URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Decembrie 2012, 15:30

Ghişeele de plată ale Primăriei vor rămâne închise de Crăciun şi Anul Nou

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria va rămâne închisă de sărbători până şi încasarea de impozite şi taxe. Conform unui comunicat al municipalităţii, în perioada 24 - 26 decembrie şi 31 decembrie - 2 ianuarie ghişeele de plată nu vor avea program de lucru cu publicul pentru operaţiunile de încasare, preluare şi operare declaraţii de impozite şi taxe locale.

Reluarea încasărilor de taxe cu debit, de genul impozitelor pe proprietate, se va face abia din 14 ianuarie, după actualizarea obligaţiilor fiscale a celor 130.000 de orădeni cu debite din evidenţele municipalităţii.

"La fel ca în fiecare an, în primele două săptămâni din 2013 ghişee de plată a taxelor cu debit vor rămâne închise pentru implementarea noilor valori ale impozitelor şi taxelor în aplicaţia informatică astfel încât fiecare contribuabil să poată ulterior afla cât are de plătit în funcţie de proprietăţile deţinute şi debitele acumulate", a declarat Eduard Florea, directorul economic al Primăriei.

Conform unui comunicat al Primăriei, ultimele două zile de încasare a impozitelor pe proprietate vor fi 27 şi 28 decembrie, după care în perioada 3 - 11 ianuarie la ghişeele de plată se vor încasa doar taxe fără debit, de genul taxelor de timbru, pentru emiterea certificatelor fiscale, a avizelor şi autorizaţiilor de orice fel şi a amenzilor de circulaţie plătite în termen de 48 de ore.

Contribuabilii persoane fizice şi juridice care vor solicita în perioda 3 - 11 ianuarie certificate fiscale fără datorii fără să îşi fi achitat obligaţiile fiscale până la sfârşitul anului, o vor putea face prin virament bancar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON