Doru Octavian Dumitru: "Nu uitaţi să râdeţi!"

Prin '96-'97, i-am luat un interviu lui Doru Octavian Dumitru, după un spectacol pe care îl ţinuse la Casa de Cultură a Sindicatelor. Deşi obosit în urma celor două ore petrecute pe scenă, comediantul mi-a acordat 10 minute. La final, am verificat înregistrarea din reportofon şi... stupoare! Sunetul se înregistrase "ondulat", cu variaţii de turaţie, din cauza casetei de proastă calitate. Interviul era nedifuzabil la radio.

Am ridicat privirea speriat şi am exclamat ca pentru mine: "Vai de capul meu! Ce mă fac acuma?". Cu blândeţea ochilor săi albaştri şi cu zâmbetul de copil cuminte, Doru Octavian Dumitru a stat o secundă pe gânduri, a ridicat din umeri şi a zis ceva ce nici nu speram: "Hai să-l mai facem o dată!". Şi l-am făcut.

De la acel gest, pe care nu mulţi artişti l-ar fi făcut, au trecut aproape 20 de ani, timp în care nu l-am mai văzut pe D.O.D. nici live, nici la TV. La un moment dat nici nu mai ştiam dacă mai ţine spectacole, dacă mai există ca artist. Auzisem într-o vreme chiar că s-ar fi retras. Dar săptămâna trecută a ajuns din nou în Oradea pentru un show ţinut la restaurantul Emporium! M-am dus din curiozitatea de a vedea cum au trecut 20 de ani peste un om, cum s-a adaptat la mileniul 3 un comediant de succes din anii '90 şi cum a făcut trecerea de la săli de sute de locuri la spectacole mai mici, de club.

Doru Octavian Dumitru a intrat în scenă pe melodia "Thunderstruck" a grupului AC/DC. Sacou roş-negru, cămaşă albă, pantaloni negri, tunsoare militărească impecabilă. Aceiaşi ochi calzi, aceeaşi bunătate în privire şi parcă nici un rid apărut în ultimele patru cincinale. Îl aşteptau cam 70 de oameni care plătiseră 25 lei să-l vadă. Poate că un preţ mai mic şi o promovare extinsă şi în afara Facebook ar fi adus mai multă lume. Râsetele au apărut încă de la primele cuvinte. După un minut s-a înregistrat şi primul hohot generalizat în toată sala.

Doru Octavian Dumitru îşi construieşte cu multă migală scheciurile, uneori cu exces de amănunte şi repetiţii, pentru ca la final poanta să izbească în plin. Ştie să stârnească râsul din cele mai mărunte şi banale întâmplări conjugale care au loc în faţa televizorului, a chiuvetei sau a frigiderului. Spectacolul său de două ore s-ar fi putut intitula "Cum să supravieţuieşti cu femeia" sau "Diferenţe insurmontabile dar amuzante între femei şi bărbaţi".

Umorul s-a schimbat în ultimii ani. Apariţia unor generaţii de oameni care trebuie făcuţi să râdă i-a obligat pe noii umorişti să apeleze la mijloace mai agresive. Dar, prin spectacolul său plin de bun simţ, Doru Octavian Dumitru a demonstrat că se poate şi altfel, că oamenii pot râde şi fără vulgarităţi. O lecţie pe care tinerii comedianţi ar trebui s-o înveţe înainte să îmbătrânească. Într-un contrapunct al întregii întâmplări, la final, D. O. Dumitru ne-a rugat să nu uităm ce e mai important: să râdem şi să ne jucăm. Iar hohotele de râs ale unei respectabile doamne de 72 de ani, ieşită pentru prima dată la un spectacol după ce şi-a pierdut soţul în urmă cu mulţi ani, au fost răspunsul perfect.