URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2011, 12:22

Bihorul va avea cinci spitale cu nivel înalt de competenţe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile de clasificare a spitalelor din judeţ, conform Ordinului 323 din 2011 al ministrului.

"Am trimis marţi către Minister propunerile pe care le-am făcut în baza documentaţiei de autoevaluare a managerilor de spitale din judeţ, urmând ca Ministerul să ia o decizie până la sfârşitul acestei luni", a declarat miercuri, pentru BIHOREANUL, şeful DSP Bihor.

Potrivit acestuia, în judeţul Bihor ar urma să existe cinci unităţi sanitare cu paturi de categoria a II-a, cu nivel de competenţă ridicat, ceea ce înseamnă că deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, dar şi din judeţele limitrofe, că au un nivel înalt de dotare şi de încadrare cu personal calificat, precum şi că asigură furnizarea unor servicii medicale cu grad mare de complexitate.

Cele cinci spitale propuse în categoria a II-a sunt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (care încorporează şi Maternitatea), Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea (fostul spital de copii), Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu Oradea (fostul spital militar), Spitalul Pelican (privat) şi Spitalul Clinic de Recuperare Băile Felix (acesta din urmă încadrat la subcategoria II M, ceea ce înseamnă că este un spital mono-profil).

De asemenea, potrivit propunerilor DSP Bihor, în judeţ urmează să existe şase unităţi sanitare cu paturi de categoria a IV-a, cu nivel de competenţe bazal, ceea ce înseamnă că vor deservi populaţia din aria administrativ-teritorială, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate. Acestea sunt Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, Spitalul Clinic CF Oradea (aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii), Spitalul Municipal Episcop Nicolae Popovici Beiuş, Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea Marghita, Spitalul Municipal Salonta şi Spitalul Orăşenesc Aleşd.

În fine, Bihorul va avea şi un spital de categoria a V-a, cu nivel de competenţe limitat, care va putea asigura servicii pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative. Acest spital este Spitalul de Psihiatrie Nucet.

"Decizia finală privind încadrarea în categorii de competenţă a spitalelor aparţine Ministerului Sănătăţii. Clasificarea spitalelor va avea, pe termen mediu şi lung, un rol esenţial în finanţarea spitalelor, în funcţie de competenţă şi performanţă", a mai spus şeful DSP Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON