URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Aprilie 2017, 12:01

Fotbalistul Andrei Cătană s-a trezit din coma indusă

Fotbalistul Andrei Cătană s-a trezit din coma indusă foto: Facebook / Crişul Aleşd
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbalistul de la Crişul Aleşd, prăbuşit sâmbătă pe teren în timpul unui meci de fotbal, s-a trezit din coma indusă.

Potrivit reprezentanţilor clubului, Andrei Cătană a reuşit chiar să se ridice din pat. "O veste bună dinspre Spitalul Judeţean Oradea: Andrei al nostru este mai bine, a fost extubat, respiră singur, ba chiar a stat pe marginea patului. Este confuz, dar este ceva obişnuit după coma indusă. Să ne rugăm mai departe pentru el. Dumnezeu să-i ajute", au postat, duminică, reprezentanţii clubului pe pagina de Facebook a echipei.

Informaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii spitalului. "Pacientul este mai bine, conştient, echilibrat. Urmează să i se facă transferul la secţia de Cardiologie", a declarat duminică pentru BIHOREANUL dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean.

În continuare, medicii de la Spitalul Judeţean îi fac tânărului de 23 de ani analize, pentru a afla motivul pentru care a făcut stop cardio-respirator.

Sâmbătă, în timpul meciului de fotbal de liga a IV-a dintre Crişul Aleşd şi CS Diosig, în minutul 9, fără ca cineva să-l accidenteze, Andrei Cătană s-a prăbuşit pe teren. El a fost resuscitat de medicul echipei din Aleşd şi de un paramedic aflat în tribune ca spectator, apoi de echiajul Ambulanţei Aleşd şi a fost adus de urgenţă la Spitalul Judeţean.

Potrivit primarului din Aleşd, Ioan Todoc, Andrei Cătană este aleşdan, este căsătorit şi are un copil mic. "Nici vorbă să se ştie cu ceva probleme şi nici nu se poate vorbi de o oboseală, că s-a întâmplat în minutul 9. Ne bucurăm că şi-a revenit", a declarat primarul, duminică, pentru BIHOREANUL.

Citeşte pe această temă şi articolul:

Prăbuşit pe teren: Un fotbalist de la Crişul Aleşd, în stop cardio-respirator în timpul unui meci

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON