URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2016, 12:40

Debutează o nouă ediţie a campionatului de volei feminin: CSU Oradea are primul joc pe teren propriu!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, de la ora 11, în Sala Polivalentă a Universităţii din Oradea, echipa de volei feminin CSU Oradea va lua startul într-un nou sezon din Campionatul Naţional de volei feminin Divizia A2, Seria Vest, unde va încerca să-şi respecte blazonul şi performanţele obţinute în decursul a peste două decenii de activitate.

În acest an, Seria Vest a Diviziei A este alcătuită din următoarele echipe: CS U Cluj (retrogradată din Divizia A1), CSU Medicina CNUE Tg. Mureş, CSU Oradea, CSU Politehnica Timişoara, ACS AGROLAND Timişoara, CS Pro Volei Arad şi CSM Satu Mare.
Desfăşurarea campionatului va avea aceaşi structură, cu etape tur şi retur în faza I şi apoi cu faza a II-a, în care echipele vor juca în funcţie de locul din clasament, iar mai apoi primele patru echipe se vor duela în cadrul unui turneu semi-final.
Echipele universitare din Cluj, Târgu Mures, Agroland şi Politehnica din Timisoara au în componenţă jucatoare ce au activat în lotul naţional la diferite categorii de vârstă sau în Divizia A1, ceea ce face ca în acest an misiunea universitarelor oradence să fie una foarte dificilă.

"Cu toate acestea, este de apreciat faptul că lotul este unul sudat, care combină experienţa unor senioare cu tinereţea unor junioare. Astfel, surorile Fîcă, Maria şi Iulia, au decis să rămână la echipă în ciuda dificultăţilor financiare, neavând posibilitatea de a se fi asigurat un contract pe măsura randamentului şi prestaţiei sportive", a declarat Paul Alexi - Szabo, antrenorul secund al echipei orădene.

De asemenea, de remarcat este şi revenirea în activitate a sportivei Anca Ioana Paşca (fostă  Nicolau), care a evoluat în Divizia A1 la Iaşi şi Lugoj şi care a întrerupt doi ani activitatea sportivă, după ce a fost în concediu de maternitate. În paralel, ea urmează și Facultatea de Ştiinţe Economice, programul de Master în Economie.

Din sezonul trecut au rămas Haidu Roxana, Chende Bianca şi Ungur Camelia, studente la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, programele de studii Educaţie Fizica şi Sportivă şi Kinetoterapie. Alături de acestea vor evolua două studente nou venite, Adamcsik Henriette Daiana - Facultatea de Ştiinte Juridice, transferată de la CSM Satu Mare şi Maran Andreea, studentă la Facultatea de Medicina şi Farmacie, în programul de studii Radiologie şi imagistică medicală - transferată de la CSS Sighet.

De asemenea, din lot mai fac parte: Ponorean Nicoleta, Dudaş Petra, Horvath Reka şi Rizea Antonia (nou venită - CSS Constanţa), jucătoare cu dublă legitimare şi la LPS Bihorul Oradea (antrenori prof. Pascu Dana şi prof. Achimescu Rodian), precum şi Chis Flavia (nou venită) de la ACS Viitorul Borş (prof. Drăgan Marius şi Holhos Adrian).

De la CSS Avram Iancu Ştei, cu dublă legitimare provin jucătoarele Pura Mădălina şi Blaj Giulia (antrenate de prof. Fărcănea Răzvan şi care au avut o evoluţie promiţătoare în sezonul anterior).

Debutul în acest sezon va avea loc, astfel, sâmbătă, de la ora 11, împotriva unei echipe ce debutează în Divizia A2,  CS Pro Volei Arad. Etapa a doua va programa, apoi, primul meci în deplasare, cu CSM Satu Mare.

"Adresăm invitaţia şi rugămintea iubitorilor de volei şi a potenţialilor parteneri, care doresc să se implice în sprijinirea activităţii echipei de volei să vină alături de noi pentru a continua tradiţia voleibalistică la nivel de senioare. Vă aşteptăm să ne susţineţi! Hai CSU Oradea!", se arată în comunicatul transmis presei de conducerea echipei feminine de volei CSU Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON