URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Mai 2010, 15:48

Fiul şefei Finanţelor din Ştei, prins cu maşina neînmatriculată la plimbare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incidentul s-a petrecut miercuri dimineaţa pe strada Miron Pompiliu din Ştei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, tânărul a fost oprit de poliţiştii formaţiunii Poliţiei Rurale Ştei în momentul în care a fost depistat la volanului unui autoturism neînmatriculat.

"Persoana în cauză, un tânăr de 18 ani din Oradea, conducea un autoturism neînmatriculat, motiv pentru care i s-a întocmit un dosar de cercetare penală", a mai spus Alina Dinu.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul, Raul Popa, fiul şefei Administraţiei Finanţelor Publice Ştei, a explicat că maşina cu pricina, un Volkswagen, fusese proaspăt cumpărată din Germania şi nu a apucat să o înmatriculeze.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CACAT
da anca draga e implicat in 10 furturi auto. si acuma e la prima abatere sami * * toti lingaii astia de * care naveti nimik in cap numai sa ii lingeti in * pe toti carnatii
Postat 17 Mai 2011, 21:17 de CACAT
ce mai stire
ce stire de senzatie...de ce nu-i prindeti pe cei bauti
Postat 07 Mai 2010, 15:26 de aiurea
are 18 ani
normal e la prima abatere citeste si tu codul penal si nu mai zambi ca un cal.........
Postat 06 Mai 2010, 21:09 de anca
maine il vezi la volan la alta masina
daca eram eu cel prins sa vezi daca scapam. facem pariu ca scapa ca lacrima :)) , o sa se ajunga ca a fost altu la volan
Postat 06 Mai 2010, 16:29 de Oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON