Prefectura Bihor anunţă că începând de luni, 8 februarie, va avea loc o schimbare a programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Potrivit Prefecturii, acest serviciu va lucra cu publicul lunea, marţea, miercurea şi vinerea între orele 8.30 şi 16.30, iar joia de la ora 8.30 la ora 18.30.
În ce priveşte programul de audienţe al şefului Serviciului, comisarul şef de Poliţie Alexandru Laza, acesta a fost stabilit miercurea între orele 10.00 şi 12.00.
Modificarea programului are ca scop facilitarea accesului publicului la serviciile de eliberare a permiselor de conducere şi de înmatriculare a vehiculelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.