URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2010, 08:39

Două firme au cerut insolvenţa Companiei de Apă Oradea

În plin proces de extindere la nivelul întregului judeţ, Compania de Apă Oradea (CAO) se confruntă cu un val de procese pe care are toate şansele să le piardă. "Firmele Construcţii Bihor şi Acvatot SRL au cerut insilvenţa companiei pentru neplata lucărilor executate anul trecut. Banii trebuiau plătiţi de Ministerul Mediului, noi am făcut nenumărate solicitări, inclusiv la premierul Emil Boc, dar fără niciun rezultat", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul CAO, Ovidiu Gavra.

Investiţia la care face referire managerul e în valoare de 46,5 milioane de euro şi vizează, printre altele, extinderea cu 108,2 kilometri a reţelelor de apă, cu 140,7 kilometri a reţelelor de canalizare menajeră şi cu 99,5 kilometri a canalizării menajere. 70% din costuri urmau să fie alocate de Ministerul Mediului, iar diferenţa urma să fie suportată de CAO, dintr-un credit BERD.

"Datorită faptului că Ministerul Mediului nu şi-a respectat angajamentele privind finanţarea proiectului, Compania de Apă nu a avut posibilitatea achitării obligaţiilor de plată faţă de societăţile comerciale de construcţii cu care a încheiat relaţii contractuale şi în 2009 ritmul de execuţie a lucrărilor a scăzut, ajungându-se chiar la oprirea acestora", a spus directorul.

În prezent compania datorează nu mai puţin de 11,8 milioane de lei către nouă firme de construcţii. Dintre acestea, Construcţii Bihor a dat societatea în judecată şi a obţinut o sentinţă prin care CAO este obligată să achite restanţe de 850.384 de lei, iar Acvatot SRL a revendicat în instanţă suma de 1,2 milioane de lei. "Procesul cu Acvatot nu a fost încă finalizat şi am deschis şi noi proces împotriva firmei. Conform contractului, fie că şi-a primit sau nu banii, firma era obligată să termine lucrările până la sfârşitul lunii aprilie, dar nu a făcut-o", a mai spus directorul.

Banii pe apartament!

Cele două procese nu sunt singurele pe care CAO riscă să le piardă. Ovidiu Gavra a mai spus că societatea a fost acţionată în judecată de unul dintre proprietarii de apartamente din blocul turn de pe strada Tudor Vladimirescu. "Moşincat Voichiţa şi Constantin au dat compania în judecată şi cer nu mai puţin de 256.000 de euro ca despăgubiri pentru nedarea la timp în folosinţă a blocului. Pentru că am înţeles că unul dintre ei este judecător, e clar când va câştiga CAO acest proces la Oradea", a spus ironic Gavra.

Blocul turn din strada Tudor Vladimirescu a fost început pe vremea lui Ceauşescu, dar după revoluţie construcţia a fost abandonată din lipsă de fonduri, deşi apartamentele au fost cumpărate de noii proprietari cu banii jos. Compania de Apă Oradea a fost chemată în judecată în calitate de moştenitor al fostei Regii Autonome de Gospodărire Comunală şi Locativă, care a început construcţia imobilului.

"Eu sunt de acord că acei oameni trebuie să fie despăgubiţi pentru că nu şi-au primit locuinţele la timp, dar nu cred că actuala CAO ar trebui să plătească banii aceia, ci statul român, care nu a acordat finanţarea la timp", a declarat Gavra.

Directorul a declarat că în toate cele trei cazuri nu este corect ca societatea să plătească în locul statului. "Noi am fost aici doar acarul Păun şi până la urmă, dacă va dispune instanţa, aceşti bani vor fi plătiţi din buzunarele orădenilor, ceea ce nu este normal".

Şi totuşi, premiată

trofeu new millennium award 01.jpgCulmea ironiei, în paralel cu procesele cu care se confruntă, CAO a primit în decembrie 2009, la Madrid, trofeul internaţional pentru excelenţă în servicii "New Millennium Award".

Selectarea celor 42 de companii câştigătoare s-a făcut în baza informaţiilor furnizate de nu mai puţin de 7.000 de membri ai Trade Leader's Club din 112 ţări. CAO a fost aleasă pentru rezultatele obţinute în anul 2009 în reducerea pierderilor de pe reţea, protecţia mediului şi calitatea apei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON