URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2017, 10:04

CAO 1910 Oradea, tur de excepţie: 13 victorii din 13 meciuri!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia CAO 1910 Oradea a avut un parcurs fără greşeală în turul de campionat al Ligii a V-a, în primul an de la înfiinţare. Astfel, elevii antrenorului Florin Fărcaş s-au impus în toate cele 13 jocuri disputate în Seria I, acumulând 39 de puncte, maximum posibil şi având un golaveraj de invidiat, 70-10.

În ultima etapă a turului, orădenii au evoluat pe teren propriu, în compania celor de la Voinţa Suplac, pe care i-au întrecut cu scorul de 4-0. La pauză scorul a fost 1-0, iar golurile au fost reuşite de Paşca (în minutul 19), Ţârtea (min. 57), Laszlo (min. 82) şi D. Costea (min. 90+1).

"Sunt mulţumit de evoluţia băieţilor şi îi felicit pentru această victorie şi mai ales pentru parcursul bun din acest tur de campionat! Am realizat un tur de campionat foarte bun, fără nicio înfrângere. Chiar dacă suntem în Liga a V-a este o realizare pentru noi. La orice nivel, orice rezultate bune trebuie apreciate, iar noi apreciem întregul lot pentru munca depusă. Mulţumim tuturor susţinătorilor. Vom încerca în continuare să jucam un fotbal frumos, atrăgător şi să aducem la stadion un număr cât mai mare de spectatori pentru a vedea un fotbal plăcut, cu jucători bihoreni", a declarat, la finalul disputei, antrenorul Florin Fărcaş.

Tehnicianul de la CAO a început meciul cu Voinţa Suplac în formula: Egry – Man, Panty, Hering, Ţârtea, Costea, Balog, Raţ, Haş. Cârjan şi Paşca. Au mai jucat: Popa, Jurca, Sabău, Laszlo şi Mihai.

CAO are cu şapte puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Dinamo Leonardo Oradea şi cu 11 puncte mai mult faţă de Inter Aştileu, de pe locul III.


Iată rezultatele şi marcatorii ultimei etape din turul Seriei I a Ligii a V-a la fotbal:

ACS CAO 1910 Oradea - Voinţa Suplac    4 – 0

Marcatori: Paşca 19, Ţârtea 57, Laszlo 82, D. Costea 90+1

Toldy Sannicolau de Munte - LPS Bihorul    7 – 3

Marcatori: Kereszturi 8, 10, 33, 79, Istvandi 17, Balla 30, 88, 89 / Lenghel 12, Birta 34, Şipoş 87 (11 m)

Locadin Ţeţchea - Cetatea Biharia    2 – 5

Marcatori: Cr. Butuc 25, 90+2 / Marian 29, I. Cheregi 43, Reşte 61, Costa 77, Keri 78

CSC Viitorul Bratca - AS Vadu Crişului    3 – 4

Marcatori: Bela 39, Ţepele 64, Păhuţa 80 / Gubics 14, 20, Seghedi 35, Haşaş 45,

Foresta Tileagd - ACS Progresul Sâniob    1 – 1

Marcatori: Gyuro 57 / Kissc 20

AS Slovan Valea Cerului - CS Dinamo Leonardo    0 – 6

Marcatori: M. Junc 9, Coste 47, Ember 50, Zima 74, 83, Grozav 86

Inter Aştileu - Minerul Şuncuiuş    1 – 0

Marcator: I. Coste


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON