URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Aprilie 2017, 12:09

Contestaţi şi câştigaţi! Mai mult de jumătate din contestaţiile orădenilor supraimpozitaţi au fost admise

Contestaţi şi câştigaţi! Mai mult de jumătate din contestaţiile orădenilor supraimpozitaţi au fost admise "SE ADMITE!" Locuitorii străzii Iuliu Maniu care au contestat supraimpozitarea au câştigat. "Majoritatea contestaţiilor admise se referă la proprietăţi situate în curţi comune, fără nicio legătură cu faţada de la stradă", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Grama
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din 81 de contestaţii depuse de orădenii supraimpozitaţi de municipalitate cu 400% pentru că au în proprietate imobile nereabilitate, 28 au fost admise, iar 17 au fost respinse.

La mai bine de o lună de la depunere, alte 36 de plângeri sunt încă în curs de soluţionare. "Acolo unde contestaţia se va dovedi întemeiată, decizia de supraimpozitare va fi anulată", spun reprezentanţii Primăriei.

Val de contestaţii

După ce supraimpozitarea cu 100% a imobilelor nereabilitate a determinat în 2016 doar o zecime dintre orădenii vizaţi să investească în imobilele pe care le deţin, primarul Ilie Bolojan a majorat de anul acesta procentul la 400%. 235 de orădeni s-au trezit cu impozitul majorat de la 2,5 lei la 10 lei pe metrul pătrat, suma datorată variind între câteva sute de lei şi sute de euro.

 purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Anca GramaMăsura s-a lăsat cu 150 de contestaţii. "În urma verificărilor, numărul contestaţiilor s-a înjumătăţit. De multe ori, aceeaşi persoană s-a adresat atât Poliţiei Locale, cât şi Direcţiei Economice", a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Grama (foto).

Până la 31 martie, când a expirat primul termen de plată al impozitelor, municipalitatea a reuşit să analizeze doar 56% din petiţiile primite. "Merge mai greu pentru că fiecare reclamaţie se verifică în teren şi se analizează într-o comisie formată din reprezentanţi ai Poliţiei Locale, Direcţiei Economice, Direcţiei Juridice şi Instituţiei Arhitectului Şef", explică Grama. Totuşi, trendul este lămuritor. În 62% din totalul cazurilor analizate, Primăria a dat câştig de cauză reclamantului şi doar în 38% din cazuri a respins contestaţia.

Au scăpat!

Astfel, până acum au scăpat de supraimpozitare câţiva orădeni impuşi eronat, deşi anunţaseră Primăria de începerea lucrărilor de reabilitare, şi câţiva contribuabili care au intrat în posesia imobilului în ultimele luni din 2016, iar Primăria a somat doar fostul proprietar să investească în clădire, în timp ce ei nu au fost citaţi.

"Cele mai multe contestaţii admise se referă la curţi comune în care proprietatea supraimpozitată nu are nicio legătură cu faţada de la stradă", spune Grama. Cum centrul oraşului abundă în astfel de situaţii, este de aşteptat ca în perioada următoare numărul contestaţiilor şi al orădenilor scutiţi de supraimpozitare să crească.

De altfel, recunoscându-şi greşeala, juriştii municipalităţii le-au telefonat semnatarilor contestaţiilor admise pentru a-i îndemna să îşi plătească impozitele. "Mi s-a spus că petiţia mea a fost admisă, chiar dacă nu am primit încă răspunsul oficial, şi să îmi plătesc impozitul pentru a beneficia de reducerea de 10%, cu precizarea că ulterior îmi voi putea recupera banii plătiţi în plus", povesteşte o orădeancă.

Contestatarii îşi vor primi banii înapoi în lunile următoare, după ce Consiliul Local va revoca hotărârile prin care au fost supraimpozitaţi. Procedura ar putea dura câteva luni, dar măcar ştiu că rămân cu banii, iar anul viitor nu vor mai apărea pe lista neagră a Primăriei...

Problema cu vecinii

Culmea, majoritatea celor 17 contestaţii respinse se referă la orădeni care, odată somaţi, au început anul trecut reabilitarea imobilului, uitând să anunţe Primăria, conform legii, sau au demarat lucrările anul acesta după ce impozitul era deja stabilit. Conform Codului Fiscal, supraimpozitarea contribuabililor pe cale de a intra în legalitate va fi eliminată abia din 2018.

Dacian Palladi, city-manager OradeaÎn paralel, municipalitatea caută o soluţie pentru a evita suprataxarea orădenilor care vor să îşi reabiliteze clădirea, dar se lovesc de opoziţia coproprietarilor scutiţi de impozit pe proprietate prin diferite legi, sau care pur şi simplu nu au bani. Orădenii care vor să se conformeze ar putea scăpa de supraimpozitare punând partea lor de contribuţie pentru reabilitarea faţadei într-un cont la dispoziţia Primăriei. "Comisia de lucru constituită va veni cu soluţii în una din săptămânile următoare. Cel mai probabil vor trebui operate modificări de legislaţie", promite city-managerul Dacian Palladi (foto).

Oricum ar fi însă, orădenii deja impuşi ar putea scăpa de supraimpozitare abia de anul viitor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
!!!
Normal...
Postat 11 Aprilie 2017, 15:01 de Tinas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON