URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2011, 13:03

Olandezii acuză că oprirea TIR-urilor cu lalele în vămi e doar răzbunare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, Olanda anunţa că se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Coincidenţă sau nu, în weekend, toate TIR-urile care veneau din Olanda cu flori, bulbi sau seminţe au fost oprite în vămile româneşti, pe motiv că există suspiciuni că ar fi purtătoarele unei bacterii.

Asta i-a făcut pe doi europarlamentari olandezi să acuze românii că se răzbună, oprind TIR-urile în vămi, pentru opoziţia Olandei vizavi de Schengen. Cei doi au spus că România atacă "un produs cu o înaltă valoare simbolică", adică lalelele, într-o formă de şantaj.

Nimic mai fals, susţin autorităţile române. Controlul la frontieră a fost declanşat de ANAF, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, după ce două tiruri din Olanda au fost descoperite cu documentele de transport al mărfii în neregulă. Concomitent, poliţiştii de la Antidrog au fost alertaţi, tot de ANAF, că pe bulbii de lalele dintr-un depozit din Ilfov se află "un praf alb suspect".

Ulterior, Agenţia Naţională Fito-Sanitară a Ministerului Agriculturii a ordonat blocarea tuturor transporturilor de produse horticole din Olanda, pentru a preleva probe, în căutarea unei bacterii de tip putregai care poate ataca toate plantele cu bulbi şi tuberculi, inclusiv cartofi.

"Nu am discutat cu vreo altă instituţie a statului înainte să declanşăm acest control. Nu există vreo răzbunare sau vreo conotaţie de tip politic. Eu însumi am o relaţie foarte bună cu ambasadoarea Olandei (Tanya van Gool - n.r.). Relaţiile României cu Olanda pe linie de agricultură şi nu numai sunt foarte bune. Noi nu suntem uneltele nimănui în astfel de chestiuni politice privind Schengen", a spus Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
dar voi ce ati crezut
adevarul este ca functiile pubklice sunt cumparate de unde are un bugetar banii sa si cumpere functia din banii vostri publici, de unde are un notar sa si cumpere locul, din banii vostri=evaziune fug de taxe si rad de voi, Roamnaia face cometitie la FRAUDE=justitie corupta.Nu vedeti ca orice taran a ajuns NOTAR, are banul nefscalizat si uite ce comite pe paiat=diasre penalel sustine coruptia din justitie, altii banii suntem ai nimanui.Noi nu avem Roamania, noi suntem scalvi in Romania, alta cetatenie foarte curand va urma.
Postat 21 Septembrie 2011, 10:20 de B1TV trucescu
dar voi ce ati crezut
au discuatat la TURCESCU b1 tv si blejnar a spus ca este suspecttttttt de miros care toxic posibil droguri au adus caini si nimic si acum verifica fitosanitarul la bulbi care au un termen de garantie de maxim 48 de ore , astai sunt nebuni, trebuiesc DEMISI, si cand va intra EURO depindem de olanda si ceilalti, si in plau vama nu este pazita toata asa intra contrabanda in Romania:))) DEMISIA celor care ne au tras in jos, evaziune cat cuprinde in roamnaia, vama care nu respecta conditiile de shengen, demisia! MIZERII UMANE sunteti sa bateti joc de o natie ca sa triti voi bine prin santaj.
Postat 21 Septembrie 2011, 10:16 de B1TV trucescu
comentati aiurea ca lupul tot lup ramne
ei au motivat coruptia din ropmnaia, nu colaborarea ca ei colaboreaza cu ce tara vor MUSCHII lor isi permit au banii lor, Romania e la COADA vacii si in prezent, ia mergeti in Olanda in vacanta sa vedeti ce viata traiesc aia fiecare este INTEPRINZATOR plateste taxe sunt verificati anula, daca nu plateste nu are autorizatie nu traieste acolo nu se incurajeaza ca la noi fraudele, hotia, evaziunea , nicivorab acolo casele au acelasi dimensiuni nu unul palte si altul cocioaba, sunt perfecti ca mod de viata.Imi pare rau ca vb in necunostiinta de cauza, vizitati olanda o tara de vis! romania este o tara pentru INTERLOPI, se sterg cu noi spala la banii atat si fufufufu femeile:))) asta e Romania.oa tara de consum nu de trait in ea....TRIST dar real.
Postat 20 Septembrie 2011, 22:19 de reteta
toate au un pret
Adica nu suntem suficienti de buni ca sa intram in spatiul schengen, dar suntem buni ca piata de desfacere.. Pai olandezii ar trebui sa stie ca toate au un pret. De cand am intrat in UE avem parte doar de constrangeri si de impuneri din partea statelor europene si a uniunii in general. Ori suntem parteneri egali, ori nu mai suntem! Am vazut la stiri comercianti de flori plangandu-se ca li se duc de rapa afacerile. Ia sa cumpere ei din tara, iar daca nu gasesc aceeasi calitate ca in Olanda sau acelasi pret, nu au decat sa se apuce ei de florarit, macar asa mai dam de lucru si romanilor. De ce sa castige doar olandezii, daca tot nu ne vor?
Postat 20 Septembrie 2011, 21:17 de vasi
controale
pai daca indivizii intra in tara cu documentele de transport in neregula, ce mai vor ? vor sa-i lasam sa treaca doar pt ca ei sunt din shengen ?! pai asta inseamna coruptie !!!!!!! asa e si in shengen ?! RUSINE OLANDA !
Postat 20 Septembrie 2011, 17:38 de hun curus
LALEAUA IMPUTZITA
olandezii trebuie sa vada si ei ce inseamna controale riguroase. in shengen, dreptatea e doar a unora in detrimentul altora ? in shengen, legea se aplica preferential ? E FOARTE BINE CA SUNT CONTROLATI LA VAMA!
Postat 20 Septembrie 2011, 17:31 de muyupista
visteria
Adeca sa infesteze rasaritul nost cu putregai prost ? O... nu.
Postat 20 Septembrie 2011, 16:01 de pixolomini
isteria
Bacteria diaria numai ca de data aceasta nu este anala ci verbala. Putregaiul este baiul fitofatal capital.
Postat 20 Septembrie 2011, 14:31 de pixolomini
sa vada Roamnai instanta adevarata
ha, ha, ha, sunt primele tiruri care intra asa, curtea Europeana sa decida sistemul de coruptie din Romania, sa ceara daune si incalcarea drepturilor de libera trecere si abuz in functie cpnfom codului penal:)) tirurile nu sunt primele , au mai intrat."pentru a preleva probe, în căutarea unei bacterii de tip putregai care poate ataca toate plantele cu bulbi şi tuberculi, inclusiv cartofi." un zvooonnn si in plus este santaj pe fata, eu sunt roman si recunos c atata poate Roamania, in loc sa si reapre greselile ataca, dovdeste si mai mult cat de multa drepate are OLANDA, daca e sa am in inredere in olnda si romania , aleg OLANDA, o tara de vis.Imi doresc ca Romania sa ajunga ca si ea poate cu alt presedinte.
Postat 20 Septembrie 2011, 13:49 de acum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON