URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2016, 18:51

Bilanţ la Curtea de Apel Oradea: Avem cea mai eficientă instanţă de apel din ţară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a primit calificativul de "foarte eficient", fiind cel mai bine plasată dintre instanţele de apel din România din punct de vedere al duratei de soluţionare a dosarelor.

Cel puţin asta a declarat, vineri, la Oradea, Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), într-o conferinţă de presă organizată după şedinţa de analiză a raportului de activitate pe 2015 a instanţei orădene.

"Pentru toţi indicatorii - operativitate, hotărâri redactate în termen, durata medie de soluţionare, ponderea dosarelor soluţionate - Curtea de Apel Oradea stă cel mai bine, dintre toate curţile de apel, faţă de anul 2014, când a avut anumite sincope", a declarat Dumbravă.

Suntem buni

Potrivit datelor prezentate la conferinţa de presă de către preşedintele Curţii de Apel Oradea, judecătorul Andrei Rus, anul trecut, din cele 9.791 dosare (dosare vechi şi nou intrate) au fost soluţionate 7.731, realizându-se un indice de operativitate de 79%, cu 3% mai mare decât cel din anul precedent.  

"Având însă în vedere că stocul de dosare înregistrat la începutul anului 2015 (2.667 dosare) a reprezentat 27% din volumul total de activitate (9.791 dosare), operativitatea de soluţionare a cauzelor s-a plasat la valori optime, care au condus la încadrarea instanţei în gradul "foarte eficient"", a spus Rus.

Prezent atât la şedinţa de bilanţ, cât şi la conferinţa de presă, Mircea Aron, preşedintele CSM, a apreciat activitatea judecătorilor orădeni ca fiind "meritorie", în condiţiile în care s-a desfăşurat în spaţii improprii şi cu deficit de personal.

"Sunt totuşi şi probleme la nivelul a două instanţe, Judecătoria Marghita şi Tribunalul Bihor, care au grad de eficienţă satisfăcător, dar vom analiza şi vom fi fermi în a ridica standardele de calitate", a precizat preşedintele CSM.

Legat de proaspăt inauguratul Palat al Justiţiei, Aron a descris sediul ca fiind unul deosebit. "Ceea ce vedem aici nu vedem în multe locuri. Acest palat aparţine cetăţenilor, ne aparţine, pentru că suntem cetăţeni ai Bihorului. Chiar şi eu sunt cetăţean al Bihorului, născut şi crescut. Prima tinereţe mi-am petrecut-o aici", a spus Aron.

Frământări

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă au fost abordate şi alte probleme cu care se confruntă judecătorii, printre cele mai spinoase fiind cea a punerii în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale. Horaţius Dumbravă a declarat că, în unele cazuri, CCR "forţează limitele Constituţiei", cum este şi recentul verdict prin care probele obţinute prin supraveghere tehnică de alte "organe specializate" decât cele de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul Poliţiei au fost declarate neconstituţionale. 

"Sunt foarte mari frământări, nu doar la Oradea, ci la toate instanţele din ţară. Toate colectivele de judecători din penal, de la toate Curţi de Apel, discută această decizie a Curţii Constituţionale, care trebuie respectată, pentru a stabili o practică unitară în sălile de judecată în vederea punerii în aplicare a ultimei decizii. Pe fond, noi trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale şi nu avem cum să nu o respectăm. Dar eu personal nu pot să nu remarc cum Curtea Constituţională a forţat limitele Constituţiei României, cum Curtea Constituţională dă lecţii cum trebuie să fie judecată o cauză de către judecători", a declarat Dumbravă.

Acesta consideră nepermis faptul că  "un judecător al Curţii Constituţionale îşi permite să dea lecţii instanţelor şi judecătorilor despre cum ar trebui apreciate probele, când ar trebui apreciate, de ce ar trebui apreciate" şi speră ca, la un moment dat, "Curtea Constituţională să îşi realizeze dimensiunile sale constituţionale şi să lase instanţele judecătoreşti ca pe parcursul logic al Constituţiei să-şi creeze o practică judiciară clară".

La dezbaterea Raportului de activitate al Curţii de Apel Oradea aferent anului 2015 au mai fost prezenţi Constantin Catălin Radu, secretarul general din cadrul Ministerului Justiţiei, Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, judecătorii Alina Ghica, Cristi Danileţ şi procurorul Bogdan Gabor, membri ai CSM, preşedinţi ai Curţilor de Apel din tară şi preşedintele Curţii de Apel din Debrecen.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul Palatul de justiţie a fost inaugurat oficial. Preşedintele CSM, către magistraţii orădeni: "Să aveți o activitate frumoasă, ca acest palat!" (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
EU DA
@AlexaBut : Eu am ajuns ( pe civil ! ). Sigur orice justitiabil spune ca el a avut dreptate ! Asta e !
Postat 19 Martie 2016, 21:41 de TDS
Srios!
Tuturor celor care au comentat aici fără sa aibă habar despre cum merg lucrurile la Curtea de Apel Oradea, care nu au nici cea mai mică idee despre cât de mult și în ce condiții se lucrează la Curtea de Apel Oradea, tuturor celor care comentează din simplă răutate și numai pentru a-și legitima propriile eșecuri și viața ratată pe care o duc, le doresc să ajungă, măcar o dată, pe mâna Curții de Apel. În așa fel încât, data viitoare când vor comenta, să vorbească în cunoștință de cauză..
Postat 19 Martie 2016, 16:35 de AlexaBut
Horaţius Dumbravă
... ăsta instigă la nerespectarea constituției și încă nu l-a arestat nimeni ????
Postat 19 Martie 2016, 01:05 de Adrian1965
Serios??
Doamne fereste sa ajungeti pe mana astora
Postat 18 Martie 2016, 22:03 de Tinas
O FEMEIE mai are nevoie de un pantof , de un parfum ( stie ea despre ce e vorba !)
@SirmaGhipata : Mi-ai luat vorba ! CAO ! OK , madam Cigan e out ! Mai avem o fosta muncitoare necalificata , cu facultatea absolvita seara , cam tuta de felul ei ( habar n-avea sa redacteze un contrat prin anii '90 ! ) , cu anumite...tendinte...fotbalistice ( FC Bihor ! ) , sot primar ( Andreea mea , d-astea imi faci tu mie ? ) , scarmanata bine in Piata Unirii de rivala ( am vazut cu ochii mei ) . Mai avem una bucata judecatoare Regina Cepei de...Salaj ( taticul specialist si in...GUTUI ). Astea ne judeca ! Astept din nou ARESTAREA pentru ca am atacat Justitia ! OLE....
Postat 18 Martie 2016, 20:14 de TDS
Ce tare !!!!!!!!!!!!!!!!!!
Va dati seama cum arata justitia din Romania daca la Oradea e cea mai eficienta curte ??????????????????????
Postat 18 Martie 2016, 19:08 de SirmaGhipata
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON