"Aş fi fericit dacă m-ar schimba cineva din funcţie"

Este unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Oradea. Chipul său apare la mai toate ştirile despre accidente, pentru că e primul sosit la faţa locului. Cu toate acestea, are reputaţia unei modestii rare.

Abia după câţiva ani de meserie şi-a cumpărat prima maşină, un Trabant la mâna a doua, şi continuă să locuiască împreună cu soţia şi cu fetiţa lor într-un banal apartament ANL, la bloc. Doctorul Hadrian Borcea a salvat de la moarte sute de oameni şi spune că va face asta cât or să-l ţină puterile.

Şi tatăl dvs., Liviu Borcea, a fost doctor, dar în istorie. Cum de aţi urmat medicina?

Nu doar tata, ci şi mama şi sora mea sunt profesoare de istorie. Nu ştiu care a fost momentul de cotitură. Am trecut prin mai multe faze şi am ales medicina aproape fără să-mi amintesc când şi de ce.

Dar de ce tocmai medicina de urgenţă, unde nici nu curge, nici nu pică?

În anii '90, când se puneau bazele SMURD, eram student. Am participat la un curs de paramedici la Târgu Mureş şi mi-a plăcut. În facultate am fost un pic debusolat, dar după absolvire am lucrat un an voluntar la SMURD şi asta m-a convins.

Colaboraţi de mult cu Raed Arafat. Ce aţi învăţat de la el? L-aţi contrazis vreodată?

Primul meu curs de paramedic a fost organizat de Raed Arafat. Felul lui de a vedea lucrurile m-a făcut să particip la multe altele şi l-am putut cunoaşte mai bine. Am profitat de pe urma ideilor sale, dar de contrazis o facem frecvent. Nu e obligatoriu să avem aceleaşi păreri.

"Nu am coşmaruri"

Cum a fost când pentru prima oară sub ochii dvs. a murit un om?

În viaţă sunt momente pe care le uiţi şi momente pe care nu le uiţi. Acestea sunt cele pe care nu le uiţi şi care cu timpul te împovărează. Noi totdeauna vedem durerea în forma extremă. La noi pacienţii nu vin aranjaţi, parfumaţi, ci ajung în cel mai groaznic moment. Toate accidentele sunt şocante. Am văzut trupuri sfârtecate, cu creieri împrăştiaţi, însă la fel de şocant e un trup fără nicio leziune, dar tot fără viaţă.

Cum vă protejaţi de traume, aveţi coşmaruri?

Autoprotecţia are baze fiziologice. Când mergem la intervenţii, organismul pompează adrenalină şi ne face să gândim mai repede, să acţionăm mai rapid. O altă fază are loc când dai filmul înapoi, iar apoi urmează încercarea de a "şterge" amintirea. Dar nu întotdeauna funcţionează. În alte ţări, un psiholog încearcă să-i facă pe urgentişti să elimine tot ce au acumulat negativ. Cât despre coşmaruri, eu nu prea dorm, aşa că nu apuc să visez. Iar dacă visez, nu-mi aduc aminte.

Aveţi o fiică de 13 ani. Văzând atâtea accidente cu copii, cum o protejaţi?

Inevitabil îţi pui problema că şi cei dragi ţie sunt expuşi riscurilor. Vrem să-i protejăm, dar fiecare îşi are viaţa lui. Ce e în sufletul meu e una, ceea ce are nevoie fiica sau soţia mea este altceva. Soţia şofează mai mult decât mine, fetiţa face sport, se caţără, îi place muntele. Nu vreau s-o închid într-un glob de sticlă, dar mi-ar plăcea să ştiu că tot ce face, face într-un cadru organizat, care o expune cât mai puţin.

Care sunt calităţile unui bun medic de urgenţă?

Să aibă cunoştinţe vaste, pentru că în medicina de urgenţă se întrepătrund multe domenii. Să aibă abilităţi care să-i permită să ajute omul în toate ipostazele. Pe lângă asta ar mai fi starea bună de sănătate, dinamismul şi capacitatea de adaptare. Adevăratul urgentist nu va ieşi niciodată la o intervenţie cu umbrelă.

Ce înseamnă 24 de ore în viaţa unui medic SMURD?

Înseamnă întâlnirea oră de oră cu omul în suferinţă. Nu e uşor, deseori duce la abandonuri. Înseamnă nesomn sau somn pe furate, pe un colţ de fotoliu.

O colegă de la SMURD, Monica Cordoş, a murit în misiune, într-un elicopter prăbuşit. Dvs. vă temeţi de moarte?

Pentru un medic de urgenţă nu există nimic mai groaznic decât moartea unui coleg. Totuşi, niciodată nu m-am gândit dacă mi-e frică, deşi ştiu că mă expun de fiecare dată. Oricând poate da un bezmetic peste noi când gonim cu 140 km/h. Dar nu cred că vreunul dintre noi se gândeşte la riscuri. Un coleg din Iaşi s-a prăbuşit cu elicopterul şi zboară în continuare. E o altă calitate a medicului de urgenţă, să-şi asume riscul.

Ce părere aveţi de şoferii care nu se dau la o parte la auzul sirenelor?

Oamenii înţeleg de ce le folosim. Problema e aglomeraţia în trafic, care ne îngreunează deplasarea. De aceea căutăm căile cele mai bune de rezolvare, de pildă să nu avem un singur echipaj într-o anumită zonă.

"Ne trebuie un elicopter"

Cum s-a încheiat "războiul" cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cu care părea că vă bateţi pe intervenţii?

Lumea n-a înţeles ce s-a întâmplat şi ce li s-a reproşat persoanelor implicate. Sunt convins de asta, de aceea nici nu vreau să dezbatem acest subiect. Aici e vorba de mentalitatea salvatorului şi de mentalitatea celui aflat în suferinţă. Dacă acestea două nu concordă, dacă suferinţa e într-o parte şi mentalitatea salvatorului în alta, nu există coerenţă. Dar sunt împotriva folosirii cuvântului "război", pentru că SMURD nu s-a implicat în acest schimb de, să zicem, opinii, legat de cine trebuie să intervină şi la ce cazuri.

Sub conducerea dvs. s-a realizat o Unitate de Primire a Urgenţelor modernă la Spitalul Judeţean. V-a fost greu să convingeţi Ministerul Sănătăţii?

Procedura a fost un pic invers. Ministerul a iniţiat un program de dotare pentru UPU la nivel naţional. Bihorul a fost selectat în acest program, iar noi n-am făcut altceva decât să-i convingem că avem nevoie de mai mult decât ne era alocat iniţial. Practic, în loc să primim degetul care ni s-a întins, am luat toată mâna. Dar nu e meritul doar al şefului, ci al întregii echipe.

Ce reacţie aţi avut când se vorbea despre schimbarea dvs. de la şefia UPU?

Interesant a fost că au avut alţii reacţii, şi asta m-a surprins. Eu n-am reacţionat în niciun fel, m-a amuzat. Acum, dacă vine cineva şi mă schimbă, aş fi fericit, pentru că aş avea mai mult timp liber.

La Sântion s-a înfiinţat primul centru de instruire pentru cadrele medicale în medicina de urgenţă. Cum decurge proiectul şi ce beneficii va avea?

Proiectul a început anul trecut şi sperăm ca în prima jumătate a lunii decembrie să inaugurăm sediul. Pregătirea oamenilor, în condiţiile în care dotarea a fost deja făcută, e foarte importantă.

Cum decurge proiectul derulat cu vecinii din Hajdu-Bihar pentru ambulanţa aeriană? Ar avea rost aceasta sau până la achiziţionarea unui elicopter sunt alte priorităţi de rezolvat?

SMURD nu participă la acest proiect, care este al Ambulanţei. Eu am fost implicat, dar pentru consiliere. Pot să dau sfaturi, care pot fi acceptate sau nu. Nu ştiu în ce stadiu e proiectul, însă un elicopter ar fi absolut necesar, pentru că orice victimă, orice pacient, ar ajunge mai repede la spital.

Pro-Bolojan

Deşi tatăl dvs. a fost membru marcant al PDL, în campanie l-aţi susţinut pe Ilie Bolojan. Regretaţi, aveţi ceva să-i imputaţi?

Apartenenţa politică a tatălui meu e una, neapartenenţa mea politică e alta. Eu nu fac partipriuri pentru niciun partid, eu susţin oameni. L-am susţinut pe domnul Bolojan pentru că am crezut în ideile dumnealui. Ce a realizat, în ce măsură a depins de domnia sa şi cât nu, mă depăşeşte să spun. Dar în continuare îi stau la dispoziţie dacă va avea nevoie de consiliere în specializarea mea.

Găsiţi în tinerii de acum motivaţia şi ambiţia pe care le aveaţi dvs. la început?

Sunt mulţi studenţi care ni s-au alăturat. De pildă, la conferinţa naţională desfăşurată în Felix pe tema medicinei de urgenţă, unii nu s-au dus pe-acasă cu zilele. Au făcut voluntariat, fără să fie răsplătiţi. Acest lucru vine din suflet.

Cum suportă familia faptul că v-aţi "însurat" cu SMURD?

Am noroc şi cu soţia, şi cu fiica mea, care e deja la vârsta la care poate să-mi înţeleagă meseria. Soţia, tot medic, mă susţine. Cel ce suferă sunt eu, pentru că aş vrea să stau mai mult timp cu ele.

CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte

Rittli Ladislau - Nu l-am cunoscut niciodată foarte bine
Raed Arafat - Personalitatea lui e personalitatea medicinei de urgenţă din România
Tiberiu Bondar - Totdeauna l-am crezut prieten, dar au fost momente când n-am mai fost foarte sigur de asta
Florian Bodog - Un domn care-şi caută drumul şi e dispus să colaboreze