URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2017, 16:54

Grigore Cartianu, în faţa studenţilor de la Jurnalism: “Nu suntem în post-adevăr, suntem în plină minciună”

Grigore Cartianu, în faţa studenţilor de la Jurnalism: “Nu suntem în post-adevăr, suntem în plină minciună” Foto: Adonis Hercuți, student Anul I Jurnalism Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grigore Cartianu a fost prezent azi, 7 decembrie, la o "lecţie" pe viu, în Laboratul media al Departamentului de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe ale Comunicării al Universităţii din Oradea. Alături de colegii mei am asistat la o discuţie din care noi, ca viitori jurnalişti şi comunicatori, am aflat ce a însemnat să fii jurnalist în anii post-decembrişti.

Debutul lui Grigore Cartianu mi-a atras atenţia şi m-a impresionat în perspectiva intenţiilor mele de viitor: "În anul 1991 am bătut, cu tupeu, la uşa redacţiei Expres Magazin, iar din acel moment toată viaţa mea a rămas sub semnul unei şanse şi a unui blestem, adică am fost mereu în postura de şef, ceea ce conferă atât satisfacţii, cât şi îndatoriri".

A plecat de la Expres Magazin la Evenimentul zilei, cotidian fondat în 1992 de către Ion Cristoiu. După ce am auzit multe legende despre găina care a născut pui vii, în sfârşit am aflat adevărul povestit de martorul ocular al şedinţei de redacţei în care s-a decis publicarea faimosului articol.

Ca studentă la Jurnalism, am înţeles ce înseamnă presiunea într-o redacţie şi mai ales, nevoia cu orice preţ de a vinde tirajul. Găina care a născut pui vii a fost născocirea de geniu a unui redactor-şef gata să facă orice pentru a fi lider de piaţă.

Următoarele repere ale ziaristului au fost ProSport, Jurnal naţional, iar apoi Adevărul completând cum nu se poate mai nimerit un amplu traseu jurnalistic.

Prin 2004-2005, Grigore Cartianu a devenit obsedat de Revoluţia din decembrie 1989, mai ales de impactul şi urmările acesteia, obsesie din care s-au născut mai multe cărţi: trilogia Misterele Revoluţiei (Sfârşitul Ceauşeştilor, Crimele Revoluţiei şi Teroriştii printre noi). "Nu sunt un scriitor, deoarece eu nu scriu ficţiune", a precizat Cartianu.

A fost şocant pentru mine să aflu opinia unui gazetar de investigaţie apreciat şi credibil, şi anume că Revoluţia din decembrie 1989 a fost o diversiune murdară, un puci pus la cale de Serviciile Secrete Sovietice (KGB) în complicitate cu viitori lideri politici ai României. O mare întrebare mă pune pe gânduri: vom trăi ziua în care misterele Revoluţiei se vor transforma în adevărul Revoluţiei?

Pentru că nu mă pricep la fotbal, cărţile dedicate lui Hagi sau Campionatului Mondial din 1994 nu mi-au spus prea multe. Interesul mi-a fost iarăşi suscitat de evenimentele mai recente, cărora Grigore Cartianu le-a dedicat trei tomuri – Miracolul din noiembrie, carte scrisă în colaborare cu Laurenţiu Ciocăzanu, Jurnalul unui puci şi cea mai recentă carte, 600.000, cu subtitlul #Rezist. Cea mai amplă mişcare de rezistenţă civică din istoria României. 

"Nu suntem în post-adevăr, suntem în plină minciună", a spus Grigore Cartianu despre vremurile pe care le trăim. 

Timp de o oră şi jumătate am fost realmente bombardată cu informaţii, idei şi mărturisiri. Voi avea nevoie de câteva zile pentru a le asimila. Mult mai mult timp va fi necesar pentu a citi cărţi şi a mă documenta cu privire la evenimente şi personaje despre care am aflat astăzi lucruri tulburătoare. Pentru că nu vreau să judec înainte de-a înţelege. Deocamdată rămân sub impresia puternică a întâlnirii cu un ziarist pur-sânge, aşa cum l-a numit moderatorul întâlnirii, Florin Ardelean.

Mădălina Sim, studentă, anul I Jurnalism, Universitatea Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON