URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Martie 2015, 19:12

Oradea subterană: Lucrările de înlocuire a canalizării au dezgropat beciurile fostelor clădiri din centru (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În strada Independenţei, constructorii care lucrează la înlocuirea canalizării menajere sapă în… cărămidă. Săpăturile făcute la o adâncime de peste 3,5 metri au scos la iveală săptămâna aceasta ziduri puternice de cărămidă. "Merge greu, pentru că am dat de un zid gros. Trei ore am spart pe el cu piconul şi încă mai am ce sparge", a povestit un muncitor.

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, pereţii sunt rămăşite ale unor beciuri din secolul trecut. "Cel mai probabil aceste ziduri din cărămidă sunt rămăşiţe ale beciurilor fostelor clădiri din centrul oraşului", a spus viceprimarul.

Lucrările de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din strada Independenţei, premergătoare înlocuirii liniei de tramvai, avansează greu pentru că din cauza adâncimii mari la care se sapă, pereţii şanţului trebuie consolidaţi în mod constant ca să nu se prăvălească peste muncitori.

Mircea Mălan spune că RCS&RDS a finalizat în mare parte canalizaţia tehnică în strada Independenţei şi Piaţa Unirii, aşa că operatorii de telefonie îşi pot reloca deja reţelele. În momentul de faţă constructorii amenajează canalizarea menajeră şi cea pluvială, înlocuiesc reţelele electrice, pregătesc relocarea postului trafo din faţa Bisericii cu Lună şi dalarea cu porfir a pieţei pe porţiunea dinspre Palatul Episcopal Greco-Catolic.

Angajaţii societăţii Drumuri Orăşeneşti au spart deja platoul de beton pe care a fost amplasată statuia lui Emanuil Gojdu, au dezafectat gardul de piatră care înconjura ansamblul Duiliu Marcu şi urmează să înceapă dezafectarea monumentului. "Constructorul a contractat o firmă specializată care va restaura elementele din piatră şi beton şi la final le va remonta la loc. În jurul monumentului vor fi executate gradene în trei trepte pe care vor putea sta trecătorii", a mai spus Mălan.

Potrivit viceprimarului, reprezentanţii municipalităţii au convenit cu constructorii calendarul lucrărilor de aşa natură încât acestea să se finalizeze undeva în toamnă. "Va trebui să terminăm lucrările mai repede cu două luni decât termenul de 31 decembrie stabilit prin contract pentru că nu putem planta copaci sau monta dale din porfir în decembrie", a zis viceprimarul.

Lucrările de reamenajare a Piaţa Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener. Acestea implică printre altele transformarea în zonă pietonală a spaţiului delimitat de străzile Primăriei şi Alecsandri, devierea traficului auto prin faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic, pavarea cu porfir a întregii zone, lărgirea pietonalului cu circa 10.000 metri pătraţi şi mutarea staţiilor de tramvai faţă în faţă, în dreptul Podului Ferdinand.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Au săpat şi au dat de o parcare subterană !!!
Nu mai trebuie decât să pună barierele de intrare/ieşire şi să dea cu var pereţii !!! Edilii, în loc să-şi vadă de lungul nasului şi să asigure infrastructura publică, s-au apucat de facut pe arheologii, riscând să blocheze tot proiectul dacă vreun şef de la cultură decide că acolo s-ar putea identifica resturi de la vreun sfânt maghiar !!!
Postat 25 Martie 2015, 14:16 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON