URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2013, 22:04

Locuitorii din Episcopia au mărşăluit pentru o şosea care să scoată traficul greu din cartier (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au mărşăluit pe frig, întuneric şi ploaie. Circa 50 de locuitori din Episcopia Bihorului au participat joi seară la un marş de protest organizat de PPMT Oradea pentru a sensibiliza municipalitatea cu privire la necesitatea construirii unei şosele de centură care să scoată traficul greu de pe străzile din cartier.

Protestatarii, în marea lor majoritate persoane în vârstă, s-au încolonat pentru mitingul de protest la ora 17 în parcarea din faţa sediului APIA Bihor şi au mărşăluit de-a lungul străzii Matei Corvin cu punct final la staţia CFR Episcopia Bihor.

Dacă la punctul de întâlnire de la începutul mitingului iniţial abia dacă s-au prezentat 30 de persoane, de-a lungul traseului grupului de protestatari i s-au mai alăturat şi alţi locuitori ai cartierului. "Haideţi la miting", îşi îndemnau vecinii oameni din grup în limba maghiară.

De altfel, mesajul mitingului putea fi citit şi pe pancardele cu mesajele în limba română şi maghiară "Episcopia merită centură", respectiv "Şi Episcopia plăteşte impozite" purtate de protestatari.

Oamenii au mărşăluit în tăcere, de-a lungul celor 4,8 kilometri până la destinaţie pe o ploaie măruntă şi rece, flancaţi de maşini de poliţie şi jandarmi care închideau şi deschideau coloana, cu girofarurile pornite pentru evitarea unui accident. În spatele protestatarilor s-au format curând cozi de maşini, iar şoferii curioşi scoteau capul pe geam să afle ce se întâmplă.

"Scopul acestei acţiuni este de a sensibiliza municipalitatea cu privire la necesitatea construirii unei şosele de centură care să scoată traficul greu din Episcopia. Aşteptăm să vedem ce va face Primăria la începutul anului viitor, poate comandă un studiu de fezabilitate, poate face un proiect pentru a demara o astfel de lucrare, după care, dacă nu se întâmplă nimic, în primăvară organizăm alt miting", a declarat Kristofi Kristof, preşedintele PPMT Oradea.

La fel ca în alte dăţi, locuitorii cartierului Episcopia au reclamat că, în lipsa unei şosele de centură, TIR-urile le trec pe sub geamurile caselor zi şi noapte împiedicându-i să se odihnească şi deteriorându-le imobilele.

"Adevărul este că ne crapă casele. Bun, nu se dărâmă pe noi, dar se umplu de crăpături, iar când să te pui în pat vibrează de parcă ţi-ar trece camioanele prin casă. Eu cred că nimănui în locul nostru nu i-ar conveni să îşi vadă proprietatea distrusă şi să nu se poată odihni", a declarat un protestatar.

Marşul a luat sfârşit fără incidente în jurul orei 18.30 în faţa staţiei CFR din Episcopia. După o scurtă luare de cuvânt a liderului PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan, care le-a mulţumit pentru efortul depus, protestatarii s-au risipit către casele lor la adăpostul umbrelelor.

Citeşte pe aceeaşi temă şi ""Vrem centură!": PPMT scoate la locuitorii din Episcopia la un nou marş pentru construirea unei şosele ocolitoare"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pe centura cu lanterna
Vremea nu a fost prea rea, iluminatul public a fost suficient, asfaltul nu avea gauri dar, la schimb cu aspectele pozitive, traseul ales nu s-a potrivit.
Postat 22 Noiembrie 2013, 08:37 de Able
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON