URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2016, 13:09

Orădenii, invitaţi la microstagiunea de vară a Teatrului Regina Maria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Teatrul Regina Maria organizează, în perioada 21 august – 14 septembrie, o microstagiune de vară în cadrul căreia orădenii sunt invitaţi să revadă spectacole care au avut premiera în stagiunea trecută şi nu numai. În program au fost incluse şi producţii pentru copii.

Primul gong va suna duminică, 21 august, îndemnând micii spectatori să pornească cu mult curaj pe potecile unui basm nemuritor: HANSEL ŞI GRETEL – de Hanyecz-Debelka Róbert, după o idee de Fraţii Grimm, în regia lui Szőke Kavinszki András – de la ora 11:00, la Sala Arcadia.

Joi, 25 august, de la ora 19:00, la Sala Mare, orădenii sunt aşteptaţi la o comedie savuroasă, NAPOLEON ERA... FATĂ! – o prelucrare de Sică Alexandrescu după o farsă americană, în regia lui Andrei Mihalache.

Sâmbătă, 27 august, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, SCUFIŢA ROŞIE porneşte încă o dată încrezătoare spre casa bunicuţei sale. Adaptare după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, în regia Mariei Mierluţ.

Marţi, 30 august şi miercuri, 31 august, de la ora 21:00, pe scena mobilă amplasată în Cetatea Oradea, regele Lear abdică şi îşi împarte regatul fiicelor sale: ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, în regia lui Gavriil Pinte.

Joi, 1 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, avem dovada concretă că până ŞI MINIŞTRII CALCĂ STRÂMB – după o idee de Ray Cooney, în regia lui Daniel Vulcu.

Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11:00, la Sala  Arcadia, STAN BOLOVAN – SPAIMA ZMEILOR îi pofteşte pe curajoşi să-l ajute să depăşească toate obstacolele care i se vor ivi în cale – o dramatizare de Maria Mierluţ după Ioan Slavici, în regia artistică a Mariei Mierluţ.

Joi, 8 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, personajele cehoviene din spectacolul LIVADA DE VIŞINI aşteaptă verdictul final: se va tăia sau nu celebra livadă, care a fost pentru un timp îndelungat spaţiu al unei copilării frumoase şi motiv de mândrie locală – un text clasic, de A. P. Cehov, în regia lui Alexandru Dabija.

Duminică, 11 septembrie, de la ora 11:00, la Sala Studio Arcadia, spectatorii sunt invitaţi la premiera spectacolului pentru copii OMULEŢ – un scenariu de Petronela Ionescu, regia Delia Gavliţchi.

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectatorii sunt poftiţi să pornească alături de Don Quijote şi de credinciosul său scutier, Sancho Panza, într-o aventură plină de peripeţii, urmărind spectacolul OMUL DIN LA MANCHA – un musical de Dale Wasserman, în regia lui Korcsmaros Gyorgy.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului (de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00). Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON