URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Ianuarie 2010, 11:41

Complexul lui Ion Ţiriac, declarat zonă infestată cu trichinelă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Toţi cei 160 mistreţi recoltaţi sâmbătă şi duminică, la ultima ediţie a vânătorii de la Balc, au fost analizaţi din punct de vedere sanitar-veterinar, iar cinci dintre exemplarele doborâte au fost găsite infestate cu trichinela", a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurate marţi, Sorin Hodişan, director adjunct responsabil cu sănătatea animală în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.

Potrivit spuselor lui Hodişan, declararea complexului de la Balc ca zonă infestată cu trichinela "înseamnă nu că pe viitor ar putea fi interzise partidele de vânătoare, ci o supraveghere sporită a zonei, precum şi instituirea obligativităţii ca, de acum, toate exemplarele recoltate din respectivul perimetru să fie analizate din punct de vedere sanitar-veterinar.

Directorul DSVSA a explicat, de asemenea, că cele cinci exemplare de mistreţ găsite necorespunzătoare la examenul trichineloscopic "au fost confiscate şi predate la societatea Protan, pentru a fi distruse".

Sorin Hodişan a mai arătat că la ultima ediţie a tradiţionalei acţiuni vânătoreşti organizată anual la Balc de către omul de afaceri Ion Ţiriac au fost prezenţi şase angajaţi ai DSVSA Bihor, trei medici şi trei asistenţi, care au efectuat analize virusologice, pentru depistarea trichinei şi a pestei, la toate cele 160 de mistreţi recoltaţi.

De asemenea, directorul adjunct al DSVSA a precizat că restul mistreţilor, adică cei sănătoşi, au fost transportaţi marţi la Giurgiu, unde funcţionează singurul abator din ţară specializat în procesarea cărnii de mistreţ. "După prelucrare, întreaga cantitate de carne şi mezeluri va fi distribuită unor cămine de copii şi de bătrâni, în mod gratuit", a spus Sorin Hodişan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON