URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2017, 17:45

Luceafărul a încheiat seria jocurilor amicale cu o victorie, cu 1-0, în faţa celor de la FC Zalău

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea şi-au încheiat sâmbătă seria jocurilor amicale din această iarnă, cu meciul susţinut pe teren propriu în compania formaţiei de ligă a III-a, FC Zalău.

Meciul, care s-a desfăşurat pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul din Sânmartin, s-a încheiat cu victoria bihorenilor cu scorul de 1-0, scor stabilit în prima repriză, prin Adrian Bedea, care a marcat în minutul 14, după o lovitură de la colţul terenului.

Jocul a fost controlat de elevii antrenorului Cristian Lupuţ, care au arătat o poftă bună de joc şi şi-au creat o serie de alte ocazii, însă nu au mai reuşit să găsească drumul spre gol.

Dintre cele mai mari ocazii ale bihorenilor în această partidă, se remarcă bara lui Codoban din prima repriză, când a executat o lovitură liberă periculoasă, dar şi reluarea lui M. Matei, periculoasă, din 10 metri, scoasă, de lângă bară de portarul sălăjan, în minutul 42.

În partea a doua, în minutul 53, Bedea a trecut pe lângă dublă, doar că şutul său a trecut puţin pe lângă bară, iar în minutul 58, C. Roşu a trimis peste poartă din 8 metri.

"A fost un joc foarte, foarte bun, 70 de minute cu echipa care, cu mici excepţii, se va găsi şi la meciul cu Sepsi. A fost un joc de pregătire bun, cu o agresivitate, cu o posesie bună. Felicit întreaga echipă, dar şi întreg clubul Luceafărul pentru această perioadă dificilă peste care am trecut cu bine, zic eu. Aşteptăm cu nerăbdare începerea campionatului şi primul meci cu echipa din Sfântu Gheorghe", a declarat, după joc, antrenorul echipei Luceafărul, Cristian Lupuţ.

Tehnicianul bihorean a trimis în acest meci formula: Began (min. 46 Goia) – Balea (min. 83 Drăgan), Hlinca, Cordoş (min. 70 Bactăr), I. Ban (min. 76 Ursu) – C. Roşu – ctp (min. 72 Balla), Feher, Bedea (min. 70 Cuc), Predescu (min. 75 Miholca) – Codoban (min. 70 Chiş Toie) şi M. Matei (min. 80 Costea).

Dacă atacantul Arnăutu a fost menajat în acest joc de antrenorul Lupuţ, în schimb fundaşul Sergiu Moga nu a putut evolua din cauza unei accidentări.

În total, în această iarnă, Luceafărul Oradea a disputat şase jocuri, a obţinut cinci victorii şi a suferit o singură înfrângere. Orădenii au marcat 14 goluri şi au primit 6 în aceste meciuri de verificare.

"Pentru mine a fost mai puţin important rezultatul. La fiecare joc am încercat să urmărim anumite teme ce le-am cerut băieţilor. S-au achitat foarte bine de sarcini, de absolut tot ceea ce am cerut la fiecare joc. Condiţiile de pregătire din această iarnă au fost bune, atât timp cât am avut teren sintetic la dispoziţie. Am ţinut neapărat să terminăm ultimul joc amical pe un teren de iarbă, drept dovadă şi băieţilor le-a fost dor de iarbă. Am văzut o poftă de joc, s-a văzut un ritm de joc mult mai bun, deci eu zic că suntem pregătiţi sută la sută să începem returul", a mai afirmat antrenorul echipei Luceafărul Oradea, Cristian Lupuţ.

Sâmbăta viitoare, pe 25 februarie, tot de la ora 11, Luceafărul va disputa primul meci oficial din noul an. În prima etapă din minireturul Ligii a II-a, bihoreni vor primi replica echipei Sepsi Sf. Gheorghe. Meciul va avea loc tot la Baza Sportivă Luceafărul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON