URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Mai 2011, 12:00

Cornel Popa: Radu Berceanu se comportă "ca un şobolan", pentru că a spus că Autostrada Transilvania nu e o prioritate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o nouă conferinţă de presă, desfăşurată joi, şi pe care a justificat-o ca fiind "un semnal de disperare faţă de lipsa de obraz a PDL-iştilor", preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, a criticat din nou politica de neglijare de către Guvernul Boc a infrastructurii rutiere din Transilvania şi, în particular, din judeţul Bihor.

Viitorul trecut

Popa a arătat că în urmă cu o lună a adresat Ministerului Transporturilor mai multe întrebări privind lucrările preconizate pentru anumite drumuri naţionale ce traversează judeţul, răspunsurile primite fiind însă, la fel ca în trecut, "pe lângă subiect", adică evazive sau chiar mincinoase.

Astfel, senatorul liberal a vrut să afle când va avea loc licitaţia pentru reabilitarea drumului Oradea-Beiuş, ce sume au fost alocate şi care este termenul de finalizare pentru reabilitarea acestui tronson din DN 76, dar şi pentru sectoarele DN 19 dintre Biharea şi Chiribiş, DN 19 B între Chiribiş şi Suplacu de Barcău, pentru DN 1 H între Uileacu de Criş şi Spinuş şi, în fine, când se vor încheia lucrările pe DN 79 între Oradea şi Arad.

Întrucât, pe 3 mai, Ministerul Transporturilor a răspuns, de pildă, că între Uileacu de Criş - Spinuş "lucrările vor demara începând cu data de 27 aprilie", adică în trecut, dar şi pentru că răspunsul nu reflectă realitatea, lucrările de plombare fiind vizibile doar între Oradea şi Beiuş, nu şi pe celelalte tronsoane şi sectoare, Cornel Popa a anunţat că schimbă tactica.

Cu jalba la UE

După ce timp de aproape trei ani a făcut zeci de interpelări către Ministerul Transporturilor şi Guvernul României, Popa a spus că de acum se va adresa autorităţilor europene, deoarece chiar şi proiectele finanţate cu fonduri UE sunt "sabotate" de autorităţile din ţară.

"Pentru centurile ocolitoare Beiuş-Ştei şi Aleşd, Uniunea Europeană a avizat proiectul de realizare în 2008. Au fost primele aprobate pentru România de UE, dar au fost băgate în sertar, unde zac şi astăzi", a acuzat Cornel Popa, explicând că este vorba despre fonduri de peste 100 milioane de euro, la care Guvernul trebuia doar să asigure o cofinanţare de 30%, însă în legătură cu care nu este interesat, chiar dacă există riscul pierderii acestor bani.

Liderul PNL Bihor a spus că pe 31 mai şi 1 şi 2 iunie va fi prezent la Bruxelles, unde îl va aborda cu aceste probleme chiar pe comisarul european pentru Transporturi, Andris Piebalgs.

"Nesimţirea" lui Berceanu

În acelaşi context, Cornel Popa a prezentat presei şi declaraţia politică pe care a făcut-o marţi în Senat pe marginea unei afirmaţii despre Autostrada Transilvania, făcute de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, care spunea săptămâna trecută că "Autostrada Transilvania a fost o prostie şi este o prostie. Nu e o prioritate".

"Nu avem nevoie de gogoşile domnului Berceanu. Nu accept ca un fost ministru al Transporturilor să se comporte ca un şobolan. Ceea ce face el este un act de nesimţire", a spus Cornel Popa, amintind, din nou, că Autostrada Transilvania ar fi urmat să străbată întreaga regiune, determinând astfel dezvoltarea ei, dar şi a celorlalte regiuni ale ţării.

"Din 2001, de când am început demersurile pentru Autostradă, ungurii au făcut şapte ramuri de autostrăzi. Noi nu am făcut nici Autostrada Transilvania, care a ajuns o simplă potecă pe lângă Cluj, nici Coridorul IV", a mai spus Popa, precizând că sub miniştrii PDL ai Transporturilor Autostrada Transilvania a fost neglijată cu argumentul că era mai important coridorul IV din Nădlac spre Bucureşti, dar nici acesta nu a fost realizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mai lasane
cit a fost Tariceanu citi bani a adus Popa in bihor,cite drumuri sau facut?sa taca fiindca nici soseaua spre neamurile de la cacaceni nu a reusit sa o repare macar,iar de vorbe sintem satui
Postat 20 Mai 2011, 14:49 de luky
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON