URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2011, 11:28

Lakatos Peter, succesorul lui Cseke Attila la conducerea Ministerului Sănătăţii?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Consiliul operativ al UDMR Bihor se va întruni mâine (n.r. - sâmbătă) pentru a discuta dacă şi eventual pe cine să propunem în funcţia de ministru al Sănătăţii", a declarat pentru BIHOREANUL unul dintre liderii UDMR Bihor.

Consiliul operativ al UDMR Bihor este format din nouă persoane, iar la reuniunea acestuia nu va participa niciunul dintre liderii de la centru ai Uniunii.

Conform sursei citate, între reprezentanţii pe care conducerea restrânsă a UDMR Bihor i-ar viza pentru portofoliul de la Sănătate ar fi deputatul Lakatos Peter, membru în Comisia economică a Camerei Deputaţilor, fost subprefect al judeţului Bihor între 2000-2001, aflat în prezent la al doilea mandat de parlamentar şi recunoscut ca unul dintre principalii comunicatori ai Uniunii.

"Problema este că domnul Lakatos, din câte ştim, nu îşi doreşte funcţia de ministru. Poate puţină lume ştie, dar domnul Lakatos a fost propus ca ministru al Sănătăţii în 2009, înainte de domnul Cseke, şi a refuzat categoric. Se pare că pe aceeaşi poziţie se află dumnealui şi în prezent", a afirmat sursa citată.

Înainte de a conveni asupra unei eventuale propuneri nominale pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Consiliul operativ al UDMR Bihor va decide, însă, dacă va face o asemenea nominalizare, deoarece părerile liderilor locali în această privinţă sunt împărţite.

Potrivit sursei citate, o parte a liderilor UDMR Bihor consideră că organizaţia trebuie să facă o propunere pentru a nu-şi pierde poziţia în raport cu organizaţiile din alte judeţe, în timp ce alţii cred că o propunere trebuie făcută doar dacă Uniunea va obţine o garanţie că viitorul ministru nu va întâmpina în Guvern aceleaşi dificultăţi precum cele cu care s-a confruntat Cseke Attila. "Nu ar avea rost să punem pe nimeni dacă partenerii de guvernare nu ar ţine cont de părerea lui", a explicat sursa citată.

Pe de altă parte, în UDMR se vehiculează şi ipoteza propunerii în funcţia de ministru a fostului consilier al lui Cseke Attila, Vass Levente, dar o asemenea variantă, potrivit surselor din cadrul Uniunii, ar fi posibilă numai după ce organizaţia din Bihor ar renunţa la susţinerea unui reprezentant propriu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
de ce un lenes
UN LENES MAI MARE NU MAI GASITI? DE CE TREBUIE ACEST POPOR SA TRAGA TOATE PONOASELE.NU PUTEM SA SCPAM DE ACESTE PUTORI NICI CUM.DOAMNE OCROTESTE-I PE ROMANI.
Postat 06 August 2011, 21:44 de pinki
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_25556/Ministrul-Sanatatii-a-demisionat.html
stiti ce se zvoneste in partide a are ONOARE:))) ha, ha, ha, ha ca si BOLOJAN astia sunt kkkkkkkk cu ONOARE de la nastere:)))))) ONOARE sa ucizi sute de oamenii asa da ONOARE , daca era neamul lui in spital le inchidea!
Postat 06 August 2011, 15:06 de ha, ha, ha
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_25556/Ministrul-Sanatatii-a-demisionat.html
"Demisia este foarte convenabila in conditiile in care tribunalul a anulat decizia de inchidere a spitalelor! Facem totul praf dupa care plecam. Dupa noi potopul!" o spune un avocat renumit:)) ce NEVINOVAT! Citeste mai mult: #ixzz1UFWZ7xyS
Postat 06 August 2011, 15:02 de ha, ha, ha
asta este politica in Romania
ce fraieri suntet cand CEKES va da salarii de 1000-4000 de euro atunci sa plangeti dupa el pana atunci bucurati va ca ati scapat de un ministru de toata jena bagat pe gat de UDMR, uuuuuuuuuuuuuu, noi vrem calitatea la taxele pe care le platim nu firmituri paraziti sociali ce sunteti.la privat se fac acesty banii dar nu se inregistreaza pe acte :))) toate profesile libere fac evaziune alt handicap social, deci vedeti nu merita sa votezi deoarece tot ei evazionisty isi fac parte si se vede vizual si nimieni nu reactioneaza.
Postat 06 August 2011, 10:47 de jonh.doue
asta este politica in Romania
de ce ne miram ? cat timp comunity sunt in fata si tineri cu studii in spate tot avem un avantaj se calesc la propriu fara sistem bugetar pacat ca nu vor apuca sa vada ce pot cu adevarat tineri, nu e calitatate pentru totii rahati sociali.
Postat 06 August 2011, 10:31 de jonh.doue
huh ?
asta ar mai lipsi... pompieru', ministrul sanatatii !!!!
Postat 05 August 2011, 20:43 de ungurime
NOUTATE
Cum se face mai Cris ca atunci cind e vorba de unguri sau de bolovan ai surse pe care le citezi, mai gunoiasule care esti
Postat 05 August 2011, 16:16 de DORIN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON