URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Octombrie 2010, 12:31

La Festivalul Cepei din Pericei, gospodinele gătesc peste 20 de feluri de mâncare din ceapă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 8-10 octombrie, sătenii din Pericei, localitate din judeţul Sălaj, aflată în apropierea judeţului Bihor, îşi sărbătoresc produsul care i-a făcut celebri. Cea de-a treia ediţie a Festivalului Cepei va începe vineri seara cu o expunere a istoriei Periceiului şi continuă sâmbătă de la ora 11 cu o deplasare pe bicicletă din Pericei până în Şimleu Silvaniei şi înapoi, în cadrul acţiunii "Pentru un mediu mai curat şi pentru siguranţa noastră - vrem piste pentru biciclişti!".

"Dietă" cu ceapă

Petrecerea va începe, însă, de la ora 13, odată cu întrecerile sportive şi distractive din Cupa Cepei, cu o expoziţie cu vânzare de ceapă, dar şi cu concursul de gastronomie între gospodine, care îşi vor arăta măiestria în a prepara în total peste 20 de specialităţi gătite pe bază de ceapă.

A doua zi a sărbătorii se va încheia cu o petrecere în aer liber, în curtea şcolii, acolo unde se vor desfăşura de altfel toate activităţile zilei de sâmbătă.

Duminică, în ultima zi a sărbătorii cepei, organizatorii au programat reprezentaţii ale formaţiilor "Meseşul" şi "Terbete" din Zalău şi "Berekenye" din Cehu Silvaniei, care vor avea loc la Căminul Cultural, începând de la ora 17. Tot acolo, de la ora 19, va avea loc programul distractiv de cabaret din Oradea. Seara se va încheia cu un bal unde va cânta formaţia Cross şi cu un foc de artificii.

Record de Pericei

monumentul cepei_1.jpgCeapa cultivată în Pericei a devenit cunoscută şi din pricina faptului că, în 2008, a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare cunună din ceapă făcută vreodată, aceasta având lungimea de 4.518 metri. "Periceiul este una dintre localităţile care are cea mai multă şi mai calitativă ceapă din ţară", spune celebrul Sandu de la Pericei, cultivator de ceapă, dar şi producător al cunoscutei pălinci de gutâi.

Lângă şcoala din Pericei, autorităţile din comună au ridicat Monumentul Cepei (foto), înalt de 6,5 metri, care a fost omologat de World Records Academy ca fiind cel mai înalt din lume.

În Pericei, cultivatul cepei este un stil de viaţă, fiecare familie recoltând anual minim câteva căruţe cu ceapă. "Depinde cât de mare e familia. Cu cât mai mulţi copii, cu atât mai mulţi oameni vrednici de muncă", explică Sandu de la Pericei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON