Tehnic Unirea din Ştei, Burtă a acuzat atât Comisia de examen condusă de directorul Liceului Ioan Ciordaş din Beiuş, Dan Ispas, cât şi Comisia judeţeană, condusă de inspectorul şcolar general adjunct Kery Hajnal, şi pe inspectorul şcolar general al judeţului, Nicolae Avram.

"Am explicat că inclusiv aranjarea băncilor a fost făcută în sălile de examen după dorinţele şi interesele celor din Comisia de examen. În sala 17, de exemplu, deşi are o suprafaţă de 81 metri pătraţi şi putea fi pusă o bancă la 6 mp, toate cele 17 bănci au fost înghesuite una într-alta, ca să se poată copia. Rezultatul este că au fost eliminaţi toţi cei 17 copii", a acuzat Burtă. El a adăugat că membrii Comisiei şi conducerea IŞJ "îşi pasează răspunderea reciproc: Inspectoratul spune că cei din Comisie au hotărât eliminarea copiilor, cei din Comisie că Inspectoratul i-a obligat".

Părinţii celor 108 copii eliminaţi au afirmat, de asemenea, că în cursul zilei de joi au trimis câte un memoriu la Ministerul Educaţiei, la Guvern şi chiar şi la Preşedintele României, Klaus Iohannis, cerând "dreptate" pentru aceştia, adică reanalizarea înregistrărilor video, pentru a vedea cine a copiat şi cine nu, dar şi reluarea examenului.

Totodată, ei au precizat că au iniţiat şi o acţiune în justiţie, împotriva a ceea ce numesc "un abuz" al conducerii Inspectoratului Şcolar şi al Comisiei de examen.

După cum se ştie, la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei au susţinut examenul de Bac 255 de absolvenţi de liceu, din care 108 au fost eliminaţi post-factum, după ce o profesoară din Timiş care a corectat lucrările la matematică a sesizat telefonic Ministerul Educaţiei că în 42 de lucrări există similitudini ce justifică suspiciunea de fraudă.

Ulterior, înregistrările video au relevat că în 10 din cele 14 săli de clasă elevii au copiat sub ochii binevoitori şi chiar cu complicitatea supraveghetorilor puşi să-i păzească. După ce şi Corpul de Control al Ministerului a confirmat suspiciunile, ancheta disciplinară declanşată în acest caz a fost suspendată pentru că a fost deschisă una penală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
HMM
Eu l-am vazut pe unul dintre absolventi la TV, Sebastian Salagean (parca ); spunea ca isi doreste Academia de Politie! Dupa cum se exprima inclin sa cred ca inregistrarile video chiar au surprins scenele respective. Recunosc, poate fi si o impresie dar rezervele exista totusi!
Postat 10 Iulie 2015, 23:35 de TDS
No (video)game,no pain
Imi pare rau pentru acesti tineri. Au fost manipulati,altfel chiar nu-mi explic. Cum adica sa copiezi pe rupte avind camere video in stand-by?! Bezna totala... nu numai in capul lor de tineri,ci si in capul altora... Incredibil ! La dracu, ce naiba-i de capul nostru?!
Postat 10 Iulie 2015, 21:23 de User anonimizat
rusine elevilor!
daca nu depista dna de la Timisoara copiatul,parintii erau f multumiti...de altfel,acum toata lumea e de vina ,mai putin elevii puturosi
Postat 10 Iulie 2015, 19:36 de sofiasofia
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON