URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Octombrie 2013, 16:53

Criticul Alex Ştefănescu, la Oradea: Manualele îi îndepărtează pe tineri de literatură (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu a susţinut, luni, la invitaţia Academiei Civice Bihor, conferinţa "Ce trebuie să ştie un tânăr despre literatură" în sala mare a Primăriei.

Cu sala plină

La eveniment au participat mai multe clase de elevi de la diferite şcoli din oraş. Cei mai mici dintre ei, însă, nu prea au avut răbdare să asculte toate discursurile, la care au fost aduşi probabil "cu clasa", aşa că s-au foit pe scaune. Conferinţa a fost urmărită şi de mai mulţi orădeni pasionaţi de subiectul ales, printre aceştia numărându-se şi primarul Ilie Bolojan, care de data aceasta nu a stat la prezidiu.

În deschidere, despre Alex Ştefănescu au vorbit directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", Ligia Mirişan, şi profesorul universitar Ion Simuţ, despre care invitatul de onoare a spus că "este un critic literar mai bun decât mine". Cei doi au subliniat faptul că Alex Ştefănescu scrie critică literară pentru cititori şi nu pentru scriitori sau pentru alţi critici, dar au pus accent şi pe spiritul ludic al acestuia.

De altfel, Alex Ştefănescu şi-a şi început prelegerea cu o glumă. "Mă scuzaţi că vorbesc de pe scaun. Efortul de a sta în picioare mi-ar consuma mare parte din inteligenţă", a spus acesta spre amuzamentul participanţilor. "Mi-ar plăcea să locuiesc la Oradea, am o stimă pentru acest oraş. Dar, din păcate, locuiesc în Bucureşti", a mai spus, în deschidere, cunoscutul critic literar.

Lectura, o plăcere

Alex Ştefănescu le-a povestit elevilor că şi-a petrecut viaţa întreagă citind din plăcere şi tocmai de aceea îl uimeşte faptul că lectura a devenit pentru tinerii de acum o obligaţie şi o activitate lipsită de pasiune. "Este de neconceput. E ca şi cum mâncatul unei prăjituri ar fi o corvoadă. Oamenii au inventat literatura să-şi ofere o plăcere", a spus invitatul Academiei Civice.

Criticul literar a mai precizat că una dintre cauzele acestei realităţi este modul în care sunt concepute manualele de limba şi literatura română. "Am deschis un manual în care era analizată poezia "Floare albastră" de Mihai Eminescu, o creaţie plină de graţie. Ori, în manual, elevul este mitraliat cu nişte întrebări, cu nişte somaţii: care sunt actanţii în această poezie, identificaţi toposul acestui poem, faceţi două coloane, una cu neologisme şi una cu arhaisme. Ce legătură au toate astea cu frumuseţea poeziei? Noi citim poezia ca să ne lăsăm transportaţi de ea, să ne eliberăm, nu ca să simulăm un comentariu ştiinţific", a spus Alex Ştefănescu, adăugând că acest mod de a trata literatura îi face pe mulţi elevi să se îndepărteze definitiv de aceasta.

"Am mai spus-o, chiar sunt hotărât să dau în judecată Ministerul Educaţiei pentru că-i îndreaptă pe tineri spre frigiditate estetică. Să nu mai citeşti toată viaţa este o chestie foarte gravă", a adăugat dramaturgul.

Concurenţă neloială

Alex Ştefănescu le-a spus celor prezenţi că nu sunt obligaţi să citească, dar ar trebui să ştie că există literatură de calitate care le poate oferi plăcere. "Oamenii care nu citesc se urăţesc, le apar pete pe suflet. Oamenii care citesc sunt mai frumoşi, chiar şi fizic, căci un om care citeşte are o anume nobleţe...".

În opinia criticului literar, un alt motiv pentru care tinerii au renunţat să citească este acela că şi-au găsit alte moduri directe să-şi procure plăcerea. "Este o concurenţă neloială pe care o fac alte posibile plăceri literaturii. De exemplu, ca să guşti frumuseţea unei poezii trebuie să parcurgi un text, să descifrezi cuvintele rând cu rând, să-ţi reprezinţi acele imagini. Pe când, te uiţi la televizor şi primeşti plăcerea direct. O plăcere brutală. Această trecere direct la plăcere este o mare greşeală pe care o fac oamenii de azi. Frumos este ca viaţa să fie ritualizată. Numai animalele trăiesc direct", a spus criticul literar.

Pe de altă parte, Alex Ştefănescu a admis că există şi foarte mulţi oameni în România care se cred scriitori. "Am acasă dosare cu 4.000 de scriitori, dintre care poate 100 sunt cu adevărat", a remarcat acesta.

Conferinţa din sala mare a Primăriei a precedat lansarea cărţii "Convorbiri cu Alex. Ştefănescu" a Ioanei Revnic, profesoară de Litere la Oradea, programată să înceapă de la ora 17 la Librăria Humanitas "Mircea Eliade" din Oradea.

Alex Ştefănescu este critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist şi realizator de emisiuni TV. În perioada 1995-2010 a fost redactor şef al revistei "România literară". Este autor a mii de articole şi a 20 de cărţi. Dintre acestea, cele mai multe reacţii le-a stârnit "Istoria literaturii române contemporane 1941-2000", apărută în 2005, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Interesant
Mi se pare interesant cum vorbesc unii despre manuale. Oare câte ore au predat literatură?
Postat 22 Octombrie 2013, 10:19 de dan
Literatura
"Literatura ar trebui sa fie o rasplata, nu un chin", toti ar trebui sa gandim asa, insa literatura este deseori vazuta gresit de catre noua generatie. Sper ca intr-o zi se va naste o alta generatie care va gandi ca micul Alex. Stefanescu: "Am vrut ca literatura sa fie doar a mea; asa de frumoasa era". *pentru Adrian: Libraria Humanitas se afla tot pe strada Republicii, putin mai sus decat unde era inainte, spre Crisul, pe aceeasi parte.
Postat 21 Octombrie 2013, 22:12 de Dora
unde?
unde s-a mutat Librăria Humanitas \"Mircea Eliade\" din Oradea?
Postat 21 Octombrie 2013, 22:02 de adrian
actul actuat al actanților actuatori
Tocmai când credeam că oamenii deștepți au pierit din țara noastră apare acest OM și spune,spune bine cum demult nu am mai auzit.Cât despre ministerul educațiunii publice,acolo s-au adunat toți idioții și fonfalăii din bucurești,fără îndoială.(literele mici puse acolo unde pare că trebuiau mari sunt puse exact cum trebuie...)
Postat 21 Octombrie 2013, 19:48 de bihoreanu
.
"Lectura, o plăcere" pentru unii. Eu as scoate literatura de tot din programa scolara pentru ca e nefolositoare si as baga ore de matematica si fizica in loc.
Postat 21 Octombrie 2013, 17:50 de David
Manualele?
Manualele? Nici vorbă! Bieții copii nici nu apucă să studieze manualele. În unele școli din țara asta, încă din clasa a cincea se intră direct în culegeri, mai ales la matematică. Săracii pui de om nu au vreme de NIMIC în afară de matematică, pentru că asta studiază zilnic de la 2 sau 3 când ajung acasă pînă seara la 10 când se duc la culcare. Ăsta e un sistem de învățământ performant? Asta e persecuție în văzul tuturor și nimeni, nimeni, absolut nimeni nu face nimic.
Postat 21 Octombrie 2013, 17:46 de Shogun
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON