URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2017, 16:07

Oradea ieri, Oradea azi: Povestea Parcului Rhédey

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1867. Cel mai vechi parc al Oradiei

Imediat după unificarea administrativă a vetrei oraşului cu Velenţa, Subcetate şi Olosig, prin 1860, în Oradea a apărut ideea înfiinţării unui parc public de mari dimensiuni. Terenul identificat în acest scop era Grădina Rhédey, ce aparţinuse unui locotenent al armatei habsburgice, Rhédey Lajos, iar în 1804 fusese donat oraşului de către soţia acestuia.

Acolo se găsea o "ospătărie", un poligon de tir, ambele într-o stare avansată de degradare, şi o baie publică de care "toată lumea se fereşte să se apropie", după cum citează istoricul Janos Fleisz dintr-un text al epocii. Tot acolo se afla şi capela Rhédey. În 1867, primăria a înfiinţat o comisie care să decidă ce anume urma să se amenajeze în viitorul parc.

Zona a fost curăţată, iar în perimetru au fost construite unităţi de alimentaţie publică. Totuşi, apropierea de pârâul Peţa deranja orice fel de activitate recreativă, pentru că mirosurile erau greu de suportat, mai ales că pe malul apei funcţiona şi o moară care îi înnămolea albia. Ca urmare, la începutul secolului XX, orădenii care voiau să se plimbe într-un spaţiu verde amenajat preferau să frecventeze Băile Episcopeşti, adică Băile Felix de azi.

2017. Grădina Zoologică

La începutul secolului XX, Parcul Rhédey se întindea peste suprafaţa actualei Grădini Zoologice şi a Parcului Bălcescu, pe lângă care trecea o linie de tramvai. În zonă, atât către sud-est, cât şi către nord, erau cazarme militare, iar către vest un cartier faimos pentru bordelurile sale.

După Primul Război Mondial, parcul nu a mai beneficiat de lucrări importante de amenajare ori de întreţinere, astfel că în perioada interbelică a început să se degradeze, procesul continuând până în anii 1950. Pentru a crea o zonă inedită de relaxare, autorităţile de atunci au decis înfiinţarea Grădinii Zoologice, deschisă în 1960 pe o întindere de 3,5 hectare, cu câteva zeci de specii de animale.

În anii ’80, administratorul acesteia, Viorel Aştilean, a cerut demolarea capelei Rhédey, dar căderea regimului comunist a oprit proiectul. Ulterior, grădina zoologică a intrat paragină, astfel că a fost închisă în 2011. Până în 2013, a fost reabilitată şi extinsă, la redeschidere fiind prezentată drept una dintre cele mai moderne din ţară. Ulterior, unele amenajări s-au degradat din cauza proastei administrări, ceea ce a şi provocat demiterea administratorului Bimbó Szuhai Tibor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Familia Rhedey
Pt. locuitorii din Transilvania numele familiei Rhedey este o punte de legatura cu familia regala britanica. Claudia Rhedey a fost stra-stra-bunica printului Charles. Printul a depus coroane de flori la placa comemorativa ridicata de familia regala in biserica din Sangeorgiu de Padure, la 100 de ani de la decesul tinerei contese, survenit in anul 1841. Castelul Rhedey este situat in aceeasi localitate. Contesa si-a petrecut adolescenta la Cluj unde palatal Rhedey este situat vis-à-vis de hotelul Continental din centrul orasului. Partea materna a familiei contesei este legata de Oradea prin familia baronului Inczedy de Nagy Varod. In orasul nostru casa Rhedey este situata pe strada Jean Calvin –fosta Craiovei- la nr. 5 Iata de ce capela din Oradea nu a fost demolata ci renovata. Pt. comunitatea evreiasca din Oradea – aprox. 1/3 din populatia din anul 1944 – parcul Rhedey are o conotatie trista, fiind locul de imbarcare in trenurile spre Auschwitz. Statuia tinerei evreice din parc aminteste de acest episod tragic. In anii ’60 linia de tren (tramvai) normala – vizibila in fotografia din epoca – a fost inlocuita cu o linie ingusta pe care se plimbau gratis copiii de ziua lor din 1 Iunie.
Postat 07 Octombrie 2017, 09:21 de Alexandru-Liviu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON