URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2015, 16:05

Bravo, Gom! Dispărută din grădina bunicilor în Sârbi, o fetiță de 2 ani a fost găsită de câinele Poliției

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operațiune reușită a polițiștilor bihoreni chemați, sâmbătă seara, în ajutorul unor localnici din comuna Sârbi, a căror nepoțică venită din Timișoara s-a pierdut după ce a ieșit, fără să fie văzută, din grădina casei.

“Am fost sesizați sâmbătă seara în jurul orei 19, despre disparița unei fetițe de 2 ani și 4 luni. Copilul a ieșit în grădina casei împreună cu bunicul ei. Bărbatul s-a urcat în copac să culeagă cireșe și, la un moment dat, a sesizat că fetița a plecat de lângă el. A căutat-o în casă, în jur și, văzând că nu e, a sunat imediat la 112”, a explicat, duminică, BIHOREANULUI, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Imediat, zona a fost împânzită de peste 100 de polițiști bihoreni de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul criminalistic, Serviciul de ordine publică, de la Posturile rurale din apropiere, lucrători ai Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, în activitățile de scotocire fiind implicat totodată și Gom, unul din câinii de urmă ai Serviciului Criminalistic.

Împărțiți în mai multe echipaje, polițiștii, jandarmii și lucrătorii ISU Crișana au periat întreaga comună, copila fiind găsită, în final, la circa 4 kilometri de casă, la marginea comunei, cu ajutorul câinelui Gom. “Din relatările echipajelor de căutare, câinele a umblat mult pe urmele fetiței, care se pare că s-a plimbat întortocheat, pe foarte multe străduțe. A fost găsită la ora 22:15, după o operațiune care a durat circa 3 ore”, a spus subcomisarul Dinu.

Din fericire, micuța a fost găsită nu doar la timp, ci și nevătămată. “A fost bine că, deși speriați, oamenii au avut prezență de spirit și au sunat imediat la 112, iar echipajele s-au putut mobiliza imediat, reușind să redea copilul familiei”, a mai arătat purtătorul de cuvânt  al Poliției.

Câinele de urmă care a ajutat la găsirea fetiței pierdute este un ciobănesc german de 9 ani, coordonat de agentul principal Florin Mitra de la Serviciul Criminalistic al Poliției Bihor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bolojan
Eutanasiaza-l si pe asta Bolojane poate asa faci din nou economie si iti raman bani de investit in infrastructura orasului (a se citi buzunarul propriu). Rusine criminalule!
Postat 14 Iunie 2015, 17:52 de lukmihai
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON