URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2017, 18:31

Fostul director al Colegiului Unirea Ştei, Voicu Burtă, percheziţionat în dosarul contrabandiştilor cu ţigări (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul director al Colegiului Unirea Ştei, profesorul Voicu Burtă, se numără printre cele cinci persoane din Bihor percheziţionate, joi, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş ce vizează contrabanda cu ţigări şi comerţul cu ţigări de contrabandă.

Surse din anchetă spun că pe numele dascălului a fost emis mandat de aducere, iar acesta a fost dus la Timişoara pentru audieri alături de alte 11 persoane. Dascălul susţine, însă, că este... la Berlin.

„Au fost percheziţii la locuinţa mea şi nu au găsit nimic. Nu ştiu nimic. Eu sunt la Berlin. Am zburat miercuri seara de pe Aeroportul Timişoara, împreună cu băiatul. Nu au ce să-mi facă, nu m-au chemat niciodată la audieri”, a declarat Burtă.

Şapte din percheziţii au fost efectuate în localităţi din Timiş şi cinci în Bihor, de către poliţişti ai SICE Timiş şi cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Potrivit unui comunicat făcut public joi după amiaza, după finalizarea acţiunii, de Biroul de presă al Poliţiei Timiş, s-au ridicat de la locuinţele suspecţilor 1.300 pachete de ţigări, 70 litri de alcool, 10.397 articole pirotehnice și suma de 3.000 lei.

Conform informării, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în perioada 2016-2017, cei în cauză, unii având calitatea de reprezentanți legali ai unor firme, ar fi pus la punct un circuit infracțional în scopul eludării obligațiilor fiscale.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și al jandarmilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
rautate
mai pinonel,nu trebuie sa te bucuri niciodata de nenorocirea altuia,trebuie sa ierti sa ai compasiune ca s ar putea sa vina necazul si peste tine,iar in stei celalat director pensionar e mult mai manjit dacat voiculete dar inca e protejat de nasul sau din canada
Postat 28 Mai 2017, 14:50 de User anonimizat
Un necaz nu vine singur!
Numai parinte sa nu fii! ,,Tip solutie: Respinge contestaţia in anulare Solutia pe scurt: RESPINGE ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatoarea BURTA ALEXANDRA MARIA , în contradictoriu cu intimaţii INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BIHOR - COMISIA JUDEŢEANĂ DE BACALAUREAT BIHOR şi COMISIA DE BACALAUREAT DIN CENTRUL DE EXAMEN COLEGIUL TEHNIC "UNIREA" ŞTEI , împotriva deciziei nr. 2712 din 2.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.2923/111/2015, pe care o menţine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată în contestaţie. Document: Hotarâre 1030/2017 08.05.2017"
Postat 26 Mai 2017, 07:58 de pinonel
Guten Abend und Hallo !
Poate are un frate geaman dom' profesor. L-or fi dus pe ala la audieri , errare humanum est.
Postat 25 Mai 2017, 20:02 de SM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON