URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Februarie 2010, 13:37

Doi autostopişti din Borod au tâlhărit şoferul care-i luase în maşină

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătoria Aleşd a emis mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele unui tânăr de 19 ani din comuna Borod iar un adolescent de 13 ani este cercetat în stare de libertate după ce au tâlhărit un şofer care îi luase la ocazie, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în zorii zilei de duminică, pe DN 1, în dreptul unui popas turistic din apropierea localităţii Borod.

„Victima, un bărbat de 27 de ani, din comuna Unirea, judeţul Alba, a oprit lângă un complex turistic pentru a lua în maşină doi tineri de aproximativ 14 - 18 ani care făceau autostopul, aceştia rugându-l să-i ducă până în Borod. După ce au parcurs aproximativ 7 km, cei doi i-au solicitat şoferului să părăsească drumul naţional şi să intre pe un drum lateral. După alţi aproximativ 800 metri, l-au ameninţat şi l-au lovit cu un corp dur şi cu pumnul, solicitând banii şi telefonul mobil", a explicat Alina Dinu.

Şoferul a dat dovadă de prezenţă de spirit şi a aruncat telefonul mobil afară din autoturism. Cei doi au sărit din autoturism, după telefon, iar el a pornit cu maşina înspre şoseaua naţională, apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Imediat după apel, mai multe echipaje de Poliţie ale Formaţiunii de Poliţie Rurală Aleşd şi ai Postului de Poliţie Borod au pornit în căutarea celor doi tâlhari, aceştia fiind prinşi în cursul aceleiaşi zile, în colonia de ţigani din Borod. „Poliţiştii au găsit telefonul victimei asupra tânărului de 19 ani, l-au recuperat şi l-au restituit proprietarului de drept", a mai arătat purtătorul de cuvânt al IJP Bihor.

Duminică, tâlharul de 19 ani, Sergiu Ciurar, a fost reţinut în Arestul IPJ Bihor, iar luni, 8 februarie, a fost prezentat Judecătoriei Aleşd cu propunere de arestare preventivă, pentru tâlhărie.

„Magistraţii au emis faţă de acesta un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspecţilor", a mai spus Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON